ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6243/2020

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 16.09.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, a diferenței dintre drepturile salariale pe care le-ar fi putut obține dacă nu era sancționat în mod nelegal de cele două pârâte și drepturile salariale pe care le-a obținut ulterior sancționării, pe perioada 23.01.2012 - 30.06.2015, indexate cu indicele de inflație și majorate prin aplicarea dobânzii legale (sumă estimată provizoriu la cca. 700 RON/lună), a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuielile efectuate de reclamant pentru ameliorarea stării de sănătate, inclusiv în perioada în care a fost internat în spital și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 525/30.03.2017, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale. Cererea a fost respinsă în rest și au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 1800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 658 din 22 martie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 525 din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, a admis recursurile formulate împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, a fost casat sentința și, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată. Totodată, a fost respins recursul formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea împotriva încheierii din 24.02.2015.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 658 din 22 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A.. În esență, recurentul-reclamant a arătat că motivarea instanței nu este clară și precisă, fiind în contradicție cu probele administrate și fără a fi analizat toate aspectele în litigiu. Instanța a respins recursul formulat invocând faptul că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, fără a proceda însă la un examen efectiv al mijloacelor de probă. S-a solicitat, în temeiul art. 488 din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 Convenția europeană a drepturilor omului, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinările formulate de către intimații - pârâți Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Politie Județean Vâlcea s-a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, motivat de faptul că prezentul recurs este declarat împotriva unei decizii definitive, nesusceptibilă a fi atacată cu recurs, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 457 din C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul - reclamant a solicitat respingerea excepțiilor invocate, argumentând că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, sunt supuse recursului toate hotărârile instanțelor de apel în cererile evaluabile în bani, astfel că recursul este admisibil.

Procedura de soluționare a recursului Prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 24 noiembrie 2020, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului de față, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele în continuare arătate, situație care face inutilă cercetarea celorlalte aspecte. Potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii (art. 124-129 din Constituția României). Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata (în toate stadiile procesuale) și executarea silită, cât și sub aspectul competenței și constituirii instanței. Așadar, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În speță, hotărârea atacată este pronunțată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidând din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul fundamental al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, invocată de recurentul - reclamant, nu este incidentă în cauză, întrucât aceasta privește modificarea C. proc. civ. prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care excludea posibilitatea exercitării recursului intr-o serie de cauze în materie civilă, introducând un prag valoric. Dispozițiile respective nu sunt incidente însă în materia contenciosului administrativ, unde art. 20 din Legea nr. 554/2005, prevede la alin. (1) că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Or, în speță, așa cum s-a arătat la punctele 1 și 2 din cadrul prezentei hotărâri, acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Vâlcea și în recurs de Curtea de Apel Pitești, potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 20 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 658 din 22 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în recurs, este inadmisibil. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte respinge recursul ca inadmisibil.