ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2020

HOTĂRÂRE
29.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ - decizie privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale si morale) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4895 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a obligat pârâtul să procedeze la soluționarea cererii reclamanților din data de 21.03.2017 și emiterea unei decizii privind indemnizația de asigurare și a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate, ca rămasă fără obiect.

După ce a prezentat situația de fapt, a arătat recurentul-pârât că Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor și nici nu poate fi prevăzut un asemenea termen, având în vedere numărul foarte mare de cereri pe care le primește.

Astfel, soluția este aplicarea unui termen rezonabil de soluționare a cererilor care îi sunt adresate, soluție care este confirmată atât de practica CEDO, cât și de soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție care privesc soluționarea administrativă a anumitor cereri ce presupun un demers administrativ laborios de analiză și documentare.

În argumentarea aplicării termenului rezonabil de soluționare a menționat recomandarea privind buna administrare prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a cerut statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și exercite obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Ca urmare a aderării României la UE și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare, ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

În opinia recurentului, prin stabilirea de către instanță a obligării recurentului la soluționarea cererii unui petent înaintea altor cereri, s-ar deturna ordinea de soluționare, obligând Fondul de Garantare să soluționeze cererea intimatului-reclamant care s-a adresat instanței înaintea altor persoane care aveau prioritate față de acesta.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauza de față, reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București, solicitând constatarea nesoluționării în termenul legal de 30 de zile de către pârât a cererii de plată formulată la data de 21.03.2017 și adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în calitate de creditori de asigurare, prin care au solicitat plata sumelor cu titlu de prestații periodice conform dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 864/06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr. x/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 5/08.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași - prin care S.C. C. S.A. a fost obligată la despăgubiri.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimații-reclamanți au făcut dovada că s-au adresat FGA cu notificare prin executor judecătoresc, la data de 21.03.2017, primită la data de 23.03.2017, cu o cerere prin care solicitau despăgubiri morale și materiale conform titlului executoriu.

De asemenea, se constată că intimații-reclamanți au anexat cererii de chemare în judecată cerere deschidere dosar de daună completată potrivit Anexei 3 și cerere de plată completată potrivit Anexei 6 din 20.03.2017 către Fondul de Garantare a Asiguraților la care au atașat toate documentele justificative în vederea soluționării cererilor lor, iar recurentul-pârât nu a făcut dovada că ar fi comunicat vreun răspuns acestora.

Legiuitorul a înțeles să supună regulilor și principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitanți, precum și deciziile autorității administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispozițiile art. 8, 11 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 prevăd un termen de 30 de zile în care autoritatea să răspundă solicitantului, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

După cum a constatat și prima instanță, Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată. Când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a susținut, în esență, că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluționate și că, prin urmare, cererile se soluționează într-un termen rezonabil.

Or, reține Înalta Curte că soluționarea cererilor într-un termen rezonabil poate fi invocată numai de către petent/solicitant împotriva autorității ce are această obligație și nu invers.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 213/2015 un alt termen față de dispozițiile Legii nr. 554/2004 are semnificația incidenței disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din lege și nu reprezintă o lacună legislativă sau, dimpotrivă, aplicarea unui alt termen ce este lăsat la latitudinea autorității publice (în sens larg).

Chiar termenul de 30 de zile reprezintă aplicarea dreptului la o bună administrare reglementat în Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei sau în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, la care recurentul a făcut trimitere.

Încărcătura sau slaba organizare a administrației nu sunt imputabile solicitanților, ci reprezintă riscul acesteia de a fi chemată în judecată și de a plăti, eventual, și daune pentru întârziere.

Încălcarea dreptului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil poate fi invocată așadar de către intimații-reclamanți a căror cerere, formulată în data de 21.03.2017, nu a fost soluționată nici până la data soluționării prezentei căi de atac.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 4895 din 12 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5552/2020
Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 295/2021
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.08.2017, r
ÎCCJ 2020-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5166/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2020-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6832/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2020-11-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6174/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 31.05.2017 pe rolul Curți
Sursă