ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1134/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 307 din 3 iunie 2020, a respins recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră Brașov împotriva sentinței civile nr. 1255/06.12.2019 pronunțată de Tribunalul Covasna, obligându-i, totodată, să plătească intimatului Composesoratul de Pădure și Pășune Bățanii Mari suma de 2000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că în mod corect tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, sumele solicitate de reclamant fiind acordate prin bugetul acestei instituții publice centrale, și excepția inadmisibilității formulării acțiunii prin raportare la natura actului administrativ atacat, în raport cu obiectul acțiunii, de anulare a actului administrativ nr. x/03.09.2018 prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2018, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

Cu privire la fondul pretențiilor, instanța de recurs a validat raționamentul primei instanțe, în sensul că reclamantul Composesoratul de Pădure și Pășune Bățanii Mari are dreptul la compensațiile cerute, la dosar fiind depuse toate actele prevăzute de H.G. nr. 447/2017.

În consecință, a apreciat că soluția primei instanțe, de anulare a actului administrativ nr. x/03.09.2018, emis de pârâta Garda Forestieră Brașov în privința reclamantului, și obligării pârâților, în solidar, să plătească reclamantului suma de 32.150,73 RON, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafața de pădure de 136,90 ha încadrată în tipul II de categorii funcționale aferentă anului 2018, și dobânzii legale care se vor calcula asupra sumei de 32.150,73 RON, începând cu data de 22 martie 2019 și până la data plății debitului, este corectă.

Împotriva acestei decizii recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, care, în temeiul art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 565 din 22 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revizuentul a susținut, în esență, că decizia contestată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 248/24.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, în cuprinsul căreia s-a reținut că refuzul pârâtei, cuprins în adresa nr. x/03.09.2018 emisă de Garda Forestieră Brașov, a fost justificat, în raport cu condițiile reglementate de H.G. nr. 447/2017.

Astfel, revizuentul a menționat că această adresă este un act comun celor două dosare, chiar dacă destinatarii lor erau persoane diferite, întrucât actele prin care a fost solicitată acordarea compensațiilor pentru anul 2018 au fost transmise de către mai mulți solicitanți diferiți, prin avocat, printr-un singur colet, astfel, reprezentantul convențional al intimatului-reclamant Composesoratul de Pădure și Pășune Bațanii Mari din prezenta cauză a fost și reprezentantul convențional al intimatului-reclamant Composesoratul Doboșeni în Dosarul nr. x/2019.

Așa fiind, a apreciat că în cauză există contrarietate de hotărâri, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind admisibil ca o hotărâre ulterioară să contrazică o altă hotărâre definitivă pronunțată anterior, cu privire la aceeași pricină, cu încălcarea art. 431 din același cod.

Or, cele două hotărâri au statuat asupra aceluiași aspect, cu încălcarea autorității de lucru judecat existând contradicție atât în dispozitive, cât și în considerente, fără a fi întrunită ipoteza triplei identități, astfel încât se justifică revizuirea pe acest temei, deoarece este incident efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, ceea ce s-a statuat anterior, chiar prin considerentele unei hotărâri definitive, trebuie să determine evitarea unei rediscutări, respectiv a unei contraziceri ulterioare.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul Composesoratul de Pădure și Pășune Bălțanii Mari a invocat excepția nulității cererii de revizuire, conform art. 513 alin. (1) raportat la art. 490 alin. (1) coroborate cu art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire, susținând că pentru a fi îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire trebuie să ne aflăm în ipoteza puterii de lucru judecat, care constă în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți și cu privire la aceeași chestiune litigioasă.

Or, în cauză, litigiul soluționat prin sentința nr. 1255/2019 privește un alt cadru procesual pasiv iar, în aplicarea principiului res inter alias indicata, aliis mqtte nocere neque pwdesse poiest, considerentele care au fundamentat aceasta hotărâre nu se pot extinde în privința intimatului, care a fost terț față de litigiu, așa încât a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii pentru a se putea invoca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

În ceea ce privește excepția nulității cererii de revizuire, invocată prin notele scrise de intimatul Composesoratul de Pădure și Pășune Bățanii Mari, se constată că este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere", cerere în privința căreia, ținând cont de temeiul de drept invocat, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat.

