ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 02 martie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 38/S/13.03.2018 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2012, printre altele, cu privire la inculpații A., B. și C., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunilor de evaziune fiscală prin actul de sesizare după cum urmează:

- în ceea ce îl privește pe inculpatul A. din două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 într-o infracțiune unică prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin 3 din Legea nr. 241/2005;

- în ceea ce îl privește pe inculpatul C. din art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe durata a 5 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin 1 lit. b) C. pen. 1969, art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, astfel încât s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a fost aplicată alături de pedeapsa închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială), pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. și 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. 1969 pe durata a 2 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate astfel încât s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a fost aplicată alături de pedeapsa închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) C. pen. (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi asociat și/sau administrator într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 81, 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni în termenul de încercare ori a neachitării obligațiilor civile, cu rea-credință.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - ST Brașov, partea civilă Statul Român prin ANAF-DGRFP Brașov, precum și inculpații A. și B..

II. Prin decizia nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, printre altele, cu privire la inculpații A., B. și C., s-au decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 38/S/13.03.2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2012, pe care a desființat-o în ceea ce privește:

- greșita achitare a inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- greșita condamnare a inculpatului B. cu privire la infracțiunea de sprijinirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003;

- greșita achitare a inculpatului C. - pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și temeiul greșit al soluției de achitare pentru infracțiunea de sprijinirea unui grup infracțional organizat pentru acest inculpat;

- individualizarea judiciară a executării pedepselor pentru inculpatul B.;

- soluționarea acțiunii civile exercitate în cauză de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român prin Agenția Națională de Administrare fiscală cu referire la persoanele obligate la plata prejudiciului, cuantumul prejudiciului;

- omisiunea obligării inculpatului C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond.

Rejudecând în aceste limite:

Au fost menținute pedepsele aplicate de instanța de fond pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat și evaziune fiscală.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969 pe durata de 5 ani, în pedepsele componente: de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 (pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat) și 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 (pentru infracțiunea de evaziune fiscală), care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969.

Au fost înlăturate dispozițiile din sentința apelată referitoare la procedeul contopirii pedepselor, ca urmare a soluției de achitare de mai sus.

În baza art. 86

1

și art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pentru infracțiunea de evaziune fiscală, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. 1969.

Conform art. 86

3

alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neexecutării obligațiilor civile, cu rea-credință, sau în cazul încălcării cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, pe durata a 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1969, a fost aplicată, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969.

În baza art. 86

1

și art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului C. pentru infracțiunea de evaziune fiscală, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. 1969.

Conform art. 86

3

alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnate cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neexecutării obligațiilor civile, cu rea-credință sau în cazul încălcării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 20 și 25 C. proc. pen.., cu referire la art. 998, art. 1003 C. civ. 1864, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru Statul Român și pe cale de consecință:

a) au fost obligați, în solidar, inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 13.964.482 RON compusă din: accize în valoare de 7.519.648 RON (debit principal), majorări/dobânzi de întârziere aferente accizelor suplimentare calculate până la data de 11.04.2012 în cuantum de 2.174.885 RON, penalități de întârziere aferente accizelor suplimentare calculate până la data de 11.04.2012 în cuantum de 1.127.947 RON, la care se adaugă dobânzile, majorările și penalitățile de la data de 12.04.2012 până la data plății integrale efective; TVA în cuantum de 3.142.002 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății;

b) a fost obligat inculpatul M. în solidar cu inculpata persoană juridică S.C. N. S.R.L., și ambii în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.811.781,95 RON, compusă din: TVA în cuantum de 911.052,82 RON și accize în cuantum de 1.900.729,13 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

c) a fost obligat inculpatul O. în solidar cu inculpata persoană juridică S.C. P. S.R.L., și ambii în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.557.448,48 RON, compusă din: TVA în cuantum de 841.871,05 RON și accize în cuantum de 1.715.577,43 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

d) a fost obligat inculpatul B. în solidar cu inculpatul Q. și inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L., și în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 82835,11 RON, compusă din: TVA în cuantum de 26.379,51 RON și accize în cuantum de 56.455,60 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

e) au fost obligați inculpații S. și T. în solidar, și ambii în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 724.142,18 RON, compusă din: TVA în cuantum de 229.225,66 RON și accize în cuantum de 494.916,52 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

f) a fost obligat inculpatul T., în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 3070,28 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

g) a fost obligat inculpatul Q., în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 539.135,83 RON, compusă din: TVA în cuantum de 171.006,60 RON și accize în cuantum de 368.129,23 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

