ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -procurorul general să emită o adresă către Departamentul Economico-Financiar și Administrativ al Tribunalului Mehedinți, prin care acest departament să solicite alocarea necesarului în vederea efectuării plății drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 1509/29.11.2007 dată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Mehedinți, dispozitiv ce a fost lămurit prin sentința nr. 353/15 iunie 2017 a Tribunalului Mehedinți, pentru perioada decembrie 2009- septembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 523 din 12 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de interes a acțiunii, invocă din oficiu.

S-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

A susținut recurenta - reclamantă că noțiunea de interes legitim nu a fost definită prin norma legală ci a fost lăsată în marja de apreciere a decidentului.

Noțiunea de interes personal legitim nu a fost definită prin norma legală ci a fost lăsată în marja de apreciere a decidentului.

Definiția dată de Legea nr. 554/2004 interesului legitim privat se referă la una din condițiile de intentare a acțiunii în contencios administrativ, în timp ce noțiunea de interes personal legitim se referă la circumstanțele personale de natură să conducă la preîntâmpinarea producerii unei pagube sau Ia repararea unei pagube deja produse.

Astfel, deși reclamanta este creditoarea titlului executoriu emis în baza sentinței civile nr. 353/15.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2007, debitor fiind Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat conform Legii nr. 554/2004 Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație de Justiție la data de 11.07.2017 și ulterior prin revenire la 17.08.2018, să dispună măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor sentinței anterior menționate, în sensul solicitării departamentului economico financiar și administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți să solicite acordarea necesarului de fonduri în vederea efectuării plății, alături de ceilalți creditori, nu a primit nici un răspuns cu privire la solicitare.

Analiza interesului legitim trebuia făcută de instanța de fond prin raportare la situația de fapt expusă, în sensul că deși drepturile i-au fost recunoscute alături de alți creditori cărora pe de o parte li s-au calculat drepturile salariale restante, iar pe de altă parte s-a solicitat acordarea necesarului în vederea efectuării plății, reclamantei i s-a creat o situație discriminatorie urmare a faptului că pe perioada 07.12.2009,15.10.2016 a fost numită conform Ordinului Procurorului General nr. 2908/07.12.2009, procuror la P.Î.C.C.J.-D.I.I. C. O. T-Biroul Teritorial Mehedinți.

Având în vedere că interesul este actual și imediat, a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii în sensul obligării Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție de a răspunde la solicitarea adresată, respectiv de a emite o adresă către departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți (în prezent fiind procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți), în sensul solicitării și pentru reclamantă a necesarului achitării creanței.

Intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sentința civilă nr. 1509/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr. x/2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligați pârâții Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata drepturilor salariale reprezentând creșterile salariale aferente anului 2007 în cuantum total de 18%.

Până la data de 07.12.2009 reclamanta și-a desfășurat activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în calitate de procuror, iar urmare a promovării interviului organizat de DIICOT, prin ordinul nr. 2908/07.12.2009 al Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Procuror General-Cabinet s-a dispus numirea în funcția de procuror la DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinți, unde și-a desfășurat activitatea până la data de 15.10.2016.

Prin sentința civilă nr. 353/15.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Mehedinți s-a admis contestația la titlu formulată și s-a lămurit dispozitivul sentinței nr. 1509/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr. x/2007 în sensul că indexările salariale în cuantum de 18% au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare lunară.

Urmare a pronunțării sentinței anterior menționate reclamanta a solicitat Departamentului Economico Financiar și Administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți să ia măsuri pentru punerea în executare a dispozițiilor sentinței nr. 353/15.06.2017, însă răspunsul a fost "că în perioada decembrie 2009 (dată de la care s-a încetat a se mai face plata drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 1509/29.11.2007) octombrie 2016 nu și-a desfășurat activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți fiind angajată ca procuror la DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinți".

Prin cererea de chemare in judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -procurorul general să emită o adresă către Departamentul Economico-Financiar și Administrativ al Tribunalului Mehedinți, prin care acest departament să solicite alocarea necesarului în vederea efectuării plății drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 1509/29.11.2007 dată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Mehedinți, dispozitiv ce a fost lămurit prin sentința nr. 353/15 iunie 2017 a Tribunalului Mehedinți, pentru perioada decembrie 2009- septembrie 2016.

Reține Înalta Curte că legea contenciosului administrativ, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) definește interesul legitim privat ca reprezentând posibilitatea de a pretinde o anumită conduită unei autorități, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, autoritatea trebuind să acționeze in regim de putere publică.

Interesul legitim definit de Legea nr. 554/2004 nu se confundă cu interesul procesual definit de C. proc. civ., ca și condiție generală de exercițiu a oricărei acțiuni civile, interesul procesual distingându-se de interesul legitim în temeiul căruia se exercită acțiunea, prin aceea că el relevă un aspect procesual, în timp ce interesul legitim tine de dreptul material.

In speța dedusă judecății însă, raportul juridic reclamat de recurentă nu se include în sfera dreptului public, pretenția izvorând din neexecutarea unui titlu executoriu a unei hotărâri pronunțate în materia litigiilor de muncă.

Astfel cum a reținut prima instanță, reclamanta are posibilitatea să pună în executare sentința civilă definitivă, potrivit dispozițiilor Cărții a V-a privind executarea silită din C. proc. civ.. Cu privire la raportul juridic dedus judecății, constată instanța, că potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Consituția României competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public- buna administrare a actului de justiție, asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, asigurarea respectării drepturilor la un proces echitabil. Competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale, cum este Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, invocarea de către recurenta - reclamantă a dreptului de preîntâmpina producerea unei pagube sau a dreptului de reparare a pagubei produse, nu poate suplini obligația acesteia de a exercita acțiunea judiciară în condițiile expres prevăzute de lege, în contextul obținerii unui titlu executoriu împotriva pârâtului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 523 din 12 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.