ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6537/2020

Ședința publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub numărul x/2017 reclamanta SC "A." S.R.L. Galați, prin reprezentant legal, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, încheiat la data de 05.0.42017, solicitând anularea acestuia.

Prin sentința nr. 64/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, admiterea plângerii și anularea procesului-verbal încheiat la 05.04.2017, cu înlăturarea obligației de plată a debitului.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și că în cursul judecății, în urma contestării actului administrativ în urma procedurii prealabile, intimata a înaintat instanței Decizia OI39/DDZ din 23.01.2018 prin care s-a admis în parte contestația formulată de societate. În cuprinsul deciziei se constată că se impune admiterea punctului de vedere al reclamantei cu privire la punctele 1 și 4, astfel că instanța de fond ar fi trebuit să constate faptul că plângerea a rămas fără obiect cu privire la acestea.

A mai arătat recurenta că instanța de fond nu a făcut vorbire despre faptul că la dosar a fost depusă decizia menționată și nici nu a dispus în consecință, menținând ca temeinice și legale referințele cu privire la cele două puncte din cuprinsul actului administrativ.

Cu privire la celelalte trei puncte din cuprinsul procesului-verbal contestat, a susținut recurenta că instanța de fond nu a analizat punctul de vedere exprimat prin plângere de către reclamantă și nu a făcut vorbire în cuprinsul hotărârii despre probele administrate în apărare, dacă acestea au fost analizate și de ce nu au fost avute în vedere la analiza temeiniciei actului.

În ceea ce privește pct. 2, respectiv lipsa din gestiune a unui laptop achiziționat în cadrul proiectului, a arătat recurenta că prejudiciul în cuantum de 4000 RON nu poate fi pus în sarcina sa.

În ceea ce privește pct. 3, suspiciunea încălcării art. 18

2

pct. 3 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea destinației unui folos legal obținut, a susținut recurenta că nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială în recuperarea unui prejudiciu cauzat prin existența unor suspiciuni ale încălcării normelor penale, fără a exista o hotărâre definitivă de condamnare împotriva societății reclamante.

În ceea ce privește punctul 5, respectiv încălcarea prevederilor Regulamentului 1083/11.07.2006, art. 57, deoarece beneficiarul nu a asigurat sustenabilitatea proiectului, a susținut recurenta că a învederat instanței de fond aspecte ce țin de netemeinicia celor reținute în actul contestat, dar aceasta nu a făcut nicio mențiune cu privire la ele și care sunt motivele pentru care nu pot fi primite ca și apărări.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Pentru termenul de judecată din 3 decembrie 2020, dl B. a formulat o cerere de amânare a cauzei motivată de starea sa de sănătate și de contextul pandemic actual, arătând că din același motiv a fost în imposibilitate de a-și angaja un apărător. A menționat că este reprezentantul legal la societății reclamante SC "A." S.R.L.

Înalta Curte respinge cererea de amânare față de lipsa dovezii calității de reprezentant a dlui B., având în vedere că, potrivit încheierii pronunțate în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Galați, s-a dispus dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care sentința a fost comunicată reclamantei la 15.05.2018, iar recursul a fost declarat la 31.05.2018, cu respectarea termenului de 15 zile.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluția de respingere a acțiunii fiind corectă, dar prin prisma următoarelor considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, încheiat la data de 05.04.2017, privind proiectul x, implementat de reclamantă, cu titlul "Angajați calificați pentru mai multe șanse pe piața muncii", cod SMIS 33646.

Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest act administrativ fiscal.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care, în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

În speță, deși formulase în temeiul art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 contestație administrativă împotriva titlului de creanță, iar la 23.01.2018 a fost emisă decizia x/23.01.2018 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva titlului de creanță - proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 05.04.2017, recurenta nu a înțeles să atace decizia, astfel pronunțată, ignorând prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reține că emitentul a comunicat recurentei Decizia x/23.01.2018 privind soluționarea contestației, aceasta fiind depusă chiar de recurenta-reclamantă la dosar la termenul de judecată din 22 februarie 2018. Totodată, la termenul de judecată din 26 martie 2018, la întrebarea instanței de fond, apărătorul reclamantei a făcut referiri la soluția pronunțată de autoritate, depusă la termenul anterior, arătând că din cele cinci puncte cuprinse în procesul-verbal, două dintre acestea au fost soluționate.

Cu toate acestea, existența la dosar a deciziei de soluționare a contestației nu conduce la admisibilitatea acțiunii, pentru că instanța nu se putea socoti învestită "implicit" cu o pretenție litigioasă care nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată și nici printr-o cerere completatoare formulată în condițiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., incidența textului de lege impunându-se cu și mai mare rigoare în speță întrucât partea a avut asistență juridică de specialitate (avocat) pe durata procedurii la fond.

Decizia nr. x/23.01.2018 privind soluționarea contestației nu este un act subsecvent a cărui legalitate se analizează prin prisma analizării titlului de creanță, ci dimpotrivă, așa cum prevede art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în fața instanței de contencios administrativ este atacată decizia de soluționare a contestației care face corp comun cu procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nefiind posibilă, din punct de vedere juridic, examinarea legalității titlului de creanță, cu ignorarea soluției administrative.

Contestația administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în condițiile legii.

Or, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult, în cazul actelor administrativ-fiscale, obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În aceste condiții, întrucât reclamanta a înțeles să atace procesul-verbal arătat, iar nu decizia pronunțată în soluționarea contestației, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, se impune admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 64/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului.

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 64/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.