h) a fost obligat inculpatul C., în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 436.639,86 RON, compusă din: TVA în cuantum de 140.644,73 RON și accize în cuantum de 295.995,13 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

i) a fost obligat inculpatul U., în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.270.053,94 RON, compusă din: TVA în cuantum de 732.565 RON și accize în cuantum de 1.537.488,94 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

j) a fost obligat inculpatul V., în solidar cu inculpații persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. și inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 319.913,20 RON, compusă din: TVA în cuantum de 101.433,12 RON și accize în cuantum de 218.480,08 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea garantării plății daunelor mai sus menționate, au fost instituite măsurile asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând următorilor inculpați: E., F., G. - pentru fiecare - până la concurența sumei de 13.964.482 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale); C. - până la concurența sumei de 436.639,86 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale); U. - până la concurența sumei de 2.270.053,94 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale) și V. - până la concurența sumei de 319.913,20 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale).

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale și al judecății asupra bunurilor aparținând inculpaților D., A., S.C. N. S.R.L., S.C. P. S.R.L., Q., B., T., S., I., H. și S.C. R. S.R.L. numai până la concurența sumelor la care fiecare dintre acești inculpați a fost obligat conform celor de mai sus.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond, în cuantum de 4000 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar în conformitate cu art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen.., aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 200 RON.

Împotriva acestei decizii penale au formulat cereri de recurs în casație inculpații A., C. și B., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2012

A. Prin cererea de recurs în casație, recurentul recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, întrucât faptele sale nu întrunesc condițiile de tipicitate ale acestei infracțiuni. Ca o consecință a soluției de achitare solicitate, recurentul a susținut că se impune și înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat de instanța de apel.

În susținerea cererii a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație, subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a susținut că, potrivit rechizitoriului, infracțiunea de spălare a banilor, reținută în sarcina, sa constă în faptul că o parte din sumele de bani obținute în mod fraudulos din evaziune fiscală (având așadar o proveniență ilegală), au fost retrase din societate prin întocmirea fictivă a unor contracte de creditare a firmei, sau prin achiziții fictive de rulmenți sau imobile ori alte bunuri, în numele unor firme fantomă sau prin retragere în numerar, de la ATM-urile unor unități bancare. A învederat că, așa cum s-a reținut în actul de acuzare, prin manopera de recuperare a sumelor depuse cu titlu de garanție la autorizarea S.C. J. S.R.L. și în baza a trei contracte de creditare a firmei, a dat o aparență legală sumelor obținute din evaziune fiscală, banii fiind reintroduși în circuitul legal, venitul ilegal devenind în acest mod justificat în mod legal.

Recurentul a arătat că, potrivit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002 prin bunuri se înțelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Întrucât trimiterea sa în judecată și soluția de condamnare s-a dispus pentru că a dat o aparență legală sumelor obținute din activitățile de evaziune fiscală pe care tot el le-a comis (banii obținuți din activitățile de evaziune fiscala fiind reintroduși în circuitul legal) recurentul a susținut că se impune a se analizat dacă banii reprezintă bunuri, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr. 656/2002.

Recurentul a arătat că banii reprezintă unități de măsură a valorii, întrucât cu ajutorul lor, ca etalon comun de evidență și calcul, se exprimă valoarea tuturor bunurilor lato sensu și a tranzacțiilor. Banii sunt, de asemenea, un mijloc de schimb, prin intermediul lor efectuându-se tranzacțiile cu bunuri lato sensu.

A mai menționat că, dacă economic funcțiile banilor sunt cele de măsură a valorii, mijloc de schimb și rezervă de lichiditate, în drept ele se traduc ca fiind acelea de instrument de evaluare, mijloc (dinamic) de plată și obiect (static, de rezervă) al proprietății.

A mai arătat că, din punct de vedere funcțional, C. civ. nu reglementează calitatea de bun a banilor, din punct de vedere legislativ neexistând nicio reglementare care să conducă la calificarea juridică a monedei ca bun. A menționat că doar din punct de vedere doctrinar și jurisprudențial s-a procedat la calificarea juridică a monedei ca bun, componentă a perspectivei statice asupra banilor.

În raport cu criteriile de clasificare a bunurilor, nici una dintre acele caracterizări nu poate fi absolutizată în cazul banilor, ci dimpotrivă, dificultăți serioase se evidențiază când se încearcă circumscrierea monedei în categoriile ordinare de bunuri din dreptul civil.

