ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2018, reclamanta A. (denumită în continuare, "reclamanta") în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (denumit în continuare "ONPCSB" sau "pârâtul") a solicitat instanței revocarea deciziei plenului ONPCSB prin care s-a aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În esență, reclamanta arată că decizia și actele pregătitoare nu i-au fost comunicate și solicită comunicarea lor. Reclamanta arată că nu face parte dintre persoanele enumerate de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, nici familia sa, că operațiunile desfășurate nu fac parte din categoria tranzacțiilor suspecte, că nu a efectuat operațiuni cu valută sau in RON în numerar mai mari de 15.000 euro. Arata că a fost suspusă unei monitorizări timp de 8 ani, în perioada 2004-2012, fiind culese informații în ce o privește și în legătură cu familia sa. Arată că sesizarea Parchetului a fost făcută după 8 ani și că nu și-a putut exercita drepturile constituționale la viață privată și de familie. Arată că acțiunea a fost una de intimidare a sa.

La termenul de judecată din data de 14.05.2019, reclamanta a depus cererea sa de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR) cu excepția de neconstituționalitate a art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, susținând că respectivele texte legale nu sunt euroconforme și că încalcă art. 1, 20, 21, 26, 31 și 53 din Constituție, art. 8 și 13 din Convenția EDO și jurisprudența CEDO. Mai susține reclamanta că Legea nr. 656/2002 nu este euroconformă, context în care invocă hotărârea CJUE în cauza Bara, C-201/14 și arată că ONPCSB detaliază activitatea într-un regulament care adaugă la lege. Reclamanta solicită suspendarea judecății până la pronunțarea CCR asupra excepției invocate.

Prin sentința civilă nr. 1727/2019 din 14 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

-a respins cererea reclamantei de unire a excepțiilor inadmisibilității și tardivității cu fondul cauzei;

- a admis excepția inadmisibilității acțiunii;

- a respins acțiunea privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Oficiul National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ca inadmisibilă;

- a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate.

Împotriva sentinței civile nr. 1727/2019 din 14 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., criticând sentința sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002.

În esență, recurenta a susținut că în mod greșit a respins prima instanță excepția de neconstituționalitate invocată, având în vedere că Legea nr. 656/2002 nu este euroconformă, fiind adoptată anterior dobândirii de către România a calității de membru în Uniunea Europeană, aderării și ratificării TUE.

În opinia recurentei, această lege încalcă prevederile art. 1,20,21,6,31,52 din Constituția României.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susținut că dispozițiile menționate sunt invocate de pârâtă ca impediment legal în soluționarea justă a cauzei și motiv al necomunicării informațiilor reziduale solicitate. Prin urmare, aceste prevederi legale sunt incidente și deturnează acțiunea, legătura cu cauza pe care judecătorul fondului o caută fiind astfel oferită.

ONPCSB este o autoritate administrativă subordonată Guvernului, organ de specialitate al administrației publice, dar nu este un serviciu secret iar activitatea sa nu este secretă, ea se supune legilor privind liberul accesul la informațiile publice și transparența decizionala în administrația publica, din perspectiva asigurării necesității de a cunoaște și a avea acces la informațiile personale sau publice potrivit art. 31 din Constituție care reglementează dreptul la informație.

În speța dată, în lipsa oricărui control public și al vreunei sancțiuni, măsurile de supraveghere ale ONPCSB pot rămâne disproporționate.

Procedura în fața unei instanțe judecătorești trebuie să permită inclusiv contestarea măsurilor de supraveghere, soluția legislativă din legile invocate de pârâta ONPCSB din care lipsește o asemenea posibilitate, este în afara standardelor prevăzute de art. 6 și art. 8 din CEDO și contrară prevederilor art. 20, 21,26 și 53 din Constituția României.

Recurenta susține că Legea nr. 656/2002 nu este euroconformă, în acest sens făcând trimitere la hotărârea CJUE în cauza Bara, C-201/14. În opinia recurentei, ONPCSB detaliază activitatea într-un regulament care adaugă la lege.

În fine, recurenta solicită admiterea recursului, susținând că legătura cu fondul cauzei deduse judecății este evidentă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, recurenta-reclamantă a înțeles să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, susținând că aceste texte sunt neconstituționale.

Prin sentința nr. 1727/2019 din 14 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, apreciind că prevederile a căror neconstituționalitate este contestată, nu au legătură cu cauza, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

În cauza de față, se constată că obiectul litigiului este reprezentat de cererea de anulare a deciziei plenului ONPCSB prin care s-a aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că decizia atacată în litigiu nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice.

Înalta Curte reține că potrivit art. 29 alin. (1) din legea nr. 47/1992:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit prima instanță că prevederile dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei, câtă vreme acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa caracterului de act administrativ a deciziei atacate, iar dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 privesc procedura în fața ONPCSB, deci fondul cauzei.

Astfel, Înalta Curte remarcă că textele enumerate de reclamantă ca fiind neconstituționale privesc procedura în fața ONPCSB, deci fondul cauzei, or, contrar susținerilor recurentei, raportat la soluția privind inadmisibilitatea acțiunii, nu se poate stabili o legătură între aceste texte și modul de soluționare pe fond a cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanță că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă neîndeplinind cerința legăturii cu cauza, întrucât eventuala admitere a unei excepții de neconstituționalitate a acestor articole nu poate influența dezlegarea ce se va da asupra cererii de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate în susținerea acestei cereri.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1727/2019 din 14 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.