ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3527/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.11.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (denumire anterioară: Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională), solicitând anularea Notificării nr. x/06.10.2016 cu privire la menținerea corecției financiare de 25% din valoarea contractului de achiziție nr. x emisă de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, aprobată de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, anularea Notificării nr. x/08.04.2016 privind implementarea de soluții informatice integrate - Registrul Agricol la nivelul Județului Vrancea, zona centru - Cod SMIS 48377 emisă de Direcția Management Financiar și Control - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale din cadrul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, exonerarea Unității Administrativ Teritoriale Județul Vrancea de la plata corecției de 25% din valoarea contractului de achiziție nr. x din data de 09.12.2014, încheiat cu S.C. A. S.A. stabilită prin actele mai sus menționate.

Prin sentința civilă nr. 1420 din 20 aprilie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (denumire anterioară: Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Anulează în parte Notificările nr. x/06.10.2016 și nr. y/08.04.2016 emise de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, respectiv în ceea ce privește neregula referitoare la pretinsa omisiune de semnare a contractului de furnizare nr. x/09.12.2014 pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în oferta câștigătoare.

Menține în rest actele litigioase în ceea ce privește celelalte nereguli constatate de partea pârâtă, inclusiv măsura administrativă dispusă a reducerii procentuale de 25%.".

Împotriva sentinței civile nr. 1420 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică sentința primei instanțe sub aspectul lipsei condiderentelor prin care au fost înlăturate apărările formulate, aceasta limitându-se la a prelua opinia pârâtei Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Totodată, arată că motivarea instanței este neclară și nu argumentează în fapt și drept respingerea sau acceptarea fiecărui capăt de cerere.

Față de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta arată că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit dispozițiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, nejustificând reținerea caracterului restrictiv al caietului de sarcini.

A susținut reclamanta că instanța de fond a reținut în mod greșit și trunchiat dispozițiile actelor normative în vigoare la data desfășurării procedurii de achiziție publică, referitoare la solicitarea din cuprinsul caietului de sarcini de depunere de către ofertanți a documentului care să ateste conformitatea cu standardul internațional de calitate ISO 9001/EN 9001, pentru producătorul echipamentului ofertat și pentru locația în care se produce echipamentul ofertat și livrat. Cerința de prezentare a acestui certificat, deși menționată în caietul de sarcini, nu se regăsește în anunțul de participare/fișa de date a achiziției, astfel încât, conform art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, reprezintă clauză nescrisă și operatorii economici nu erau ținuți de respectarea ei.

Instanța de fond a invocat prevederile Ordinului nr. 509/2011 cu privire la standardele de calitate solicitate producătorilor/distribuitorilor, omițând dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006. Ca urmare, decizia unui operator economic de a participa la procedură nu era influențată de prevederea din caietul de sarcini, atât timp cât nu era prevăzută și în anunțul de participare, iar existența pretinsei cerințe restrictive din caietul de sarcini nu putea conduce la atribuirea contractului unui alt operator economic. Mai arată reclamanta că deși menționată în caietul de sarcini, solicitarea de certificate de calitate ISO 9001 se regăsește în anunțul de participare/fișa de date a achiziției doar pentru ofertanți, nesolicitându-se prezentarea certificatelor ISO 9001 pentru producătorii sau pentru locațiile unde s-au realizat bunurile ce urmau a fi livrate.

Conform art. 176 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006, standardele de asigurare a calității reprezintă criterii de calificare și selecție, fiindu-le, astfel, aplicabile prevederile art. 33 din același act normativ. Modificarea acestui text de lege a avut loc anterior inițierii procedurii de atribuire, fiind cunoscută de toți potențialii ofertanți, iar dacă aceștia ar fi avut neclarități cu privire la conținutul caietului de sarcini, aveau posibilitatea de a solicita clarificarea, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Recurenta-reclamantă a invocat și că nu se poate reține existența unui prejudiciu potențial produs bugetului Uniunii Europene, datorat și faptului că semnarea protocolului de colaborare între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură nu se va încheia până la semnarea contractului de achiziție publică.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a considerat că, în cazul de față, nu sunt îndeplinite condițiile enumerate în acuza C-599/13, astfel încât să poată fi invocată de către instanțele de judecată, decât prin raportare la întregul său conținut și reținându-se inclusiv culpa unor organe naționale precum Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Comitetul Tehnico-Economic etc.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 august 2017, intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

În ședința publică din 14 iulie 2020, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calității procesuale de intimat-pârât de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, potrivit modificărilor legislative operate prin art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea este nefondat, pentru următoarele considerente:

În contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanța sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) și să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurenta își exprimă dezacordul față de concluzia instanței și față de sentința pronunțată, nemulțumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate de către autoritatea pârâtă au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

Rezumând criticile de nelegalitate formulate de reclamantă și circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea vizează: (i) incidența în cauză a prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul considerării drept clauză nescrisă (și, prin urmare, lipsită de efecte) a cerinței restrictive din cuprinsul caietului de sarcini; (ii) incidența în cauză a prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 în sensul reținerii caracterului restrictiv al cerințelor caietului de sarcini; (iii) prelungirea termenului de executare prevăzut inițial în contractul de furnizare nr. x/09.12.2014; (iiii) existența unui prejudiciu potențial produs bugetului Uniunii Europene.

