ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.01.2018, reclamanții A., B., C. și alții, toți reprezentați de Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune,

I. obligarea DNP la recalcularea și plata salariilor reclamanților, după cum urmează:

a. începând cu 1 decembrie 2014, prin raportarea la o valoare de referință sectorială (VRS) de 381,823 RON, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016;

b. începând cu data de 1 octombrie 2016, prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, urmând a fi plătită începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 219/01.02.2017;

II. Obligarea Ministerului Justiției la emiterea Ordinelor prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamanților în conformitate cu pct. I.

III. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.

Prin sentința nr. 5389 din 17 decembrie 2018, Curtea a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului 1 de cerere și a respins capătul 1 de cerere ca rămas fără obiect.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pe pârâta Direcția Națională pentru Probațiune la recalcularea și plata salariilor reclamanților și intervenientei după cum urmează: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 la valoarea de 421,36 RON; pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 la valoare de 463,5 RON.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pentru că era necesar ca instanța să fie învestită cu o cerere având ca obiect OMJ nr. 2883/C/2018.

Pentru a putea obliga recurenta la plata diferențelor rezultate în urma emiterii Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018 era necesară o cercetare a fondului dreptului, ceea ce nu se putea efectua întrucât dreptul era deja recunoscut, neputându-se considera că a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

În lipsa unei cereri din partea reclamanților în temeiul ordinului menționat, instanța nu a fost învestită cu solicitarea de acordare a diferențelor rezultate, iar pentru obligarea DNP la plata acestora era necesară analiza fondului cauzei.

Astfel, soluția primei instanțe, privind recalcularea și plata salariilor pentru perioadele menționate, s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură referitoare la sesizarea instanței.

3.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit instanța a apreciat că nu există justificare pentru eșalonarea sumelor datorate, în condițiile în care nu a fost învestită cu anularea sau modificarea OMJ nr. 2883/C/2018.

Astfel, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților, premisa necesară care trebuia verificată de instanță, în lumina O.U.G. nr. 3/2019 acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios cu o cerere vizând recalcularea și plata salariilor prin raportare la o VRS de 381,823 RON începând cu 01.12.2014, conform OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, o VRS de 445,5 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 începând cu 01.10.2016, conform OMJ nr. 219/01.02.2017 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor prin care să stabilească drepturile salariale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților, motiv pentru care prima instanță a respins capătul 1 al acțiunii, ca rămas fără obiect, obligând pârâta DNP la recalcularea salariilor în funcție de VRS 421,36 RON pentru 09.04.2015-30.11.2015 și VRS de 463,5 RON pentru 01.12.2015-31.12.2017.

4.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la recalcularea și plata diferențelor salariale, întrucât nu ar fi fost analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 2883/C/19.072.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamanților, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile C. proc. civ. referitoare la sesizarea instanței, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

4.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a avut în vedere că, prin ordinul nr. 2883/C/2018, invocat chiar de recurenta-pârâtă, s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate.

De asemenea, prin OMJ nr. 3396/C/2018, de modificare a OMJ nr. 2883/C/2018, au fost stabilite noile drepturi salariale, inclusiv sporurile, pentru personalul de probațiune, începând cu 01.01.2018.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul intimaților-reclamanți, în înțelesul art. 1531 C. civ., condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite.

Prin urmare, intimații au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, din această perspectivă neexistând justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate.

De altfel, eșalonarea plății reprezintă o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel că nu pot fi reținute alegațiile recurentei-pârâte.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.3. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 5389 din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.