Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.07.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2020

HOTĂRÂRE
07.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 7 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Inspectoratul Școlar Județean Iași împotriva sentinței nr. 121 din 22 septembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1302/2021
Ședința publică din data de 3 martie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel I
ÎCCJ 2019-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4379/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4196/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cu
ÎCCJ 2020-07-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3990/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 septembrie 2016, pe rol
ÎCCJ 2018-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 110/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contenc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă