ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6780/2020

Ședința publică din data de 14 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 01.08.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București - Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice, solicitând instanței anularea în totalitate a Deciziei nr. 167/25.05.2017 privind soluționarea contestației depuse de către A. S.R.L. înregistrată la DGSC din cadrul ANAF sub nr. A SLP 421/16.02.2017, emise de către DGSC din cadrul ANAF și, prin urmare anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile Fiscale principale aferente diferențelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 30 septembrie 2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 30 septembrie 2016 emise de către AS 1 a Finanțelor Publice cu privire la suma totală de 3.603.074 RON reprezentând: suma de 707.858 RON stabilită cu titlu de taxă anuală de autorizare jocuri de noroc și suma de 2.895.216 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, exonerarea A. S.R.L. de la plata sumei de 3.603.074 RON reprezentând: suma de 707.858 RON stabilită cu titlu de taxă anuală de autorizare jocuri de noroc și suma de 2.895.216 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, să se constate dreptul A. S.R.L. la restituirea sumei în cuantum de 3.730.280 RON achitată în plus cu titlu de taxă de autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecției fiscale și obligarea intimatelor la achitarea cheltuielilor de judecată suportate de către A. S.R.L. cu ocazia judecării prezentului litigiu, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 988 din 6 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București-Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 988 din 6 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 92/2014 privind modul de calcul al taxei anuale de autorizare, raportat la perioadele de referință în discuție, atât în ceea ce privește data de la care devin aplicabile modificările aduse prin O.U.G. nr. 92/2014, cât și în privința aplicării acestor dispoziții în raport de data obținerii autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de către recurenta-reclamantă.

De asemenea, instanța de fond a făcut o distincție nepermisă între noțiunile de "încasări efective" regăsite în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009 și O.U.G. nr. 92/2014, considerând în mod greșit că O.U.G. nr. 92/2014 ar modifica conținutul acestei noțiuni, în sensul că noțiunea de "încasări efective" ar reprezenta încasările din vânzarea de bilete, după deducerea premiilor acordate.

A mai arătat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 Codul fiscal ar fi reprezentată de venitul brut definit ca sumă totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor încasări, în condițiile în care dispozițiile art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 recunosc natura de cost a premiilor.

Recurenta-reclamantă a arătat că în raport de art. 68 pct. 6 din H.G. nr. 870/2009 conform căruia procentul de câștiguri din totalul încasărilor brute este de minim 60%, societatea nu poate dispune de această sumă, întrucât o returnează sub forma câștigurilor către jucători, rezultând astfel, fără echivoc, că doar partea rămasă de 40% din încasările provenite din vânzări de bilete îndeplinește criteriile prevăzute de legislația fiscală de recunoaștere ca venituri.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului recurentei-reclamante la restituirea sumei de 3.730.280 RON achitată în plus față de sumele datorate, în mod greșit instanța de fond a reținut necompetența organului de soluționare a contestațiilor, în condițiile în care, potrivit art. 7 și 113 din Codul fiscal, rolul organului fiscal nu este doar acela de a identifica obligațiile suplimentare de plată, ci de a stabili în mod corect obligațiile fiscale ale contribuabilului, situație în care dreptul la restituire este implicit.

În opinia recurentei-reclamante, în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza fără a dispune efectuarea unei expertize de specialitate, necesitatea opiniei unui expert în materie fiscală rezultând cu evidență în cauză.

4.1 Intimata-pârâtă Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că argumentele formulate nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

În esență, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei, intimata-pârâtă a arătat că autoritatea fiscală a stabilit în mod corect obligații suplimentare de plată constând în taxă anuală de autorizare jocuri de noroc, respectiv impozit pe profit, în raport de dispozițiile legale în vigoare.

4.2 Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând aceleași apărări ca și intimata-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București- Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.

4.3. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de DGRFP, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor invocate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că motivul de casare dezvoltat de aceasta se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 2 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, constatând că argumentele de ordin critic privind greșita aplicare a dispozițiilor legale invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept indicat de altfel și de recurentă prin memoriul de recurs.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, actele administrativ fiscale prin care intimatele-pârâte au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plată în cuantum de 3.603.074 RON reprezentând taxă anuală autorizare jocuri de noroc și impozit pe profit, solicitând și constatarea dreptului său la restituirea sumei de 3.730.280 RON achitată în plus cu titlu de taxă autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecției fiscale.

În esență, verificând legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către recurenta-reclamantă în perioada 4.12.2013-31.12.2015, organele fiscale au stabilit obligații suplimentare de plată constând în diferențe pentru taxa de autorizare a jocurilor de noroc în cuantum de 707.858 RON și impozit pe profit în cuantum de 2.895.216 RON în perioada verificată.

În urma soluționării contestației administrative formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. x/30.09.2016 și a deciziei de impunere nr. x/30.09.2016 emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, prin decizia nr. 167/25.05.2017, DGRFP București - Serviciul soluționare contestații a respins ca neîntemeiată contestația pentru suma de 3.603.074 RON și a constatat necompetența materială a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor privind solicitarea de restituire a sumei de 3.730.280 RON achitată cu titlu de taxă de autorizare a jocurilor de noroc în perioada supusă inspecției fiscale.

