ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3392/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 septembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x/29.01.2015 si implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului " P " pentru trimestrul IV 2014 de 25,23 % din consumul de medicamente suportat de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății, aferente Deținătorului de autorizație de punere pe piața B. si C.; anularea actului administrativ nr. P 1112/12.03.2015 reprezentând răspunsul dat la contestația formulata de reclamantă si înregistrata la CNAS sub nr. PI 12/09.02.2105; anularea actului administrativ nr. P 1122/06.02.2015 - emis in completarea actului administrativ nr. P/9098/30.10.2014 respectiv nr. P/762/29.01.2015; anularea actului administrativ nr. P 3155/03.04.2015 reprezentând răspunsul dat la contestația formulata de subscrisa si înregistrata la CNAS sub nr. x/02.03.2015; obligarea intimatei CNAS la rectificarea si recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor si adaosurilor comerciale; obligarea intimatelor la restituirea sumei in valoare de 15.817.410 RON achitata nedatorat de către reclamantă; cu obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3637 din 18 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a respins excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și a anulat notificările nr. x/29.01.2015 și y/06.02.2015 privind consumul de medicamente pentru trimestrul III și IV/2014; a obligat pârâta CNAS la rectificarea erorilor de raportare și la recomunicarea către reclamantă a datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente pentru trimestrele III și IV/2014, și a obligat pârâtele ANAF prin Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii sau Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă a sumelor rezultate a fi plătite în plus după rectificare, restituire ce se va efectua în condițiile legislației fiscale; a fost obligată pârâta CNAS la plata către reclamantă a sumei de 16.042,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, pe fond, respingerea în tot a acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată; pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, admiterea excepției procesuale pasive invocate de către instituția sa, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii față de aceasta, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, cât și pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, în principal, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii în ceea ce privește instituția sa, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă și, în subsidiar, în sensul respingerii cererii de restituire a sumelor rezultate a fi plătite în plus după rectificare, ca inadmisibile. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1), recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele motive: Referitor la codul CIM W08738002, D., comprimate,1 mg, arată că susținerile instanței de fond referitoare la faptul că C.N.A.S. nu a făcut precizări punctuale privind acest cod, sunt nefondate și nelegale. Precizează că instanța de fond a preluat întocmai susținerile reclamantei cu privire la medicamentul cu codul CIM W08738002, D., comprimate,1 mg, în perioada de valabilitate 2006- 2010, și nu în perioada de referință, respectiv, trim. IV 2014, ce face obiectul prezentei cauze deduse judecății, fără a analiza documentele depuse de C.N.A.S. la dosarul cauzei și, mai mult, a înlăturat toate apărările C.N.A.S., inclusiv, diligențele întreprinse de C.N.A.S., ca urmare a verificărilor efectuate de C.N.A.S. prin casele de asigurări de sănătate la furnizorii de servicii medicale, dovedite cu documente justificative, respectiv, cu facturile de achiziție ale furnizorilor de servicii medicale depuse de C.N.A.S. la dosarul cauzei. Apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora, în cazul soluționării contestațiilor până la termenul de plată prevăzut la art. 5 alin. (8), se vor plăti contribuțiile aferente noilor sume comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar în cazul depășirii acestui termen, se vor face regularizări la următoarele termene de plată. Referitor la codul CIM W43887002, D., 4mg, arată că valoarea de consum aferentă acestuia în sumă de 2.131,15 RON corespunde medicamentelor cu DCI Doxazosinum și B., medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, așa cum se precizează la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011. Referitor la codurile CIM W59853006, W59853002 aferente produsului E. 400 mg, precizează că acestea nu au fost cuprinse în contestația depusă de S.C. A. S.R.L. și înregistrată la CNAS cu nr. P112/09.02.2015. Conform datelor centralizate privind consumul total de medicamente din sistemul de asigurări sociale de sănătate, codurile CIM W59853006, W59853002 au fost raportate de către canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2011, la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților la nivelul T4_2014. Astfel, că susținerea instanței de fond potrivit căreia "devine imposibilă vânzarea a 17 cutii E., în valoare totală de 98.304,54 RON, identificat cu cod CIM W59853002, respectiv, APP5539/2013/12 în perioada aferentă trimestrului IV 2014, astfel cum reiese din rapoartele CNAS", este nefondată și nelegală. Recurenta-pârâtă mai învederează că, prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 se coroborează cu