ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3403/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 05 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIȘOARA III a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România din cadrul Guvernului României, solicitând: anularea Deciziei nr. 8012 din 29.06.2018, prin care s-a dispus retrocedarea "imobilului, teren în suprafață de 775 mp, situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (în prezent str. x) județul Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x; anularea Deciziei nr. 8013 din 29.06.2018, prin care sa dispus "respingerea cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de 2849 m.p., situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul nr. x; obligarea pârâtei de a emite o nouă Decizie prin care să se dispună retrocedarea imobilului, teren în suprafață de 1.755 mp situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (în prezent str. x) județul Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcțiile C1 - construcție anexa (cabina poartă) în suprafață de 15 mp., C2 - construcție anexa (magazin de obiecte de cult funerare) în suprafața de 93 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A.; obligarea paratei de a emite o noua Decizie prin care sa se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 1.869 mp situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcția C3 - construcție administrativ socială în suprafață de 779 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A., și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 72 din 28 februarie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2018, a respins cererea promovată de reclamanta Parohia Romano - Catolică Timișoara III, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIȘOARA III, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și anume: anularea Deciziei nr. 8012 din 29.06.2018, prin care s-a dispus retrocedarea "imobilului, teren în suprafață de 775 mp, situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (în prezent str. x) județul Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x; anularea Deciziei nr. 8013 din 29.06.2018, prin care sa dispus "respingerea cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafață de 2849 m.p., situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul nr. x; obligarea pârâtei de a emite o nouă Decizie prin care să se dispună retrocedarea imobilului, teren în suprafață de 1.755 mp situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (în prezent str. x) județul Timiș, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcțiile C1 - construcție anexa (cabina poartă) în suprafață de 15 mp., C2 - construcție anexa (magazin de obiecte de cult funerare) în suprafața de 93 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A.; obligarea paratei de a emite o noua Decizie prin care sa se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 1.869 mp situat în municipiul Timișoara, fosta str. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcția C3 - construcție administrativ socială în suprafață de 779 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A..

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive:

În ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., a susținut că nelegalitatea sentinței civile recurate rezultă din faptul că prima instanță a pornit de la premisa greșită care a dat naștere unor considerente și concluzii contradictorii.

Raționamentul contradictoriu care a stat la baza soluției recurate, arată recurenta, se reflectă în aceea că tocmai instanța reține faptul că pentru a califica anumite amplasamente în noțiunea de construcție, conform Legii nr. 50/1991, este necesara autorizație de construire, dar cu toate acestea, deși în cazul de față pentru terenul de sport nu există o autorizație de construire, instanță analizează in mod nelegal cererea sa având in vedere existenta unei construcții - teren de sport.

Astfel, cu toate că prima instanță pornește de la ipoteza corectă în care, este necesară existența unei autorizații de construire pentru a stabili daca o lucrare este sau nu o construcție în sensul legii, concluzia instanței este una contradictorie, și anume că, terenul de sport ar fi o construcție în sensul legii chiar si in lipsa documentației tehnice si a autorizației de construire.

Curtea de Apel Timișoara a făcut o greșita aplicare a normelor de drept material, în concret, a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, alin. (4), teza I și teza a II-a și Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000

Interpretarea dată textului de lege contravine spiritului legii, si scopului avut in vedere de către legiuitor la instituirea cazului de excepție de la art. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevede că "se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile".

Reiterează faptul că acel covor de asfalt/beton nu reprezintă o construcție, nu a fost niciodată edificat ca atare, nu este menționata in CF si nici nu putea fi menționat in CF turnarea faptica a unui covor de asfalt cată vreme nu a existat niciodată vreo autorizație de construire a acestuia, fapt ce confirmă că terenul este liber și trebuia retrocedat de către comisia-pârâtă.

În alta ordine de idei, recurenta-reclamantă susțins că Curtea de Apel Timișoara reține în mod greșit faptul că dispozițiile Legii nr. 69/2000 ar impiedica retrocedarea in natură, față de ceea ce se prevede la art. 6 alin. (8) din lege, iar faptul că prin retrocedarea către recurentă a terenului de sport utilizat in momentul de față de către Liceul teoretic "Grigorie MoisiT nu s-ar incălca disp. Legii nr. 69/2000 rezultă tocmai din disp. art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta- reclamantă a reiterat faptul că, în mod nelegal și neîntemeiat, pârâta-intimata a respins cererea de retrocedare cu privire la întreaga suprafața de 2.849 m.p., în condițiile în care pentru o parte din terenul în discuție, este posibilă retrocedarea în natura, iar Legea specială în materie stabilește ca prioritară restituirea în natura, iar numai în cazul în care aceasta nu este posibilă, se va proceda la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Consideră recurenta că cauza prezentului litigiu si a modului de soluționare a cererii de restituire a luat naștere ca urmare a faptului că prin Adresa nr. x/14.12.2015 Primăria Municipiului Timișoara comunică pârâtei faptul că nu este de acord cu propunerea de dezmembrare a terenului în suprafața de 3624 mp, întrucât parcela cu nr. top. x - Lot x în suprafața de 1755 mp, propusă a fi restituită Parohiei Romano-Catolice Timișoara III este afectată de terenul de sport al unității de învățământ și, astfel, prin Deciziile atacate, pârâta în mod neîntemeiat și nejustificat a dat prioritate propunerii făcute de către Municipiul Timișoara, ca terț direct interesat de soluționarea dosarului de retrocedare, ignorând cu desăvârșire scopul Legii speciale care da prioritate restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, și numai în mod subsidiar și în măsura în care restituirea nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Intimata- pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 23.05.2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În privința cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta nu a prezentat argumente referitoare la nemotivarea hotărârii atacate sau la o eventuală contradictorialitate a motivelor ori la prezentarea unor motive străine cauzei în cuprinsul acesteia.

