ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3416/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 06 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la emiterea, în termen de 15 zile, a răspunsului final (decizie) la plângerea sa înregistrată la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr. x din 5 mai 2017; cu obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 267/2017 din 11 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și a obligat pârâta să emită, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, o decizie cu privire la plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.05.2017.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, cu privire la obligarea pârâtei "să emită, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, o decizie cu privire la plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.05.2017", cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

Prevederile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 devin incidente numai în situația în care autoritatea de supraveghere stabilește, după, caz, necesitatea emiterii unei decizii, potrivit alin. (5), și dispune luarea unor măsuri specifice pe lângă cele de sancționare contravențională a operatorului.

Or, în situația de față, s-au luat asemenea măsuri față de operator. De altfel, legiuitorul nu impune emiterea de către autoritatea de supraveghere a unei decizii către persoana vizată.

De asemenea, a mai susținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, rezultă că autoritatea de supraveghere este abilitată să emită o decizie în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, numai în cazul în care consideră că este necesară aplicarea unei măsuri dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, iar în cazul de față, nu se poate vorbi despre luarea unei măsuri dintre cele enumerate de acest text legal, astfel că dispozițiile art. 25 referitoare la termenul de 30 de zile, nu se aplică.

De altfel, având în vedere durata demersurilor efectuate pentru soluționarea unei petiții, raportat și la complexitatea unor petiții, soluționarea în mod final a unei plângeri nu se poate efectua în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.

În fine, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă consideră că nu se poate reține că intimatul-reclamant a fost vătămat de o autoritate publică deoarece s-a răspuns petiției formulate de acesta, s-a soluționat în termen plângerea și reclamantul nu s-a declarat nemulțumit de răspunsul primit.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare în recurs, prin care a invocat excepția tardivității recursului și a nulității înscrisurilor anexate cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac formulate.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă.

Împrejurarea că la data introducerii acțiunii în instanță, plângerea reclamantului se afla în curs de soluționare, nu exclude de la controlul judecătoresc omisiunea autorității pârâte de a soluționa în termen legal plângerea, reținându-se că, în speță, nu se contestă rezultatul investigației, ci se solicită obligarea autorității pârâte la emiterea unui astfel de rezultat definitiv.

În contextul evidențiat, existența unui termen legal de soluționare a plângerii reclamantului, constituie un aspect care implică cercetarea fondului cauzei.

Instanța de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reținând că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care trebuie comunicată decizia autorității de supraveghere cu privire la aspectele semnalate.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, acest termen legal nu privește doar ipoteza reglementată de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, ci alin. (6) al art. 25 impune în sarcina autorității pârâte obligația de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie obligația autorității de supraveghere de a emite o decizie în termen de 30 de zile de la primirea plângerii, decizie care trebuie să cuprindă o soluție pe fondul plângerii.

Distinct de interpretarea dată acestor dispoziții cuprinse în legea specială, chiar în ipoteza în care s-ar da eficiență susținerilor recurentei cu privire la dispozițiile art. 25 alin. (6) din lege, se constată că și prevederile de drept comun, reprezentate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, impun un termen de soluționare a plângerii, respectiv 15 de zile de la data înregistrării acesteia.

În acord cu judecătorul fondului, se reține că prevederile art. 6 alin. (1) din Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor, publicată pe site-ul autorității de supraveghere, nu sunt incidente în cauză în defavoarea normelor cu valoare de lege redate anterior, astfel încât, nu pot justifica nerespectarea termenului legal pentru soluționarea plângerii.

În speță, răspunsul autorității de supraveghere prin care se comunică reclamantului faptul că aspectele semnalate urmează a face obiectul unei investigații, iar rezultatul demersurilor îi va fi adus la cunoștință, constituie o simplă informare cu privire la primirea plângerii și demararea verificărilor, nefiind un răspuns formulat în urma analizării pe fond a cererii.

Din această perspectivă, nici adresa comunicată intimatului-reclamant și atașată cererii de recurs - Anexa 2, nu poate fi considerată o decizie cu privire la plângerea reclamantului, în sensul dispozițiilor legale, încât, atare susținere a recurentei, cum că cererea intimatului este rămasă fără obiect, nu poate fi primită.

Cât privește susținerile recurentei în sensul că termenul instituit de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 reprezintă un termen de recomandare prin prisma dificultăților expuse pentru soluționarea plângerii, Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite, având în vedere că motivele invocate de autoritatea pârâtă nu vizează în concret plângerea reclamantului, reprezentând considerente cu caracter generic referitoare la activitatea de investigare pe care pârâta o derulează.

În consecință, reținând că, în cauză, autoritatea de supraveghere nu a făcut dovada soluționării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, în mod corect prima instanță, în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să soluționeze plângerea reclamantului în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, împotriva sentinței civile nr. 267/2017 din 11 septembrie 2017, a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.