prevederile art. 3 alin. (1) și (4), din care reiese fără echivoc faptul că la stabilirea, calculul și declararea contribuției claw-back se are în vedere valoarea consumului de medicamente decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. În concluzie, menționează că în mod greșit atât reclamanta, cât și instanța de fond s-a raportat la consumul de medicamente (bucăți, pasile, etc.) înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, și nu la valoarea acestui consum, evocând, în continuare, prevederile art. 3 alin. (4) și art. 5 alin. (3) și alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011. Totodată, recurenta-pârâtă a mai făcut referire la Deciziile Curții Constituționale nr. 263/2013 și nr. 665/2014, pentru toate considerentele expuse, solicitând respingerea motivării date de instanța de fond cu privire la faptul că, reclamanta a identificat, prin raportare la evidențele proprii, anumite erori de raportare pe care Curtea le-a reținut în concret, ca nefondată și nelegală. Recurenta-pârâtă mai învederează prevederile art. 17 lit. b) din H.G. nr. 400/2014, pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014- 2015, și arată că, consumul de medicamente înregistrat conform prevederilor art. 5 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 77/2011, s-a determinat de C.N.A.S. în baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate privind consumul centralizat al raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă. Susține că, atât timp cât reclamanta, la momentul la care a încasat aceste sume nu a contestat în niciun mod consumul de medicamente, înseamnă că l-a acceptat, fiind în totalitate de acord cu acesta, reaua- credință a reclamantei rezultând cu certitudine din faptul că înțelege să conteste consumul de medicamente decontat din fond doar în situația în care au obligația plății contribuției trimestriale, nu și atunci când a încasat sumele decontate din bugetul FNUASS. Or, o atare situație consideră că este de neconceput, reclamanta având obligația legală de a achita contribuția trimestrială în conformitate cu prevederile legale. Totodată, recurenta-pârâtă a mai învederat faptul că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv, pentru trimestrul IV 2014, constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ menționat, în condițiile neefectuării plății rezultând o pagubă pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraților. În fine, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a criticat sentința recurată și cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, sens în care, a evocat prevederile art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ.., apreciind că, în temeiul art. 452 C. proc. civ.., partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Raportat la speța de față, susține că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei, totodată, învederând și prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002. Având în vedere destinația specială, precisă și limitată a bugetului FNUASS, astfel cum prevede și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, precum și principiul prevăzut la art. 219 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, pe baza participării persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aduce la cunoștință că orice gravare a bugetului Fondului are drept consecință o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce privește veniturile și procedura de gestionare a acestuia. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale proceuale pasive, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 77/2011. Recurenta-pârâtă susține că, în raport de obiectul acțiunii, temeiul de drept invocat de către reclamantă, rezultă clar faptul că D.G.R.F.P. București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii nu este subiectul raportului juridic litigios, nu este emitenta niciunui act administrativ vătămător și nu poate dispune restituirea unor sume virate în conturile CNAS, motiv pentru care, consideră că nu poate avea calitate procesuală pasivă. Astfel, solicită să se constate că organele fiscale nu au decât competența de a înregistra declarațiile plătitorilor de taxă, de a încasa plaa sau, după caz, de a executa silit, de a o vira în conturile CNAS. Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat în recursul său prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.. și a susținut, în esență, următoarele: Sentința recurată cuprinde motive contradictorii. Între dispozitivul și considerentele hotărârii recurate există contrarietate, atâta timp cât prin dispozitiv competența de restituire a sumelor este stabilită alternativ între două instituții publice distincte, respectiv, ANAF- prin Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București sau Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în timp ce, prin considerentele hotărârii, competența de restituire a sumelor este stabilită doar în sarcina ANAF- DGAMC. Un alt motiv de recurs invocat l-a constituit cel întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-pârâtă criticând sentința recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF- DGAMC și respingerea excepției inadmisibilității cererii de restituire. În ceea ce privește contribuabilul S.C. A. S.R.L., recurenta-pârâtă a arătat că, competența de administrare aparține organului fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin Ordin al președintelui A.N.A.F., nr. 