ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6353/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei nr. 13589/16.03.2018, obligarea pârâtului F.G.A. la plata sumei de 6.825,00lei și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, a arătat că instanța de judecată ar trebui să descurajeze practica injustă, în sensul că autoturismul a fost asigurat la o valoare mai mare, de 7650 Euro, decât valoarea de piață la momentul producerii riscului asigurat (3925 Euro). La momentul plății despăgubirii, valoarea bunului asigurat se diminuează considerabil, cu aproape jumătate, lucru imposibil, mai ales în condițiile în care nu au fost făcute reparații și a fost foarte bine întreținut.

A mai arătat recurentul că intimatul a calculat valoarea de piață/reală a autovehiculului, alegând sistemul DAT în detrimentul celorlalte sisteme folosite în practică, fără a-și argumenta alegerea și că nu i-a fost adusă la cunoștință evaluarea, ci doar rezultatul acesteia. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la 11.08.2016, epava a fost înstrăinată pentru suma de 1000 Euro, rezultând o diferență de 838 RON neacordată de către intimat.

Totodată, deși intimatul a constatat că suma asigurată este mai mare decât valoarea de piață, acesta nu a făcut aplicarea art. 8.18 din polița de asigurare.

A menționat recurentul că suma acordată de intimat nu este suficientă pentru a-și achiziționa un autoturism similar cu cel deținut, astfel că se impune obligarea acestuia la achitarea întregii sume solicitate.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 13589/16.03.2018 și obligarea pârâtului F.G.A. la plata sumei de 6.825,00lei.

Prin decizia menționată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a aprobat la plată suma de 12.364,00 RON, respingând diferența de 6.825,00 RON raportat la prevederile legale și contractuale stabilite prin Condițiile de asigurare CASCO Diferențiat.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a înțeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire, sistemul de calcul folosit de pârât și faptul că nu a făcut aplicarea art. 8.18 din polița de asigurare, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reține că în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, această instituție acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

În cazul unui accident de circulație având ca urmare producerea unui prejudiciu material și/sau moral, așa cum este cazul în speță, răspunderea aparține asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.

Or, instituția pârâtă nu are calitatea de asigurător și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului, iar între FGA și conducătorii autovehiculelor implicați în accidente de circulație rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliță de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită și nu decurge nicio obligație pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, condițiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește dovada prejudiciului. Ținând cont de particularitățile cauzei, în care reclamantul a solicitat plata despăgubirii fără a depune în fața FGA sau în fața instanței de fond o dovadă din care să reiasă valoarea epavei sau a reparațiilor autovehiculului avariat, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor DAT.

În mod corect judecătorul fondului a avut în vedere dispozițiile art. 8.8 lit. b) din Condițiile particulare privind Asigurarea de avarii și furt - CASCO Diferențiat:

"Dacă valoarea estimată a reparațiilor depășește 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz în calculul indemnizației se va ține cont de următoarele: b) valoarea de piață/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor și subansamblelor (inclusiv a dotărilor opționale cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură a Asigurătorului, dacă Asiguratul renunță la repararea autovehiculului; valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% si nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului."

În cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că valoarea daunei depășește 85% din suma asigurată, iar conform sistemului DAT valoarea de piață a bunului a fost stabilită la 17.662,50 RON. Raportat la prevederile menționate anterior, s-a stabilit că din această sumă va fi scăzută contravaloarea epavei, reprezentând 30% din valoarea reală, respectiv 5.298,75 RON, valoarea despăgubirii fiind stabilită la 12363,75 RON.

Argumentul recurentului conform căruia valoarea autovehiculului avută în vedere de asigurător la data încheierii contractului de asigurare, în raport de care s-a plătit prima de asigurare, este mai mare decât valoarea stabilită de Fondul de Garantare nu poate fi reținut ca întemeiat, câtă vreme una dintre limitele contractuale ale despăgubirii este valoarea de piață a autovehiculului.

În mod corect a stabilit instanța de fond că pârâtul a interpretat și aplicat corect dispozițiile contractuale asumate de reclamant prin semnarea contractului de asigurare, ținând cont în același timp de rolul Fondului de Garantare a Asiguraților.

În ceea ce privește susținerile recurentului privind folosirea sistemului de specialitate în evaluare, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că sistemul DAT este o bază de date acceptată de toți asigurătorii la nivel european care furnizează informații uniforme pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Reclamantul nu a oferit elemente concrete și dovedite care să contrazică evaluarea efectuată de FGA. Astfel, pârâtul a avut în vedere modelul autoturismului, data de fabricație a acestuia, data primei înmatriculări, rulajul vehiculului, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. De asemenea, cu toate că reclamantul a contestat calculul efectuat de pârât pentru a stabili valoarea epavei, pârâtul având în vedere la acest calcul părțile componente ale autoturismului care au fost avariate, nu a argumentat pertinent susținerile sale și, cum s-a arătat anterior, nu a depus în fața FGA sau în fața instanței de fond o dovadă în acest sens.

Cu privire la susținerile recurentului în sensul că, deși intimatul a constatat că suma asigurată este mai mare decât valoarea de piață, acesta nu a făcut aplicarea art. 8.18 din polița de asigurare, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraților a fost sesizat cu o cerere de plată privind acordarea de despăgubiri pentru evenimentul asigurat, iar nu pentru restituirea diferenței de primă achitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5146 din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.