ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4105/2020

Ședința publică din data de 3 septembrie 2020

Asupra prezentei cereri de chemare în judecată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 ianuarie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Afacerilor Externe și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților la plata unei amenzi de 1.000.000 de RON pe zi de întârziere și penalități, pentru neexecutarea Hotărârii din 17 martie 2015 pronunțată în dosarul nr. x al Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a acordat termen pentru executare până la 17 iunie 2015.

În susținerea cererii sale, reclamanta a invocat dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2020, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, potrivit art. 130-132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge acțiunea ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților la plata unei amenzi de 1.000.000 de RON pe zi de întârziere și penalități, pentru neexecutarea Hotărârii din 17 martie 2015 pronunțată în dosarul nr. x al Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se reține că potrivit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 (1)"Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2)În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3)La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 96 din C. proc. civ.."

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reține că atâta vreme cât reclamanta nu a investit instanța cu o acțiune prin care să solicite obligarea autorității administrative la efectuarea unei operațiuni, este inadmisibilă formularea direct în instanță a unei cereri de amendare a instituției pârâte, prin urmare în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, instanța reține că obiectul acțiunii în contencios administrativ este reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Or, din modul în care reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea, solicitând amendarea Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Finanțelor Publice pentru pretinsa neexecutarea Hotărârii din 17 martie 2015 pronunțată în dosarul nr. x al Curții Europene a Drepturilor Omului, nu reiese că obiectul cererii se circumscrie uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 8 din Legea 554/2004 (anularea în tot sau în parte a unui act administrativ sau refuzul de soluționare a unei cereri în sensul atribuit de legea specială).

Înalta Curte reamintește că punerea în executare a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană este supravegheată de Comitetul de Miniștri, conform dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora "Hotărârea definitivă a Curții se transmite Comitetului de Miniștri care supraveghează executarea acesteia."

Refuzul de punere în executare a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de către un stat național, nu este sancționat de către instanțele judecătorești naționale conform legilor naționale, ci prin mecanismele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, dispozițiile art. 46 alin. (4) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilesc că "În cazul în care Comitetul de Miniștri consideră că o înaltă parte contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive pronunțate într-un litigiu în care este parte, acesta poate, după ce a pus în întârziere înalta parte contractantă, să sesizeze Curtea cu privire la problema respectării de către aceasta a obligației prevăzute la alin. (1), printr-o decizie luată cu votul majorității de două treimi din numărul reprezentanților cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniștri."

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea este inadmisibilă dacă instanța apreciază că nu este de competența instanțelor române.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) - (3) și art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței generale, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Externe și va respinge cererea formulată de A. în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței generale, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Externe.

Respinge cererea formulată de A. în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.