3649/2015 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, respectiv, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- prin Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii. Ca urmare, susține recurenta-pârâtă, în condițiile legislației fiscale, organul fiscal competent "să restituie eventuale sume plătite în plus" este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București prin Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, și nu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care nu are nicio competență în acest sens. De asemenea, mai învederează faptul că această taxă trebuie restituită numai după formularea unei cereri pe cale administrativă, întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură fiscală, și numai după ce se va stabili de către CNAS care este suma datorată pentru acea perioadă, însă, trebuie avut în vedere că această cerere de restituire trebuie îndreptată către CNAS, subliniind acestea în raport de prevederile O.U.G. nr. 77/2011. În aceste condiții, recurenta-pârâtă susține că restituirea sumelor nu se poate face decât de către beneficiarul taxei de claw-back, întrucât, aceasta este singura instituție ce poate face operațiuni din conturile deschise pe numele său și, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de prevederile art. 5, art. 6 și art. 9 alin. (2) pct. 8 și 9 din O.U.G. nr. 77/2011, rezultă clar faptul că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu este subiectul raportului juridic litigios, nu este emitenta niciunui act administrativ vătămător și nu poate dispune restituirea unor sume virate în conturile CNAS (Ministerului Sănătății), motiv pentru care, consideră că nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata- reclamantă S.C. A. S.R.L. București a formulat întâmpinare cu privire la fiecare dintre recursuri, prin care, în ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat respingerea acestuia, ca nul, în principal; pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Litigiul dedus judecății vizează controlul de legalitate asupra Notificărilor prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a comunicat reclamantei valoarea procentului "p" pentru trimestrele III și IV 2014, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011(astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 77/2012), precum și consumul de medicamente pentru aceeași perioadă, pentru care se datorează contribuția clawback trimestrială. Criticile aduse hotărârii primei instanțe sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Un prim motiv de nelegalitate reținut de prima instanță și criticat în recurs este acela că CNAS avea obligația să comunice consumul de medicamente și nu valoarea acestui consum. Se constată că în conformitate cu prevederile potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat: "Stabilirea, calculul și declararea contribuției se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 4 alin. (3), pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Contribuția trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8). ". Informațiile furnizate de CNAS erau reglementate în art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 care avea următorul conținut: "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. I, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate ". Totodată, conform art. 3 alin. (1) ce stabilește modul de calcul al taxei: "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție". Așadar, în aceste condiții, este corectă opinia instanței de fond. Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că "există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri." Un alt argument de nelegalitate este cel referitor la faptul că recurenta- pârâtă a determinat valoarea consumului, nu prin raportare la vânzările făcute de fiecare plătitor de contribuție, ci prin raportare la valoarea de decontare (prețul final cu amănuntul), precum și la includerea TVA în formula de calcul. În legătură cu acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora. Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA. Înalta Curte reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011:" Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse in programele naționale de sănătate, precum si pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite in tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform prezentei ordonanțe de urgență, contribuție care începând cu data de 30.09.2011, s-a calculat conform art. 3 din Ordonanță, respectiv: (1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. 2) Procentul "p" se calculează astfel: P= CTt-Bat/CTt x 100, unde: CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății; BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat." Începând cu trimestrul IV 2012, s-a revenit din nou asupra formulei de calcul a contribuției trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuției se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanță, unde CTt și BAt nu includ TVA, iar BAt este de 1.515 milioane RON. Se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate". Se mai reține că prin Decizia nr. 39/2013 CCR a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea TVA în baza de impunere a contribuției clawback. Curtea Costituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, în speța de față reclamantei, aceasta având obligația de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială. Prin urmare, se observă că formula de calcul menționată în notificarea contestată, respectă în totalitate atât prevederile legale ale art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012 cât și Decizia CCR nr. 39/2013, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ TVA. Mai mult, dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, menționează în mod expres faptul că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, după deducerea TVA-ului de către aceștia, din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din perspectiva greșitei soluționări a excepției privind lipsa calității lor procesuale sunt nefondate. În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat, prin interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material relevante, prima instanță a reținut legitimitatea chemării în proces a autorităților fiscale recurente, chiar dacă acestea nu erau emitentele actelor administrative contestate. Se reține astfel că cererea de chemare în judecată a intimatei-reclamante vizează subsecvent anulării actelor administrative contestate în cauză și obligarea recurentelor-pârâte, alături de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de taxă clawback, după rectificarea datelor eronate pe baza cărora fusese stabilită contribuția trimestrială. Cu alte cuvinte, învestirea instanței a avut loc și pentru raporturile juridice izvorâte din administrarea creanțelor reprezentând contribuție clawback, ceea ce justifică chemarea în proces a entității fiscale prevăzute de lege cu atribuții de administrare a respectivelor creanțe. Așa cum bine a reținut prima instanță, dispozițiile art. 4, art. 5 și art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011 menționează expres faptul că de la data intrării în vigoare a actului normativ procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile precum cea care face obiectul speței vor fi continuate de ANAF, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar. Pe baza acestor prevederi legale, și Înalta Curte reține că recurentele-pârâte administrează contribuția trimestrială potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003, că respectiva contribuție este una asimilată obligației fiscale și că aceasta se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora intimata-reclamantă este luată în administrare ca și contribuabil. Noțiunea de administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a creanțelor deja stabilite. Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011: "În același termen persoanele juridice române prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se înregistreze fiscal la ANAF ca plătitori ai contribuției trimestriale prevăzute la art. 1". Art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011: "ANAF administrează contribuția trimestrială prevăzută la art. 1 potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Contribuția trimestrială prevăzută la art. 1 este asimilată obligației fiscale". Din cele arătate mai sus rezultă că față de capătul de cerere privind restituirea taxei claw-back, ANAF are calitate procesuală pasivă ca și administrator al creanței, având în vedere că această contribuție se achită de (DPP) contribuabil la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organismelor fiscale teritoriale în raza căruia sunt luați în administrare în calitate de contribuabili (art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011), inclusiv sumele restante. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în baza art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, recurentele-pârâte au calitate procesuală în cauză, fiind subiect al raportului juridic având ca obiect restituirea taxei clawback, restituirea sumelor plătite în plus fiind o componentă a prerogativei de administrare a creanței. Referitor la cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei, criticile aduse hotărârii primei instanțe sunt neîntemeiate, în considerarea următoarelor argumente: Acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază, în sistemul legislației noastre procesuale, pe culpa părții care a pierdut procesul, neavând nicio relevanță din această perspectivă prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru invocate de recurenta CNAS și nici calitatea acesteia de instituție publică având ca atribuții administrarea și gestionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. În condițiile în care acțiunea în contencios administrativ a fost admisă în parte, în sensul anulării integrale a notificării contestate, pârâta CNAS este în culpă procesuală, astfel că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ., dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu pretențiile admise. În ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată, textul art. 452 C. proc. civ. instituie obligația părții care pretinde aceste cheltuieli de a dovedi, în condițiile legii, existența și întinderea lor, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei. Sub acest aspect, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede, în termeni lipsiți de orice echivoc, faptul că măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Prin urmare, nici în privința modalității de soluționare a capătului de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte, interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, fiind corectă și legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.