ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5166/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să-i soluționeze cererea de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1457 din 27 martie 2018, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de despăgubire înregistrată în data de 15.05.2017 și la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut recurentul-pârât că, în ciuda argumentelor prezentate la fond, instanța a admis acțiunea reclamantului, însă hotărârea recurată nu are în vedere respectarea principiului egalității de tratament a petenților, încălcându-se dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, care prevede că Fondul de Garantare a Asiguraților soluționează cererile pe măsura înregistrării lor.

Astfel, cele peste 100.000 de cereri primite sunt soluționate în ordinea înregistrării și completării dosarelor, conform procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015, având drept scop protejarea intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare.

Cererea depusă de petent în luna mai 2017 este în curs de evaluare, urmând a fi soluționată conform acestei proceduri.

Astfel, prin stabilirea de către prima instanță a obligării sale de a soluționa cererea unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluționare, procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015 nepermițând eliminarea unor etape obligatorii, aspect reținut și în practica instanțelor judecătorești, făcând trimitere la sentința civilă nr. 15 din 6 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Intimatul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată înregistrate la data de 15.05.2017.

După cum a constatat și prima instanță, Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată.

Când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește susținerile recurentului, vizând numărul foarte mare de cereri (peste 100.000) și ordinea soluționării acestora, reține Înalta Curte că, atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanție a dreptului la o bună administrare.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

Or, intimatului-reclamant nu i-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefacându-se dovada emiterii și comunicării către acesta a unui răspuns la cererea înregistrată la data de 15.05.2017, nici, cel puțin, în sensul că, din cauze obiective, ar urma să fie soluționată într-un termen mai îndelungat.

Mai reține Înalta Curte că jurisprudența invocată prin cererea de recurs este singulară și nu poate fi apreciată pozitiv. De altfel, atașat întâmpinării, intimatul-reclamant a depus o serie de hotărâri în sensul soluției pronunțate prin hotărârea recurată.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1457 din 27 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.