Soluția primei instanțe de menținere a actelor administrativ fiscale, contestate este însușită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt fiscale reținută, sentința analizând punctual cu argumente de fapt și de drept legalitatea fiecăruia dintre obligațiile fiscale contestate.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la obligația suplimentară de plată constând în taxă anuală de autorizare jocuri de noroc în perioada verificată, criticile recurentei-reclamante vizează pe de o parte interpretarea noțiunii de "încasări efective", iar pe de altă parte modalitatea de calcul a taxei de autorizare pentru perioada 4.12.2013-31.12.2015.

Autoritățile fiscale au reținut că, în perioada supusă verificării, recurenta-reclamantă a calculat eronat regularizarea lunară a cuantumului taxei de autorizare prin aplicarea procentului de 5% asupra încasărilor diminuate cu contravaloarea premiilor acordate, deși societatea avea obligația aplicării cotei procentuale asupra încasărilor efective pe toată perioada valabilității autorizației de exploatare a jocurilor de noroc - pariuri în cotă fixă.

Această abordare a stării de fapt fiscale s-a realizat prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, art. 68 alin. (3), (4) și 5 din H.G. nr. 870/2009, art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2014.

Raportat la acest cadru normativ, prima instanță a reținut că anual, recurenta-reclamantă era obligată să plătească taxa de autorizare pentru exploatarea jocurilor de noroc reprezentând 5% din încasările concrete, efective și totale realizate din vânzarea biletelor de participare la joc, obligație care subzista și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, întrucât prin norma tranzitorie din cuprinsul art. II alin. (2) se menționează că pentru autorizațiile obținute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 se aplică legislația în vigoare la momentul emiterii acestora.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanța de fond a stabilit în mod clar că noțiunea de "încasări efective", în înțelesul O.U.G. nr. 77/2009 reprezintă toate încasările din vânzarea de bilete, fără deducerea premiilor acordate jucătorilor.

Aceasta întrucât potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 - forma în vigoare până la data de 01.02.2015, "Pentru societățile care organizează pariuri în cotă fixă (…) taxa pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se stabilește în funcție de încasările efectiv realizate de societăți din exploatarea acestei activități, dar nu mai puțin de nivelul minim al taxei stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Potrivit art. 14 alin. (2) pct. iii) lit. B), "În cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale prevăzute în anexă asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 a lunii următoare".

Potrivit pct. 1 subpunctul II lit. C) din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009 în perioada în discuție în speță, taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru pariuri în cotă fixă era de "5% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puțin de 250.000 RON, pe baza documentației tehnico-economice de eficiență prezentate de operatorul economic". Potrivit ultimei fraze din subpunctul II "Prin încasări efectiv realizate se înțelege veniturile totale realizate de organizatorul de jocuri de noroc ca urmare a vânzării biletelor de participare la joc".

Potrivit art. 68 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologi ce de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 "(3) Documentația tehnico-economică de eficiență prezentată de operatorul economic la autorizare, întocmită pe o perioadă de un an, va conține următoarele date: totalul încasărilor brute estimate, totalul cheltuielilor, pe elemente principale de cheltuieli, profitul brut. (4) Prin încasări brute se înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli " .

În cauză, potrivit situației de fapt fiscale reținută de instanța de fond, recurenta-reclamantă a desfășurat în perioada supusă verificării activități de jocuri de noroc și pariuri în cotă fixă așa cum sunt încadrate de art. 10 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în baza următoarelor autorizații: Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.01.2014 la 31.12.2014, eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc; Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.01.2015 la 31.12.2015, eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (autorizație care și-a încetat valabilitatea începând cu 01.07.2015, ca urmare a faptului ca Oficiul National pentru Jocuri de Noroc a eliberat o noua autorizație de exploatare a jocurilor de noroc respectiv nr. x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cota fixa) așa cum rezultă și din explicațiile date de administratorul recurentei-reclamante prin adresa nr. x/28.09.2016); Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc x pentru organizarea jocurilor de noroc (pariuri cu cotă fixă) cu valabilitate de la 01.07.2015 la 30.06.2016, eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Prin urmare, în raport de situația de fapt fiscală și dispozițiile legale incidente precitate, în mod corect instanța de fond a reținut că, atât pentru anul 2014, cât și parțial pentru anul 2015, taxa de autorizare a jocurilor de noroc trebuie stabilită prin aplicarea cotei de 5% asupra încasărilor efective, fără a fi diminuate cu contravaloarea premiilor acordate jucătorilor, pe toată durata de valabilitate a autorizațiilor de exploatarea jocurilor de noroc.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că pentru perioada martie - iunie 2015, ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 privind modul de calcul al taxei anuale de autorizare, pentru respectarea principiului neretroactivității legii civile noi, modul de calcul al taxei de autorizare este cel prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009, fiind supus reglementărilor în vigoare la data obținerii autorizației .

