ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 97

din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis

apelul declarat de

pârâtul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 789

din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință a

schimbat

în parte

sentința în sensul că a obligat pe pârât să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Ploiești, str. G.G.C., format din

construcția identificată prin raportul de expertiză F.I. și terenul în

suprafață de 809 mp identificat prin raportul de expertiză M.C.D.

A m

enținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat

în temeiul Decretului nr. 111/1951, iar reclamanții au invocat, printre altele,

drept titlu de proprietate, chiar hotărârea judecătorească prin care imobilul a

trecut în proprietatea statului. Astfel, prin sentința civilă nr. 3987/1974 a

Judecătoriei Ploiești imobilul situat în Ploiești, str. G.G.C. a trecut în

proprietatea statului pe motiv că ar fi fost abandonat în anul 1961.

Din cuprinsul acestei

hotărâri rezultă că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamanților, numita

O.M., împrejurare recunoscută și de către apelant, care a susținut însă că reclamanții

ar fi obligați să mai depună în plus și alte acte de proprietate.

În dovedirea dreptului

de proprietate, reclamanții s-au prevalat de mai multe înscrisuri, care se coroborează

cu sentința menționată, respectiv referatul din 24 iulie 1974 al Inspecției Circumscripției

Financiare Ploiești, prin care, ca urmare a trecerii în proprietatea statului se

modifică parțial foaia matricolă a imobilului; declarația autentică dată de O.M.

la data de 19 februarie 1964 prin care declara că renunță la toate drepturile ce

i se cuvin asupra imobilului; referatul întocmit de Inspecția Circumscripției Financiare

Ploiești din 24 iulie 1974 de preluare a imobilului; buletinul clădirii.

Al doilea motiv de apel

a vizat natura preluării imobilului de către stat, susținând apelantul că imobilul

a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

legislației și a Constituției, în vigoare la data preluării. Curtea a constatat

că și aceste critici sunt nefondate, deoarece prevederile Decretului nr. 111/1951

au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, întrucât reglementau

trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform instrucțiunilor

din 2 aprilie 1963 erau fără stăpân bunurile în legătură cu care titularul lor necunoscut

sau absent nu a făcut nici un act de administrare timp de un an.

Conform art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile

în vigoare la data preluării, iar instanța sesizată cu acțiunea în revendicare poate

stabili dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin al actelor normative atunci

în vigoare.

Or, Decretul

nr. 111/1951 a fost neconstituțional în raport cu Constituția din 1948 care la

art. 8 consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare,

astfel că hotărârea pronunțată în temeiul acestui decret nu constituie titlu valabil

de dobândire a dreptului de proprietate de către stat.

Apelul a fost

considerat fondat în ceea ce privește a treia critică și anume sub aspectul identificării

imobilului în litigiu, în sensul că instanța de fond a menționat numai adresa poștală

a imobilului, hotărârea nefiind susceptibilă de executare, cu atât mai mult cu cât,

așa cum a sesizat apelantul, prin sentința nr. 3987/1974 s-a trecut în proprietatea

statului un teren de 450 mp, iar reclamanții au înțeles să revendice un teren de

809 mp rezultat în urma măsurătorilor.

Este adevărat

că în sentința de preluare s-a trecut o suprafață mai mare, iar în alte înscrisuri

întocmite cu ocazia preluării imobilului nu s-a menționat nicio suprafață, însă

pentru determinarea întinderii terenului Curtea a avut în vedere forma terenului,

vecinătățile, identificarea imobilului din punct de vedere administrativ cu nume

de stradă și număr administrativ, fiind importantă și împrejurarea că rapoartele

de expertiză nu au fost contestate de către apelant.

Prin raportul

de expertiză topografie întocmit de expert M.C.D., a rezultat că, în realitate,

terenul în litigiu are o suprafață de 809 mp, fiind aferent construcției și anexelor,

constituind un corp comun cu terenul de 450 mp fără a rezulta modificări ale configurației

acestuia pe parcursul timpului.

2.1. Motive

Pârâtul Municipiul Ploiești

a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

În mod nelegal instanța

de apel a considerat că trecerea imobilului în proprietatea statului a fost nelegală.

Statul a dobândit imobilul

în litigiu în baza unui titlu valabil, respectiv hotărârea judecătorească pronunțată

în baza Decretului nr. 111/1951.

Sentința civilă nr. 3987/1974

a Judecătoriei Ploiești a fost pronunțată pe baza probelor care arătau că au fost

respectate dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 111/1951.

2.2. Analiza recursului

Verificând hotărârea atacată,

în limitele criticilor deduse analizei prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Titlul recurentului asupra

imobilului în litigiu este mai puțin caracterizat decât titlul reclamanților, de

vreme ce legiuitorul a considerat că preluarea imobilelor în temeiul Decretului

nr. 111/1951 este abuzivă.

Astfel, în condițiile

art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001,

prin imobile preluate în mod abuziv se

înțelege

imobilele

considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei

hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea

situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori

sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare,

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin urmare, păstrând

soluția prin care s-a considerat că pârâtul nu deține imobilul în temeiul unui titlu

valabil instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu respectarea dispozițiilor

art. 480 C. civ.

Așadar, critica formulată

nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul

va fi respins în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești prin primar împotriva

deciziei civile nr. 97 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.