Examinând aceste critici prin prisma motivelor cererii de chemare în judecată și a considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs reclamanta a invocat motive suplimentare de nelegalitate a notificărilor atacate, care nu se regăsesc în cuprinsul acțiunii, respectiv cele privitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut, cu privire la prima neregulă reținută de organul de control, că prelungirea duratei contractului verificat s-a datorat unor motive străine de culpa cocontractantului, iar cu privire la cea de-a doua neregulă, că solicitarea de prezentare de către ofertanți a certificatului ISO 9001 nu reprezintă o cerință restrictivă, întrucât nu a procedat la descalificarea operatorilor economici care nu au prezentat acest certificat, iar caietul de sarcini a fost avizat de Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională, structură organizată în cadrul ministerului pârât.

În cuprinsul cererii introductive de instanță nu se regăsesc argumente privitoare la incidența și efectele art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, sub aspectul unei diferențe de redactare între fișa de date/anunțul de participare și caietul de sarcini, respectiv nu se invocă un argument de nelegalitate a actelor administrative atacate care să aibă drept rezultat înlăturarea concluziei existenței neregulilor în raport de acest text de lege. Aceste susțineri au fost prezentate, succint, abia în răspunsul la întâmpinare, dosar recurs.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.". Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări și a administra probe față de pretențiile reclamantului.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu o pretenție distinctă de verificat în calea acțiunii judiciare, referitoare la legalitatea actelor administrative din perspectiva art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

În ceea ce privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 în sensul reținerii caracterului restrictiv al cerințelor caietului de sarcini, Înalta Curte reține că:

Art. 38 dispune în sensul că: (1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se admite o astfel de indicație, dar numai în mod excepțional, în situația în care o descriere suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 și 36 și numai însoțită de mențiunea sau echivalent.

În același sens, dispozițiile art. 35 alin. (5) prevăd că "Specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.".

Or, potrivit dispozițiilor art. 2 -,,(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt:

a) nediscriminarea;

b) tratamentul egal;

c) recunoașterea reciprocă;

d) transparența;

e) proporționalitatea;

f) eficiența utilizării fondurilor;

g) asumarea răspunderii.".

Prin Notificarea nr. x/08.04.2016 privind implementarea de soluții informatice integrate - Registrul Agricol la nivelul Județului Vrancea, zona centru - Cod SMIS 48377 emisă de Direcția Management Financiar și Control - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale din cadrul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, confirmată prin Notificarea nr. x/06.10.2016 cu privire la menținerea corecției financiare de 25% din valoarea contractului de achiziție nr. x emisă de aceeași autoritate publică, a fost aplicată în sarcina reclamantei unitatea administrativ teritorială județul Vrancea o corecție de 25% din valoarea contractului de achiziție publică nr. x din data de 09.12.2014, încheiat cu societatea A. S.A..

În cuprinsul Notificării nr. x/06.10.2016 s-a reținut că cerințele din Caietul de sarcini cu privire la specificațiile tehnice sunt restrictive, discriminatorii, că cerința privind "Certificarea ISO 9001 pentru producătorul echipamentului ofertat și pentru locația în care se produce echipamentul ofertat și livrat" contravine legislației ce guvernează această activitate, că modificările aduse contractului de furnizare afectează documentația de atribuire, în condițiile în care, durata contractului trebuie să fie în funcție de complexitatea obiectului contractului".

Or, coroborând judicios dispozitiile art. 2 alin. (2) și art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte reține că reglementarea în materie de specificații tehnice reprezintă o aplicație particulară a principiilor nediscriminării și tratamentului egal, legea excluzându-le pe acelea având ca efect generarea de obstacole lipsite de justificare și apte a restrânge concurența între operatorii economici. Normele amintite instituie reglementări cu caracter general, ele neavând în procedura de atribuire desfășurată de partea reclamantă în concret o aplicabilitate automată, ci implică o interpretare a textului de față.

Altfel spus, specificațiile tehnice sunt de esența caietului de sarcini, reprezentând punerea efectivă în practică a principiului transparenței, respectiv explicarea, de către autoritatea contractantă, a obiectului achiziției publice desfășurate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond, a reținut că nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziției publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, prin stabilirea unor condiții de calificare restrictive, este de natură a atrage potențialitatea unui prejudiciu.

Astfel, cele reținute în sarcina reclamantei constituie neregulă, întrucât cerința ca echipamentele IT - unitatea centrală, placa de bază, monitorul, tastatura, mouse-ul, rack-ul 42U - să provină de la același furnizor/producător are ca și consecință definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care au avut ca efect eliminarea unor operatori economici sau a anumitor produse, prin simplul fapt că producătorul lor nu are în portofoliu toată gama cerută de autoritatea contractantă.

În egală măsură, solicitare de prezentarea la ofertare a conformității cu standardele internaționale calitate ISO 9001/EN 9001 pentru producătorul echipamentului ofertat și pentru locația în care se produce echipamentul ofertat și livrat, este o cerință cu caracter restrictiv, cu efect limitativ de liberă concurență, un obstacol fără temei legal în ceea ce privește accesul operatorilor economici interesați la procedura de atribuire în cauză.

Critica reclamantei referitoate la faptul că este de natură a înlătura caracterul de neregulă faptul că documentația de atribuire primise avizul Comitetului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului, nu poate fi primită, câtă vreme sunt întrunite elementele de identificare a neregulii în accepțiunea dispozițiilor legale care o reglementează.

Mai mult, atribuțiile Comitetului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului nu vizează conformitatea cu legislația achizițiilor publice referitoare la procedura de achiziție, ci aspectele tehnice ale caietului de sarcini.

În același sens, modificarea de către autoritatea contractantă reclamantă a perioadei din contractul de furnizare nr. x/09.12.2014 prin semnarea unor acte adiționale, amânând termenul de finalizare pentru data de 10.12.2015 se materializează într-o neregulă.

Pârâta a reținut în mod corect că, durata aferentă executării unui contract de achiziție publică reprezintă un factor important în decizia de a participa la procedură a potențialilor ofertanți, astfel că, dacă durata inițială declarată pentru executarea contractului ar fi cuprins un termen mai îndelungat, respectiv termenul de 10 decembrie 2015, adică aproximativ 1 an, iar nu 6 luni, șansele de participare a operatorilor economici ar fi fost considerabil mărite. În aceste condiții, instituirea unui termen inferior celui necesar în mod real a putut genera o restricționare a participării, nemailuând o astfel de decizie și operatorii economici care au conștientizat riscul imposibilității de îndeplinire a obligațiilor în termenul stabilit de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire.

Or, invocarea de către reclamantă a unor motive independente de voința sa, respectiv semnarea unui protocol între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură care să permită accesul la infrastructura sa informatică, integratorilor declarați câștigători ai procedurilor de atribuire, nu poate fi reținută. Tocmai lipsa de predictibilitate denotă superficialitatea autorității contractante în aprecierea complexității obiectului contractului care trebuia corelat cu durata acestuia și prin analizarea tuturor elementelor aflate în strânsă legătură cu implementarea proiectului.

Pe cale de consecință, raportat la situația de fapt pe care instanța de fond a constatat-o din probele administrate, modalitatea în care au fost indicate specificațiile tehnice în caietul de sarcini fiind de natură a determina eliminarea unor operatori economici de la procedura de achiziție sau împiedicând așadar participarea altor operatori, în mod corect s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, potrivit cărora "(1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

Motivele de recurs privind faptul că instanța de fond a reținut existența unei nereguli chiar și in lipsa unui impact financiar efectiv, dând eficiență prezumției de potențial prejudiciu, sunt, de asemenea, nefondate.

Actele administrative sunt legale, întrucât se confirmă neregula, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale, potrivit cărora "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit", precum și al dispozițiilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, potrivit cărora "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Producerea unor nereguli, abateri sau fraude conduce la un prejudiciu bugetului UE. Chiar dacă un astfel de efect nu este în concret precizat, în condițiile în care efectul vătămător asupra bugetului Uniunii sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare poate consta nu numai într-un impact financiar deja produs, ci și într-un prejudiciu potențial, iar acesta rezultă din însăși cerințele restrictive pentru care s-a constatat neregula, statul membru are obligația de a solicita de la beneficiar rambursarea finanțării, regula fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat.

Nerecuperarea sprijinului acordat ar constitui o îmbogățire a patrimoniului reclamantei. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că " obligația de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat printr-o practică nelegală nu constituie o sancțiune, ci este simpla consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, făcând ca avantajul primit să fie nedatorat" (a se vedea hotărârea Somvao C-599/13, pct. 36 și jurisprudența citată).

Întrucât recurenta a stabilit specificații tehnice mai restrictive, care aveau ca efect - prin natura lor - restrângerea cercului participanților la procedura de achiziții publice în discuție în litigiul principal, se justifică aplicarea unei corecții.

În hotărârea CJUE din 6 decembrie 2017, ca urmare a trimiterii preliminare, referitor la problema dacă neregularitatea menționată justifică aplicarea unei corecții financiare în temeiul articolului 98 din Regulamentul nr. 1083/2006, s-a arătat că revine statelor membre sarcina de a efectua o corecție financiară din moment ce a fost constatată o neregularitate:

În acest scop, alin. (2) al acestui articol impune autorității naționale competente să determine cuantumul corecției care trebuie aplicată ținând seama de trei criterii, respectiv natura neregularității constatate, gravitatea ei și pierderea financiară care a rezultat din aceasta pentru fondul în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2016, Wroclaw - Miasto na prawach powiatu, C-406/14, EU:C:2016:562, punctul 47).

Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea împotriva sentinței civile nr. 1420 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.