ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava au solicitat următoarele:

- anularea în parte a Ordinului nr. 1469/C/2017, emis de Ministrul Justiției, în ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială;

- obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

Prin sentința civilă nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a M.J. față de cererea de despăgubire formulată.

Respinge restul excepțiilor invocate prin întâmpinare de către M.J.

Admite în parete acțiunea reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei și Tribunalul Suceava.

Anulează în parte Ordinul nr. 1469/C/2017 emis de Ministrul Justiției, în sensul obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâtul Tribunalul Suceava la repararea prejudiciului constând în diferențele salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor anterior menționate, sume care se vor actualiza cu indicele de inflație și dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective. ".

Împotriva sentinței civile nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată inclusiv în ceea ce privește obligarea Ministerului Justiției la emiterea de noi ordine de salarizare.

A arătat recurentul-pârât că a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 și Ordinul nr. 219/C/2017 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ministerul Justiție și-a îndeplinit obligația prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, act administrativ emis în aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și ținând cont de împrejurarea că se aflau în plată indemnizații de încadrare brute lunare, stabilite potrivit OMJ nr. 1561/2015 și nr. 1563/2015, prin care, în baza unor hotărâri judecătorești, s-au acordat creșteri salariale de 5%, 2%, 11%, indemnizații care reprezentau nivelul maxim în plată la acea dată, respectiv VRS de 347,10 RON, iar nu valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

Prin urmare, ordinul OMJ nr. 1469/C/2017 a stabilit, în mod corect, drepturile salariale ale reclamanților, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 și OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Intimatul-pârât Tribunalul Suceava a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca fiind rămase fără obiect, întrucât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 prin care stabilește pentru judecători și asistenții judiciari o indemnizației brută lunară de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 463,50 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea intimatul-pârât Tribunalul Suceava de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, este neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamanților, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Ministerul Justiției.

Așa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunțării hotărârii de față, ordine individuale reclamanților, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaștere în parte a temeiniciei pretențiilor prezentate, dar nu executare a obligațiilor legale incumbând ministrului justiției, adică de încadrare salarială a fiecărui judecător cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește soluția instanței de fond privitoare la emiterea unui nou ordine de salarizare de către pârâtul Ministerului Justiției, Înalta Curte apreciază că aceasta a făcut o analiză corectă a cauzei în raport cu situația de fapt, dar și legislația aplicabilă cauzei.

Astfel, Înalta Curte reține, sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanța de contencios constituțional nefăcând decât să elimine diferențele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Prin urmare, este corect raționamentul instanței de fond în sensul anulării în parte a Ordinului nr. 1469/C/2017 emis de Ministrul Justiției și obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015, față de cele anterior antamate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.