Recurentul a mai arătat că singura calificare a monedei care pare a fi în afara oricărei discuții este cea de bun mobil, în măsura în care este acceptată clasificarea pe care C. civ. o face bunurilor, în mobile și imobile.

Din perspectiva existenței materiale sau virtuale a bunurilor, dacă numerarul este un bun mobil corporal întrucât are o existență materială tangibilă, moneda de cont, constând în disponibilitățile bănești aflate în conturi bancare, și moneda electronică, reprezentată de valorile monetare stocate pe suport electronic, sunt bunuri mobile incorporale, neavând o existență materială.

Recurentul a susținut că, la o analiză mai atentă, însă, se poate observa că numerarul este, în același timp, un bun material și un bun a cărui materialitate nu este decât o aparență, căci nu materialul îi conferă valoare de bun, ci legea, care îi investește cu forța liberatorie. Cum însă, din perspectiva acestei clasificări, existența materială tangibilă prevalează, în doctrină a fost stabilită și acceptată calificarea banilor în numerar ca bun mobil corporal.

Pe de altă parte, moneda de cont face obiectul unei creanțe pe care titularul contului bancar o deține asupra băncii, creanța care, la rândul ei, constituie un bun mobil incorporal, în același mod, moneda electronica este obiect al unei creanțe asupra instituției emitente.

Consecința este, așadar, că numerarul poate face obiectul unui drept real, iar moneda de cont și moneda electronica fac obiectul unor drepturi de creanță.

Având în vedere că, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, prin bunuri se înțeleg atât bunurile corporale cât și cele necorporale, recurentul a susținut că jurisprudența în materie a stabilit că banilor, indiferent că sunt numerar (bun corporal) sau monedă de cont (bun necorporal), li se aplică prevederile legale ce incriminează infracțiunea de spălare de bani.

Sub un alt aspect, însă, recurentul a învederat că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 656/2002 au făcut obiectul deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 16/2016 dată în dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracțiunea de spălare a banilor, respectiv dacă acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, republicată (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea și dobândirea, deținerea sau folosirea) reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor.

Prin decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit, printre altele, că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile.

O astfel de interpretare a fost, însă, considerată a fi neconstituțională, prin decizia nr. 418/19.06.2018 (M.Of. nr. 625/19.07.2018) Curtea Constituțională stabilind că "dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în interpretarea dată prin decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale."

În motivarea deciziei sale, Curtea Constituțională a reținut că "reglementarea infracțiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplinește cerințele de claritate și coerență logică doar în condițiile în care autorul acestei infracțiuni este diferit de autorul infracțiunii predicat. Practic, incriminarea analizată vizează o tăinuire, iar tăinuirea poate fi comisă doar de o persoană diferită de autorul infracțiunii din care provin bunurile tăinuite."

Recurentul a mai învederat că, în motivarea deciziei, s-a mai arătat că "reținerea, ca infracțiune distinctă, respectiv infracțiunea de spălare a banilor, prevăzuta la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a oricăreia dintre faptele de dobândire, deținere și, respectiv, folosire de bunuri care provin din săvârșirea unor infracțiuni, în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile, implică tragerea acestuia la răspundere penală, de două ori, pentru săvârșirea acelorași fapte".

Recurentul a susținut că, deși decizia Curții Constituționale privește o altă variantă a infracțiunii de spălare de bani decât cea pentru care a fost condamnat, considerentele acestei decizii își găsesc aplicabilitatea și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, care incriminează tot o variantă particulară a tăinuirii, iar tăinuirea poate fi comisă, astfel cum a arătat instanța de control constituțional, doar de o persoană diferită de autorul infracțiunii din care provin bunurile tăinuite, în caz contrar ajungându-se la tragerea la răspundere penală a autorului, de două ori, pentru săvârșirea acelorași fapte.

De asemenea, recurentul a mai arătat că, potrivit art. 221 C. pen. 1968, tăinuirea constă în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.

Potrivit art. 270 C. pen., tăinuirea constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoana care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete ca acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penala, chiar fără a cunoaște natura acesteia.

Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează ca variantă a infracțiunii de spălare de bani schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Recurentul a susținut, astfel, că indiferent de scopul subiectiv urmărit de făptuitor, care poate consta, fie în ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunurilor, fie în intenția de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, este evident faptul că din punct de vedere al laturii obiective schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, constituie o variantă particulară de tăinuire (prin transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun), faptă ce nu poate fi comisă decât de o persoană diferită de autorul infracțiunii din care provin bunurile tăinuite.

S-a mai notat că, din punct de vedere semantic, schimbarea unui bun și transformarea unui bun sunt noțiuni echivalente, reprezentând sinonime în sensul comun al termenilor.

La fel și transferul de bunuri și înlesnirea valorificării unui bun apar ca fiind, din punct de vedere obiectiv, acte materiale similare, în contextul special al infracțiunii de spălare de bani, atunci când autorul faptei este, totodată, și autorul infracțiunii predicat din care provine bunul spălat.

Or, în măsura în care participantul la săvârșirea infracțiunii din care provine bunul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de tăinuire, nici cerințele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu sunt îndeplinite decât în condițiile în care autorul acestei infracțiuni este diferit de autorul infracțiunii predicat.

Ca atare, analizând acuzația ce i se aduce în prezenta cauză, prin prisma considerentelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 418/2018, recurentul a susținut că a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, cu toate că are și calitatea de autor al infracțiunii predicat, din care provin banii spălați (aceea de evaziune fiscală).

Concluzionând, recurentul a arătat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, incriminând cu titlu special o variantă particulară a infracțiunii de tăinuire, astfel cum a constatat și Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 418/2018, subiect activ al infracțiunii de spălare de bani menționate nu poate fi autorul faptei ilicite din care provine bunul.

Prin cererea de completare a cererii de recurs în casație, recurentul, apreciind netemeinică și nelegală decizia instanței de apel, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, în principal, achitarea pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa și respingerea tuturor pretențiilor formulate pe latură civilă.

În subsidiar, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Cu privire la această infracțiune, recurentul a arătat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere decizia CCR nr. 418/19.06.2018, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii. Recurentul a mai apreciat că, începând cu data de 19 iulie 2018, dispozițiile legale anterior menționate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt suspendate de drept, în absența intervenției legiuitorului de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României.

Reiterând dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2020, recurentul a susținut că, în legislația noastră, banii nu sunt considerați bunuri și, prin urmare, în contextul în care legea se referă la bunuri, banii nefiind asimilați bunurilor, nu se poate reține în sarcina sa infracțiunea de spălarea de bani.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, recurentul a considerat că toate faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerate fapte de natură penală, deoarece:

- în decembrie 2009 a achiziționat S.C J. S.R.L. din Brașov al cărui administrator a fost până în data de 10.03.2010, perioadă în care societatea nu a efectuat nici un fel de operațiuni comerciale;

- în perioada cât a avut calitatea de administrator pentru a putea autoriza societatea ca antrepozit fiscal a depus, împreună cu asociatul său, contravaloarea a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro fiecare;

- în ianuarie 2010 a fost semnat un contract cu S.C. W., care a solicitat o garanție pentru accize, însă neavând bani și pe fondul unor discuții aprinse cu asociatul său D., au luat hotărârea să vândă societatea;

- în perioada cât a fost administrator a fost sunat de către o persoană pe nume X. care i-a spus că el, împreună cu un italian doresc să cumpere societatea, aspect cu care a fost de acord, motiv pentru care a negociat vânzarea societății la suma de 300.000 de euro, nedorind altceva decât să-și recuperez investiția sa, aspect agreat și de asociatul săi;

- prin act autentic noul administrator al S.C. J. S.R.L. s-a obligat să-i plătească lui și asociatului său suma de 300.000 de euro în termen de 30-40 de zile de la data preluării firmei;

- în temeiul înțelegerii scrise avute cu administratorul societății a făcut demersuri pentru a-și recupera suma cu care a creditat societatea, aspect ce s-a și realizat, prin retragerea sumei din firmă.

Recurentul a arătat că, în mod neîntemeiat și nelegal, instanța de judecată a reținut că, chiar dacă nu a mai fost administrator, a condus din umbră activitatea societății J. și a obținut bani în mod fraudulos prin evaziune fiscală.

Având în vedere starea de fapt reținută de Curtea de Apel Brașov, la filele x din decizie, recurentul a susținut, în esență, că împrejurarea că condus mașina unei persoane, deși neidentificată de către organele de urmărire penală, că a ținut legătura cu contabila societății sau că a fost mandatat să ridice sume de bani din societate nu conduc la concluzia că aceste fapte sunt de natură penală și nu pot fi considerate ca fiind infracțiuni. Mai mult, recurentul a învederat că, după preluarea societății de către noul administrator, l-a prezentat pe acesta tuturor persoanelor care lucrau în firmă, inclusiv la unitățile bancare la care societatea avea deschise conturi.

Totodată, a susținut că este evident că orice persoană fizică sau juridică urmărește să-și recupereze creditul, operațiune prevăzută, de altfel, și de Legea nr. 31/1991 a societăților comerciale. Deopotrivă, a menționat că, pentru banii pe care i-a investit în societate a făcut dovada provenienței acestora, din vânzarea anterioară a unor bunuri imobile pe care le deținea.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, recurentul A. a menționat că atât Parchetul, cât și instanța de fond și de apel s-au mărginit la arătarea unor aspecte de ordin general, fără a indica care a fost rolul său în cadrul grupului și modul de acționare ori ierarhia din cadrul acestuia.

A mai susținut că instanța de apel a dispus condamnarea sa și a asociatului său, deși a treia persoană (pe nume X.) nu a fost identificată, lipsind sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, numărul minim de trei persoane necesar pentru tipicitatea infracțiunii.

O altă critică invocată de recurent vizează stabilirea legii penale mai favorabile, ca fiind Legea nr. 39/2003, deși dispozițiile art. 367 din C. pen. erau mai favorabile din perspectiva limitelor de pedeapsă. Astfel, a arătat că, pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnat, reprezintă minimul de pedeapsă potrivit legii vechi, respectiv limita maximă de pedeapsă potrivit legii noi. În opinia sa, instanța de apel, în procesul de individualizare a pedepsei, nu a făcut o justă corelare între această pedeapsă și celelalte pedepse ce i-au fost aplicate.

Pentru motivele arătate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 433 și următoarele, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., achitarea, întrucât faptele reținute în sarcina sa nu îndeplinesc condițiile de tipicitate prevăzute de lege.

B. Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul B., la data de 13.07.2021 și memoriul transmis la 15.09.2021, acesta a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, invocând cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin motivele formulate, recurentul B. a susținut, în esență, că s-au aplicat pedepse în alte limite, precum și că motivele invocate în apel au fost respinse, iar instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unor motive, cum ar fi existența facturilor ce atestă fiscalizarea operațiunilor conform expertizei aflate la dosar.

A mai arătat că unele aspecte invocate sunt de natură a influența radical soluția dată în cauză, și anume cele referitoare la faptul că:

- S.C. R. S.R.L. - dizolvată, lichidată și radiată, nu mai are ființă juridică,

- administratorul de drept a decedat, iar datoria fiscală a fost plătită conform raportului de expertiză,

- la data decesului nu a mai existat alt administrator, decât administratorul judiciar.

Recurentul a învederat că a fost chemat să răspundă pentru evaziunea fiscală a S.C. R. S.R.L., fără să dețină calități în firmă. A menționat că nu a administrat niciodată un act comercial și nu a săvârșit acte materiale, iar contribuabilul era radiat de la Registrul Comerțului, condiții în care nu a săvârșit o faptă penală. A precizat că, dacă obligația fiscalizării era a persoanei juridice, respectiv a administratorului, nu poate exista infracțiunea de evaziune fiscală în sarcina sa, care este o persoană fizică aflată în relație cu autoritatea fiscală prin CNP.

Deopotrivă, recurentul a considerat că instanța de apel a fost în eroare deoarece nu a fost administrator de fapt.

Recurentul a susținut că toate debitele ANAF au fost achitate - caz de nepedepsire conform art. 10 din Legea actuală, iar în raport de art. 5 C. pen. nu trebuie pedepsit pentru o faptă inexistentă.

A arătat că nu poate să existe răspunderea sa întrucât nu există datorie la bugetul de stat, iar S.C. R. S.R.L. este radiată la Registrul comerțului.

Totodată, a precizat că, la dosarul cauzei, existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, administratorul societății comerciale fiind decedat, ceea ce în opinia recurentului atrage încetarea procesului penal cu referire la orice persoană legată de administrarea societății. A făcut trimitere la dispozițiile art. 10 lit. f)-j) C. proc. pen.. anterior și la art. 16 lit. a)-j) C. proc. pen.. și a arătat că încetarea procesului penal intervine în caz de prescripție, deces sau radiere a persoanei juridice.

Ca motiv de recurs în casație, recurentul a mai indicat prevederile art. 10 lit. h) C. proc. pen.. referitoare la existența unei cauze de nepedepsire, pe fondul legislației la data recursului ale cărei condiții sunt îndeplinite.

Din alt punct de vedere, recurentul a susținut că fapta de evaziune fiscală se raportează la data existenței obligației de plată, în raport de care se calculează termenele și condițiile. A arătat că societatea nu a ascuns suma impozitată și contabilizată, care nu a fost sustrasă unei obligații legale din moment ce societatea nu a fost consumator final.

A considerat că nu se realizează tipicitatea între fapta săvârșită/inexistentă și configurația legală, ceea ce conduce la cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul B. a mai arătat că, în propria cale de atac și în apelul Parchetului, s-a apreciat că pedeapsa și individualizarea sunt prea blânde și s-au modificat condițiile suspendării executării pedepsei.

C. Prin cererea de recurs în casație recurentul C. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Deopotrivă, recurentul a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea executării hotărârii recurate până la soluționarea pe fond a recursului în casație.

În cuprinsul cererii, recurentul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și sprijinirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A învederat că instanța de fond a dispus achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.., pentru săvârșirea celor două infracțiuni, iar instanța de apel, în cadrul apelului declarat de Ministerul Public, a dispus condamnarea sa, după achitare, fără administrarea de probe noi, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație, subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul C. a arătat că soluția de condamnare este nelegală, întrucât pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive. A susținut că, relevant pentru atragerea răspunderii penale este caracterul real sau nereal al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale. Recurentul a mai arătat că nu s-a probat, fără dubiu, că ar fi cunoscut proveniența mărfurilor achiziționate, deoarece utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă mențiuni false nu afectează existența raportului comercial în sens de negotium și nu transformă operațiunea comercială într-una inexistentă ori nereală. A menționat că, ceea ce este relevant pentru cauză este achiziționarea de produse la prețul și în cantitatea stipulată în documentele contabile, arătând că plățile pe care le-a făcut au fost numai prin instrumente bancare și toate achizițiile au fost evidențiate corespunzător în documentele financiar contabile ale S.C. Y. S.R.L..

Deopotrivă, a arătat că, s-a dovedit, fără dubiu, că aceste operațiuni au fost reale atâta timp cât societatea sa a vândut bunurile achiziționate către beneficiari reali, în privința cărora a încheiat documente contabile și a încasat prețul acestora. Doar în situația în care documentele contabile evidențiau operațiuni care nu aveau nici un corespondent în realitate ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv în situația în care în documente erau înregistrate achiziții care nu au avut loc, or, acest lucru nu a fost dovedit.

Recurentul a mai menționat că principiul neutralității TVA-ului, al proporționalității și al prevalenței economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate. În acest sens, a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în Hotărârea HALIFAX - C -255/02, a statuat că singura situație în care trebuie exclus caracterul real au unei operațiuni economice este acela în care se efectuează tranzacții fictive.

S-a mai arătat că reținerea faptei de evaziune fiscală, se bazează pe evaziunea fiscală creată în amonte pe lanțul furnizorilor, respectiv la K. S.R.L. și J. S.R.L.. A arătat că prețurile pe care le-a achitat prin Y. S.R.L. includeau accizele, care au reprezentat aproximativ 50% din valoarea facturată (structura prețului fiind similară și în prezent).

A mai susținut că, în cauză, constatarea prejudiciului se fundamentează pe sume care au fost deja achitate de Y. S.R.L. către furnizori, prin viramente bancare, iar împrejurarea că acești furnizori nu au vărsat mai departe sumele în bugetul de stat, nu-i poate fi imputabilă.

De asemenea, valoarea prejudiciului a fost determinată de rezultatul controlului efectuat de Vama Brașov, în cadrul căruia i s-au imputat sumele ce reprezintă prejudiciul, motivat de faptul că nu au putut fi identificați/găsiți reprezentanții legali ai furnizorilor săi. Or, în aceste condiții, în care instituțiile de control ale statului nu au putut identifica neregulile așa-zis constatate la furnizorii săi în anul 2010, recurentul a susținut că în calitate de simplu contribuabil nu ar fi putut să le descopere, cu ocazia efectuării unui simplu act de comerț.

A mai precizat că, în anul 2012, furnizorul său direct, respectiv K. S.R.L. Oradea, încă era o societate activă, conform paginii de internet a ANAF.

Referitor la prejudiciu, recurentul a mai menționat că sumele reprezentând accize și TVA fuseseră deja achitate, fiind incluse în prețul carburantului achiziționat, astfel că, prin stabilirea acestei componente a prejudiciului, se încalcă principiul dublei impuneri, fiind stabilite în sarcina sa și a societății pe care o deține - accize și TVA o dată în facturile plătite și, încă o dată, în prejudiciul stabilit în prezenta cauză. În acest sens, a învederat că a contestat decizia de impunere a prejudiciului la ANAF și, u