Întrucât în anul 2015 recurenta-reclamantă și-a desfășurat activitatea în baza a două autorizații, respectiv x care și-a încetat valabilitatea la data de 1.07.2015, fiind emisă sub imperiul O.U.G. nr. 77/2009 și x cu valabilitate 01.07.2015-30.06.2016, în mod corect instanța de fond a reținut legalitatea actelor administrativ fiscale contestate prin care, pentru anul 2015 modul de calcul al taxei de autorizare a fost determinat în raport de două acte normative, respectiv O.U.G. nr. 77/2009 pentru perioada ianuarie- iunie 2015, în cotă de 5% aplicată încasărilor efective și O.U.G. nr. 92/2014 pentru perioada iulie- decembrie 2015 în cotă de 16% aplicată asupra diferenței dintre încasările din pariuri în cotă fixă și plățile către jucători.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, soluția se impune din perspectiva art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2004 care prevede următoarele:

"Cuantumul și modalitatea de calcul al taxelor pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se mențin până la expirarea termenului de valabilitate a acestora si sunt cele prevăzute de legislația în vigoare la data emiterii respectivelor autorizații".

În ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 2.895.216 RON, criticile recurentei reclamante vizează determinarea bazei de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 din Codul fiscal.

În esență, organele de inspecție fiscală au reîntregit baza impozabilă pentru perioada 2014-2015 și au repartizat cheltuielile nedeductibile în modul de calcul al impozitului pe profit pe activități de natura pariurilor sportive și alte activități, reținând că recurenta-reclamantă nu a înregistrat toate veniturile în conturile din clasa 7 "Venituri", venitul fiind stabilit în mod greșit de societate, ca diferență între încasări și premiile acordate.

Abordarea stării de fapt fiscale s-a realizat prin raportare la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care au următorul cuprins "Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile", respectiv art. 68 alin. (4) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, definește și noțiunea de încasări brute, astfel:

"(4) Prin încasări brute se înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli".

Raportat la acest cadrul normativ, în mod corect instanța de fond a reținut că veniturile care se iau în calcul pentru determinarea bazei de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 Codul fiscal sunt cele înregistrate ca venituri brute, respectiv ca sumă totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că un anumit procent din sumele avansate de jucători se redistribuie acestora sub formă de premii nu pot conduce la o altă concluzie, întrucât în definirea încasărilor brute legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu privire la existența unui cuantum minim obligatoriu al câștigurilor.

Este de observat că pentru activitatea de jocuri de noroc, la stabilirea impozitului pe profit și a impozitului minim de 5%, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea unor eventuale deduceri, așa încât veniturile care se înregistrează în evidența contabilă sunt constituite din suma veniturilor aferente activității respective, în integralitatea lor, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

În acest context, se impune a se sublinia jurisprudența Curții Constituționale care, prin decizia nr. 19/2019 pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 a statuat că referitor la activitatea de pariuri sportive legiuitorul a avut în vedere noțiunea de "încasări brute" sinonimă celei de "venituri brute" supuse cotei de 5% prevăzută de art. 18 Codul fiscal, impozitul pe venit de 5% aplicându-se asupra veniturilor totale realizate din activitatea de pariuri sportive, fără ca acestea să fie diminuate prin acordarea premiilor sau a altor cheltuieli.

Analizând dacă, în sensul legislației fiscale, expresia venituri înregistrate este sinonimă cu cea de încasări înregistrate, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:

"(29).Potrivit pct. 11 referitor la art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004: "Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități. în cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

(30). De asemenea, din aceste dispoziții rezultă că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acerate jucătorilor.

(31). În altă ordine, conform art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 528 din 30 iulie 2009, "prin încasări brute se înțelege suma totală înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli."

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante vizând distincția dintre cele două noțiuni, respectiv "încasare" și "venituri" este apreciată ca nefondată.

În ceea ce privește critica vizând nelegalitatea dezlegării date de instanța de fond capătului de cerere privind constatarea dreptului la restituirea sumelor pretins a fi achitate în plus, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în mod corect a apreciat judecătorul fondului că organul de soluționare a contestațiilor nu este competent să soluționeze cererea de restituire, dat fiind că analiza unei astfel de cereri cade în sarcina organului fiscal care a încasat sumele în discuție și în fața căruia se formulează cererea de restituire.

În fine, nefondată este și critica vizând neefectuarea unei expertize de specialitate, întrucât aprecierea asupra admisibilității probei propuse și aptitudinii acesteia de a conduce la soluționarea procesului s-a realizat de către judecătorul fondului cu respectarea dispozițiilor legale privind admisibilitatea, utilitatea și concludența probelor.

Întrucât prin proba solicitată recurenta-reclamantă nu urmărea lămurirea unor împrejurări de fapt, ci solicita părerea unui specialist în legătură cu dezlegarea unor chestiuni de natură juridică, în mod corect instanța de fond a constatat că proba solicitată nu este utilă cauzei, dat fiind că interpretarea normei juridice cade în sarcina instanței de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 988 din 6 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.