ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 97 din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 789 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pe pârât să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Ploiești, str. G.G.C., format din construcția identificată prin raportul de expertiză F.I. și terenul în suprafață de 809 mp identificat prin raportul de expertiză M.C.D.

A m enținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, iar reclamanții au invocat, printre altele, drept titlu de proprietate, chiar hotărârea judecătorească prin care imobilul a trecut în proprietatea statului. Astfel, prin sentința civilă nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploiești imobilul situat în Ploiești, str. G.G.C. a trecut în proprietatea statului pe motiv că ar fi fost abandonat în anul 1961. Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamanților, numita O.M., împrejurare recunoscută și de către apelant, care a susținut însă că reclamanții ar fi obligați să mai depună în plus și alte acte de proprietate.

În dovedirea dreptului de proprietate, reclamanții s-au prevalat de mai multe înscrisuri, care se coroborează cu sentința menționată, respectiv referatul din 24 iulie 1974 al Inspecției Circumscripției Financiare Ploiești, prin care, ca urmare a trecerii în proprietatea statului se modifică parțial foaia matricolă a imobilului; declarația autentică dată de O.M. la data de 19 februarie 1964 prin care declara că renunță la toate drepturile ce i se cuvin asupra imobilului; referatul întocmit de Inspecția Circumscripției Financiare Ploiești din 24 iulie 1974 de preluare a imobilului; buletinul clădirii. Al doilea motiv de apel a vizat natura preluării imobilului de către stat, susținând apelantul că imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea legislației și a Constituției, în vigoare la data preluării.

Curtea a constatat că și aceste critici sunt nefondate, deoarece prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, întrucât reglementau trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform instrucțiunilor din 2 aprilie 1963 erau fără stăpân bunurile în legătură cu care titularul lor necunoscut sau absent nu a făcut nici un act de administrare timp de un an. Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării, iar instanța sesizată cu acțiunea în revendicare poate stabili dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin al actelor normative atunci în vigoare.

Or, Decretul nr. 111/1951 a fost neconstituțional în raport cu Constituția din 1948 care la art. 8 consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății particulare, astfel că hotărârea pronunțată în temeiul acestui decret nu constituie titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat. Apelul a fost considerat fondat în ceea ce privește a treia critică și anume sub aspectul identificării imobilului în litigiu, în sensul că instanța de fond a menționat numai adresa poștală a imobilului, hotărârea nefiind susceptibilă de executare, cu atât mai mult cu cât, așa cum a sesizat apelantul, prin sentința nr. 3987/1974 s-a trecut în proprietatea statului un teren de 450 mp, iar reclamanții au înțeles să revendice un teren de 809 mp rezultat în urma măsurătorilor.

Este adevărat că în sentința de preluare s-a trecut o suprafață mai mare, iar în alte înscrisuri întocmite cu ocazia preluării imobilului nu s-a menționat nicio suprafață, însă pentru determinarea întinderii terenului Curtea a avut în vedere forma terenului, vecinătățile, identificarea imobilului din punct de vedere administrativ cu nume de stradă și număr administrativ, fiind importantă și împrejurarea că rapoartele de expertiză nu au fost contestate de către apelant. Prin raportul de expertiză topografie întocmit de expert M.C.D., a rezultat că, în realitate, terenul în litigiu are o suprafață de 809 mp, fiind aferent construcției și anexelor, constituind un corp comun cu terenul de 450 mp fără a rezulta modificări ale configurației acestuia pe parcursul timpului.

2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Municipiul Ploiești a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: În mod nelegal instanța de apel a considerat că trecerea imobilului în proprietatea statului a fost nelegală. Statul a dobândit imobilul în litigiu în baza unui titlu valabil, respectiv hotărârea judecătorească pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951. Sentința civilă nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploiești a fost pronunțată pe baza probelor care arătau că au fost respectate dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 111/1951. 2.2. Analiza recursului Verificând hotărârea atacată, în limitele criticilor deduse analizei prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Titlul recurentului asupra imobilului în litigiu este mai puțin caracterizat decât titlul reclamanților, de vreme ce legiuitorul a considerat că preluarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 111/1951 este abuzivă.

Astfel, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin urmare, păstrând soluția prin care s-a considerat că pârâtul nu deține imobilul în temeiul unui titlu valabil instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu respectarea dispozițiilor art. 480 C. civ.

Așadar, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești prin primar împotriva deciziei civile nr. 97 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.