ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6713/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă" întrucât o asemenea hotărâre judecătorească nemotivată nu poate face dovada respectării dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituția României prin care "Justiția se înfăptuiește în numele legii", precum și a respectării jurisprudenței dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la imparțialitatea instanței prin care motivarea hotărâri judecătorești constituie o obligație a judecătorului cauzei, jurisprudență reiterată în mai multe Decizii ale Curții Constituționale ale României.

Prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizarea a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., formulată de reclamantul A..

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamantul A., susținând că, din aprecierea prevederilor art. 99 lit. (ș) din Legea 304/2004 prin care nerespectarea deciziilor pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii este o abatere disciplinară, este surprinzătoare poziția completului de judecată care a făcut abstracție de jurământul depus.

A susținut recurentul că, în consecință, este de neînțeles în analiza prin prisma obligațiilor privind respectarea dispozițiilor Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006, cu referire la cele 3 condiții cumulative impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu sunt îndeplinite, "respectiv dacă legea sau ordonanța a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătura cu soluționarea cauzei si dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa ".

Teoretic, s-ar presupune ca procedura în controlul judecătoresc al hotărârilor se apreciază toate nelegalitățile instanței, în special cele care sunt comune cu instanța de recurs și pentru care instanța de recurs nu este obligată nici cel puțin a administra probe sau a verifica atributul de apreciere al instanței ca cărei hotărâre se controlează din simplul raționament prin care instanța de recurs nu poate fi complice la o abatere disciplinară evidenta a instanțe/ca cărei hotărâre se atacă.

De asemenea, a mai arătat recuremntul că, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu limitează numărul invocărilor excepțiilor de neconstituționalitate într-un litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Constituția României cu privire la liberul acces la justiție, al dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituția României prin care Justiția se înfăptuiește în numele legii, al dispozițiilor art. 6§l din CEDO și art. 47 alin. (2) din CDFUE cu privire la dreptul de a fi judecat, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care permite ca în "orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia ", se invoca, deoarece: Prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituția României prin care "Jușțiția se înfăptuiește în numele legii", iar o hotărâre judecătorească nemotivată nu poate dovedi că a respectat dispozițiile Constituționale.

A menționat că prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin jurisprudenței CEDO prin care procedura în fața unei instanțe trebuie să asigure soluționarea Juridică a litigiului" impusă de art. 6§l din CEDO (Benthem împotriva Țărilor de Jos, pct. 40). Prevederile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ. contravin dispozițiilor art. 13 din CEDO cu privire ia dreptul la un remediu efectiv și a jurisprudenței acesteia în acest domeniu, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt completate cu dispozițiile Deciziei RIL a LC.C.J. nr. XXXVI/2006, care impun următoarele îndatoriri asupra instanței în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, care exced așa cum bine se poate constata prevederile C. proc. civ. și puterea de apreciere a instanței:

A mai arătat:

- obligația de a răspunde la invocarea excepțiilor de neconstituționalitate a unor prevederi ridicate a fața ei ca o garanție a liberului acces la justiție garantat de dispozițiile art. 21 din Constituția României, deoarece " în raport de dispozițiile art. 146 Ut. d) din Constituția României și de cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituționala cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată";

- obligația de a răspunde conform prevederilor "prin care aceste dispoziții legale atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată ta verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanța a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătura cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa";

- obligația de a răspunde la o excepție de neconstituționalitate, "..indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competență în soluționarea fondului litigiului"..;

- obligația de a răspunde la o excepție de neconstituționalitate în orice fază a cauzei și oricare ar fi obiectul acesteia, deoarece invocările excepțiilor de neconstituționalitate sunt limitate numai "de ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe".

A menționat recurentul că, dat fiind efectul continuu al nelegalităților realizate de către pârâtă, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea 554/2004 cererea de despăgubire va fi formulată ulterior.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, iar instanța a reținut că se impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, fiind necesară o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. S-a constatat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată, apreciindu-se că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul a reiterat susțineri privind excepția de neconstituționalitate, a invocat chestiuni pe care trebuia să le analizeze instanța în soluționarea excepției de neconstituționalitate. Nu a formulat motive prin care să arate în ce constă nelegalitatea încheierii recurate, prin care să evidențieze aspectele pentru care instanța în mod greșit a constatat că nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2020 pronunțată în dosar nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.