Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2020

HOTĂRÂRE
23.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 iulie 2020 Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 1887/2016 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 2207 din 22 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost anulat recursul declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 1998/CE/2014 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr. x/2014, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.. 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de administrativ și fiscal în recurs Prin Decizia nr. 4978 din 23 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul formulat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei nr. 1887 din 18 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. 2. Cererea de revizuire formulată de recurentul A. Împotriva acestei decizii, a formulat revizuire recurentul A.. Prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat, în esență, aplicarea legii în litera și spiritul ei, respectarea prevederilor din art. 1, art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 din Constituția României, art. 10 din CEDO și art. 6 din CEDO, a principiilor prevăzute de art. 5-27 din C. proc.

civ. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Înalta Curte va anula cererea de revizuire, ca netimbrată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Înalta Curte reține că, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, revizuirea se taxează cu 100 RON, pentru fiecare motiv de revizuire invocat, iar dispozițiile art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în mod expres că: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc.

civ., potrivit cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ, care dispun în mod expres că "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația revizuentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat. Astfel, instanța constată că, la primirea cererii de revizuire, s-a dispus citarea revizuentului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 26 alin. (2) din O.U.G.

nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin Adresa emisă la 06.11.2019, revizuentul A. a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON, dovada fiind atașată la fila x, însă acesta nu s-au conformat dispozițiilor instanței. Pe de altă parte, se reține că prin încheierea din data de 5 decembrie 2019, s-a respins cererea privind acordarea ajutorului public judiciar formulată de revizuent, aceasta fiind comunicată la 25.02.2020, astfel cum se menționează în cuprinsul procesului-verbal de înmânare aflat la dosar. Așa fiind, Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată din data de 23.07.2020, revizuentul, care a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 alin. (2) din O.U.G.

nr. 80/2013, situație în raport de care intervine sancțiunea anulării cererii de revizuire. 4. Temeiul legal al soluției instanței Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (1) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea cererii de revizuire formulate de A., ca netimbrată. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 4978 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca netimbrată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6488/2020
a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 4350 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. 7. Contestația în anulare/cererea de revizuire Împotriva Deciziei
ÎCCJ 2023-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2023
– secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 1 februarie 2019, sub dosar nr. x/2015. 2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 66 din 28 martie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată și preciza
ÎCCJ 2020-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5644/2020
, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019; în drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile pct. 5 și pct. 8 ale art. 509 C. proc. civ. Prin decizia nr. 178
ÎCCJ 2020-07-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2020
cios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepția tardivității formulării cererii de recurs, invocată de către intimată și s-a constatat nulitatea recursului declarat de către recurenta A. împotriva sentinței nr. 1008/CA
ÎCCJ 2023-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2023
Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 3. Recursul exercitat Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. judecătoresc a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă