ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5676/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5676/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea Ordinului nr. 397/2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul de a se dispune următoarele:
- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;
- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% și venitul efectiv plătit, precum și la plata dobânzii legale și a ratei inflației la sumele datorate, și
- obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate.
Sentința instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 197 din data de 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a MFP, față de care respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Admite excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, privind cererea de despăgubiri, care va fi respinsă ca inadmisibilă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice.
Anulează în parte Ordinul nr. 397/2017 emis de Procurorul General de pe lângă ÎCCJ, în sensul obligării acestuia la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantului, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.".
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității aratând că ordinal 1704 din 30 iulie 2015 nu a fost contestat. Totodată, arată că solicitarea reclamantului încalcă principiul contradictorialității prin raportare la Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.
Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 397 din data de 2 februarie 2017, arată pârâtul se stabilesc drepturile salariale ale reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2016, în condițiile numirii acestuia, prin Hotărârea nr. 776/15.12.2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2017.
Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2016.
La emiterea actului administrativ atacat s-a avut în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare.
Ca efect al neconstituționalității art. 3 1 alin. (12) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 Curtea Constituțională a constatat că "nivelul maxim al salariului de bază sau indemnizației de încadrare brute lunare" la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază sau indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.
De asemenea, văzând Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 303 din data de 19 ianuarie 2017 privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, prin Ordinul nr. 330 emis la data de 27 ianuarie 2017 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat ca, începând cu data de 1 octombrie 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție să beneficieze de drepturile salariale din anexe, trecute în dreptul fiecăruia.
Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la salarizarea personalului din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii și reprezintă acte administrative emise în vederea executării în concret a legii, subsecvente acesteia.
Prin aceste ordine s-a organizat executarea și s-au realizat dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.
Ulterior, în vederea unei interpretări unitare a dispozițiilor în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea O.U.G. nr. 57/2015.
Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 au făcut obiectul verificării constituționalității acestora, astfel că, așa cum rezultă din decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1 indice 2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal sunt neconstituționale.
În aplicarea acestor dispoziții legale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordin de salarizare pentru procurori și personalul de specialitite juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin care a acordat creșterile salariale de 5%, 2% și11%, conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizație de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creșteri salariale, indemnizația acestuia reprezentând nivelul maxim în plată pentru funcția de procuror la acel moment.
Ulterior, prin Ordinul nr. 283 din 25 octombrie 2016 al Președinteli Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul prevăzut în anexa la ordin (judecătorii și magistrații asistenți) beneficiază de creșterile salariate acordate conform dispozițiilor sentinței civile nr. 4332 din 23 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Sălaj.
Prin punerea în plată a hotărârii judecătorești menționate, la data de 1 octombrie 2016, valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată a crescut la 405 RON și nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.
În aplicarea dispozițiilor art. 3 indice 1 alin (1) din Ordonanța de urgență a (Guvernului nr. 57/2015 și avându-se în vedere și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale din care rezultă o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, a fost emis ordinal nr. 332/2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție privind salarizarea procurorilor din cadrul unităților de parchet, începând cu data de 1 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%.
Prin urmare, la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru funcția de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 40$ RON, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru modificarea ordinului contestat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorității pârâte la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 și efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% și venitul efectiv plătit, precum și la plata dobânzii legale și a ratei inflației la sumele datorate.
Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat în parte Ordinul nr. 397/2017 emis de Procurorul General de pe lângă ÎCCJ, în sensul obligării acestuia la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantului, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.
Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.
În ceea ce privește soluțiile de admitere a excepției lipsei calității procesuale a MFP și a Ministerului Public constată că aceasta este corectă raportat la cererea adresată Ministerului Public pentru emiterea noilor ordine de salarizare în conformitate cu Legea nr. 71/2015.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:
"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (…) (5
1
) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Prin Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 899 din 9 noiembrie 2016, instanța supremă a dispus că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice." [s.n.].
Relevante în cauză sunt următoarele considerente ale deciziei ÎCCJ nr. 23/2016, obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ.:
",(…)Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."
Ulterior, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare:
"(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.".
Această ordonanță de urgență a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, fiind introdus în textul O.U.G. nr. 57/2015, printre altele, art. 31 alin. (1), cu următorul conținut:
"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.".
O.U.G. nr. 57/2015 a mai fost completată ulterior prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673/31 august 2016, în sensul că, la art. 3
1
, s-au introdus patru noi alineate, astfel:
"(1
1
) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1
2
) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. (1
3
) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (1
4
) Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.".
Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3
1
alin. (1)
2
din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.
Relevante în cauză sunt următoarele considerente ale acestei decizii:
"16. Analizând cadrul legislativ al sistemului de salarizare al personalului plătit din fonduri publice, Curtea reține că, în prezent, există diferențe de salarizare între magistrații din cadrul aceleiași instanțe de judecată/parchet, cu același grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, diferențe provenite și din faptul că o parte dintre magistrați obținuseră hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.) prin care se includeau majorările de 2%, 5% și 11% în indemnizația de încadrare, iar alți magistrați nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. (…).
Ținând cont de toate inechitățile constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, ce stabilește salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar. (…) Astfel, prin art. 3
1
alin. (1), introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, s-a prevăzut că "[...] începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (…).
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3
1
alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.
Așadar, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite. Însă, prin dispozițiile de lege criticate, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (…)
Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la art. 124 și art. 126 din Constituție și la efectele hotărârilor judecătorești, a stabilit, că "înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției" (…)
Curtea constată că, potrivit art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare.
Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).
Întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție (…)
Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3
1
alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.
Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3
1
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".
Din considerentele deciziei Curții Constituționale (considerente care sunt de asemenea obligatorii), Curtea reține că, în aplicarea art. 3
1
alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul familiei ocupaționale "justiție", la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare fiind luate în considerare și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, o asemenea interpretare neavând caracter retroactiv, contrar susținerilor pârâtului.
Astfel cum s-a constatat în practica judiciară, încă de la data de 09.04.2015 se aflau în plată indemnizații de încadrare stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON (decizia civilă nr. 2369/22.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
Prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizației a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.
Astfel, reclamantul este îndreptățit să solicite ca drepturile salariale să fie stabilite pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015).
Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că, este corectă soluția instanței de fond privind anularea în parte a Ordinului nr. 397/2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului la emiterea în favoarea reclamantului a unor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON;- producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 197 din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 197 din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.