În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut acestei instituții.

Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Constatând că instituția autorității de lucru judecat protejează atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), cât și efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reține că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire, este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar că aceeași problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În cauză, revizuenta invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în două litigii, având ca obiect anularea actului administrativ nr. x/03.09.2018, acordarea compensațiilor/ajutoarelor de stat și a dobânzii fiscale aferente acestor sume.

Potrivit susținerilor revizuentului, adresa atacată reprezintă un act comun celor două dosare, chiar dacă destinatarii lor erau persoane diferite, apreciind că în cauză există contrarietate de hotărâri, pentru că nu este admisibil ca o hotărâre ulterioară să contrazică o altă hotărâre definitivă pronunțată anterior, cu privire la aceeași pricină, cu încălcarea art. 431 din același cod.

Primul proces, soluționat definitiv prin Decizia nr. 248 din 24 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul Doboșeni în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, privind anularea actului administrativ nr. x/03.09.2018, emis de pârâta Garda Forestieră Brașov și obligarea pârâților, în solidar, să plătească reclamantului suma de 38.395,04 RON, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafața de pădure de 43,80 ha încadrată în tipul II de categorii funcționale aferentă anului 2018, și dobânzi legale ce se vor calcula asupra acestei sume, începând cu data de 29 iunie 2018 și până la data plății debitului.

Cel de-al doilea litigiu, soluționat definitiv prin Decizia nr. 307 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, a avut ca obiect cererea formulată de recla-mantul Composesoratul de Pădure și Pășune Bățanii Mari în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, privind anularea actului administrativ nr. x/03.09.2018, emis de pârâta Garda Forestieră Brașov și obligarea pârâților, în solidar, să plătească reclamantului suma de 32.150,73 RON, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafața de pădure de 136,90 ha încadrată în tipul II de categorii funcționale aferentă anului 2018, și dobânzi legale care se vor calcula asupra acestei sume, începând cu data de 22 martie 2019 și până la data plății debitului.

Prin urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cele două pricini nu au aceleași părți, în primul litigiu reclamant fiind Composesoratul Doboșeni și în cel de-al doilea litigiu reclamant Composesoratul de Pădure și Pășune Bățanii Mari, neexistând astfel identitate de părți, ca elemente ale puterii de lucru judecat.

Or, nu se poate reține o contrarietate de hotărâri, în condițiile în care nu este vorba despre o hotărâre pronunțată în același litigiu, ci în litigii având alte părți.

Astfel, revizuentul circumscrie noțiunii de contrarietate modalitatea diferită de soluționare a celor două cauze, în care se solicită într-adevăr anularea aceluiași act administrativ, însă subiecții sunt diferiți.

Potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, iar conform art. 55 din același cod părți în proces sunt reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.

Așadar, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză.

Condiția impusă de textul de lege invocat drept temei al cererii are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii, putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul invocă, pe de o parte, pretinsa nesocotire a efectelor unei hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, faptul că se impunea recunoașterea și aplicarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive, dintre alte părți, ceea ce nu poate fi acceptat.

De altfel, revizuenta încearcă să valorifice, în calea de atac extraordinară exercitată, argumente deja expuse în fața primei instanțe și, respectiv, a instanței de control judiciar, ceea ce nu poate fi acceptat.

În realitate, prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea soluției din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă părții în raport cu cealaltă soluție obținută.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității cererii de revizuire.

Totodată, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, și va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Deciziei nr. 307 din 3 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Obligă revizuentul la plata sumei de 2800 RON, cheltuieli de judecată, către intimatul Composesoratul de Pădure și Pășune Bălțanii Mari.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.