Astfel, deși recurenta-reclamantă susține, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanța de fond a plecat de la o premisă greșită, care a dat naștere unor concluzii și considerente contradictorii (că terenul ar fi afectat de construcție, dar, de fapt, nu este, pentru că nu are autorizație de construire), Înalta Curte constată că argumentele astfel reținute de instanța de fond nu sunt contradictorii, potrivnice, întrucât, ele nu contrazic dispozitivul, ci, doar, s-a reținut, ca un argument în plus, în analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, că acest teren nu poate fi retrocedat în natură, fiind afectat de o construcție, devenind astfel incident textul de la alin. (4) al normei legale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin acțiunea de contencios administrativ formulată recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziilor nr. 8012 și nr. 8013 din 29 iunie 2018, emise de intimata-pârâtă - Comisia Specială de Retrocedare.

Deciziile atacate de recurenta-reclamantă au fost emise în cadrul procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Conform dispozițiilor pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanța sus-menționată, "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobilul aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării".

Din perspectiva acestor dispoziții legale, cât și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că, imobilul care a făcut obiectul cererii de retrocedare soluționată prin Decizia nr. 8013 din 29 iunie 2018, nu putea fi restituit în natură.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: "(...) sunt imobile în sensul acestui act normativ construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv."

Potrivit pct. 3 din Anexa 1 a H.G. nr. 1.094/2005 - Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate.

Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 94/2000 a fost adoptată de legiuitor pentru a crea cadrul legal necesar restituirii bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate abuziv de statul român. Astfel, legiuitorul a urmărit soluționarea respectivelor cereri printr-o procedură administrativă specială, în baza unei legi speciale care, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", derogă de la regulile prevăzute de legile generale.

Limitele despăgubirilor cuvenite cultelor religioase sunt reglementate conform dispozițiilor acestui act normativ. Sunt în acest sens dispozițiile art. 1 alin. (1) din ordonanță care prevăd că "imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

În ceea ce privește terenurile ocupate, la alin. (4) al art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede expres faptul că:

"(4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.".

Or, potrivit textului de lege citat, în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, nu poate fi restituit în natură terenul de sport aferent unității de învățământ, acesta fiind un teren ocupat, astfel cum prevăd dispozițiile legale arătate, restituirea în natură a acestui imobil nefiind posibilă, așa cum corect a apreciat și instanța de fond.

Terenul în speță, față de care s-a respins cererea de retrocedare în natură, este betonat și amenajat ca teren de sport, este necesar școlii pentru utilizarea în condiții normale și optime a sportului, astfel că, din această perspectivă, nu se poate reproșa instanței de fond o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, în opinia căreia, lucrurile stau simplu, "covorul de asfalt care acoperă terenul" nu reprezintă construcție, putea fi demolat și retrocedat în natură.

Or, așa cum corect a statuat și instanța de fond, dacă terenul nu poate fi retrocedat în natură, cum este cazul în speță, se restituie în echivalent.

Astfel, se pot acorda despăgubiri cultelor religioase din România conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru imobilele, terenuri, care nu pot fi restituite în natură (terenuri, nu și construcții demolate).

Din perspectiva acestor dispoziții legale, cât și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că, imobilul care a făcut obiectul cererii de retrocedare soluționată prin Decizia nr. 8013 din 29 iunie 2018, nu poate fi considerat "liber", terenul amplasat între corpurile de clădire ale Liceului Teoretic "Grigore Moisil" fiind amenajat ca teren de sport și, astfel, nu este posibilă restituirea sa în natură, fiind legale cele două decizii emise de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Caracterul abuziv al preluării imobilelor în patrimoniul Statului nu are relevanță în privința stabilirii persoanei îndreptățite la retrocedare, chestiunea litigioasă în cauză nefiind aceea a trecerii în patrimoniul statului a bunurilor, ori aceea a dreptului reclamantei de a solicita restituirea imobilelor, din perspectiva înscrisurilor depuse atât la dosarul administrativ, cât și în procedura judiciară, ci tocmai faptul că această restituire în natură nu este posibilă, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi corecte considerentele primei instanțe, întemeiate pe conținutul înscrisurilor administrate în dosar, concluzii pe care recurenta-reclamantă nu le-a invalidat în calea de atac, nici sub aspect argumentativ, nici sub aspect probator.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de menținere a celor două Decizii emise de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România este legală.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, iar în cauză nu sunt incidente cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul promovat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIȘOARA III împotriva sentinței civile nr. 72 din 28 februarie 2019, a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.