ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2020

Ședința publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursuluide față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să oblige pârâtul la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă si expediata către pârâta FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2119 pronunțată în data de 06 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, admițând acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, obligând pârâtul să soluționeze cererea înregistrată sub nr. x/8.09.2016.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Prin recursul său recurentul a susținut, în esență că, deși, prin sentința pronunțată instanța de fond consideră că apărările sale sunt întemeiate, în sensul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil, având în vedere că Legea nr. 213/2015 și Norma 16/2015 prevăd o succesiune de operații administrative a căror îndeplinire întocmai și în ordinea stabilită nu este compatibilă de principiu cu un termen total de 30 de zile, totuși, în ciuda acestei juste aprecieri, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a stabilit că în raport de data depunerii cererii ar fi în situația omosiunii de a soluționa cererea. Or, este evident că instanța s-a raportat numai la data depunerii cererii, omițând faptul că înaintea soluționării acestei cereri avea de soluționat încă 60010 cereri din cele peste 70 000, iar singurul criteriu care-i permite soluționarea cererilor în mod echitabil este ordinea înregistrării acestora, oricare alt criteriu ducând la favorizarea unor petenți în detrimentul altora.

Astfel, deși instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 554/2004, totuși a anulat acest raționament obligând Fondul să soluționeze cererea reclamantei, apreciind că termenul rezonabil ar fi depășit, luând în considerare doar faptul că cererea sa ar fi fost înregistrată cu 9 luni în urmă și neținând cont de faptul că aceasta se află printre cei din urmă petenți care s-au adresat Fondului, până la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 13/2015, majoritatea - peste 60.000 adresându-se anterior Fondului și, prin urmare, Fondul este obligat să le soluționeze acestora cererile înaintea cererii reclamantei.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea în tot a sentinței de fond și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză, ci Concluzii Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 22.08.2019 a fost înregistrată la instanță Nota depusă de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în cuprinsul căreia se solicită a se lua act de faptul că, prin Decizia nr. 10783/07.11.2017 Fondul a soluționat cererea la care a fost obligat prin sentința de fond, fapt pentru care acțiunea a rămas fără obiect.

La respectiva Notă a fost atașată și Decizia nr. 17049/24.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în soluționarea cererii de plată nr. x/08.09.2016.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea " unui răspuns" cu privire la cererea sa de despăgubire înaintată în data de 27.07.2016 și înregistrată în data de 08.09.2016 sub nr. 60011, conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. x din data de 08.09.2016.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât și a legalității hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, față de cele susținute și dovedite de recurentul - pârât, cererea de plată formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. x/08.09.2016, a fost soluționată de Fond la data de 24.09.2018, sens în care a fost emisă Decizia nr. 17049, suma stabilită fiind și achitată reclamantei, conform Borderoului și Ordinului de plată, atașate la dosar.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 06.06.2017, iar la data de 24.09.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 17049/24.09.2018, privind cererea de plată nr. x/08.09.2016, care a fost analizată în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 17.09.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulată de petenta - reclamată A. pentru suma de 13.500 RON -daune morale, respingându-i-se cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Astfel, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluționarea cererii de plată înregistrată sub nr. x/08.09.2016, a fost îndeplinită la data promovării acțiunii (27.01.2017) ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 17049/24.09.2018, prin care, urmare a analizării în ședința Comisiei speciale din data de 17.09.2018 (ulterior pronunțării sentinței recurate) a fost admisă în parte, cererea de plată antereferită, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea cererii de plată a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluționarea acesteia este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.

În pronunțarea acestei soluții Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, precum și cele ale art. 32 din același cod, care reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenții.

Așadar, se reține că, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și în exercitarea căilor de atac.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea recurentului-pârât la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrată sub nr. x/08.09.2016, iar această cerere a fost soluționată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin Decizia nr. 17049/24.09.2018, Înalta Curte reține că pretenția reclamantei a fost satisfăcută și, în consecință, acțiunea formulată de aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2479 din 29 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2119 din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și în rejudecare,

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.