ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2550/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângere împotriva refuzului primului pârât de a soluționa plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/19.01.2017, împotriva Ordinului nr. 2536 din 22.12.2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a solicitat emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul parchetului.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 157/F-CONT pronunțată în data de 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea De Apel București, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În cuprinsul motivelor de recurs a susținut că neatașarea odată cu depunerea cererii de chemare în judecată a înscrisurilor doveditoare nu atrage inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu este echivalentă cu lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, în termenul prevăzut de art. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, această excepție a fost invocată de instanță din oficiu la primul termen, fără a se acorda un alt termen pentru depunerea acestor înscrisuri doveditoare. Instanța a menționat că a pus în discuția părților admiterea excepției, dar reclamanta nu avea cunoștință de invocarea acesteia, iar pentru analizarea excepției era necesară tocmai administrarea probei care nu fusese depusă odată cu acțiunea. De asemenea a precizat că pârâtul nu a invocat excepția inadmisibilității, ci a fost invocată de instanță din oficiu.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauza de față, recurenta reclamantă a învestit prima instanță cu o acțiune în contencios fiscal având ca obiect obligație a face, respectiv soluționarea plângerii prealabile înregistrată sub nr. x/19.01.2017, împotriva Ordinului nr. 2536 din 22.12.2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prima instanță a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei, apreciind că aceasta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege. Reclamanta A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. În prealabil, Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, ce vizează, în esență, interpretarea greșită a prevederilor art. 193 alin(2) C. proc. civ., apreciază că aceste critici se încadrează mai degrabă la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează încălcarea regulilor de procedură, respectiv dreptul procesual, în timp ce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod reglementează ipoteza când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Înalta Curte analizând cererea de recurs nu a putut decela critici care să corespundă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind astfel că a fost invocat doar formal de către parte. Soluția primei instanțe nu este însă legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Recurenta a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond nu a pus în discuția părților și a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii deoarece excepția nu putea fi invocată din oficiu, ci doar de către pârât prin întâmpinare potrivit art. 193 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspectul primei critici, Înalta Curte are în vedere faptul că recurenta reclamantă a făcut referire expresă în cuprinsul acțiunii sale introductive că a formulat plângerea prealabilă, ce a fost înregistrată sub nr. x/19.01.2017, împotriva Ordinului nr. 2536 din 22.12.2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, observă că recurenta-reclamantă nu a atașat cererii de chemare în judecată, înscrisuri doveditoare lipsind chiar și actul administrativ contestat. Declarând recurs, reclamanta a depus în dovedire plângerea înregistrată sub nr. x/19.01.2017 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, menționând că instanța de fond nu a obligat-o să depună înscrisuri în dovedirea susținerilor sale. Cât privește critica recurentei-reclamante în sensul că prima instanță nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că susținerea recurentei este doar în parte reală. Astfel, afirmația este corectă, la nivel de normă de drept, în ceea ce privește respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare din partea judecătorului cauzei, care are a pune în discuția părților orice chestiune de drept sau de fapt (pentru judecata în fond) pe care intenționează a o invoca/cerceta din oficiu, în sensul art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ. Înalta Curte observă însă că la primul termen de judecată părțile cauzei au lipsit, inclusiv reclamanta care a solicitat prin acțiunea promovată judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri. Or, în atare situație reclamanta și-a asumat desfășurarea procesului fără participarea la dezbateri, iar respectarea principiilor procesului civil anterior indicate nu presupune amânarea cauzei la orice incident sau chestiune de pus în discuția părților din oficiu de către judecătorul cauzei, nefiind identificată nicio dispoziție legală în acest sens. Dimpotrivă, potrivit art. 10 C. proc. civ., părțile au obligația de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia. Pe de altă parte, potrivit art. 193 alin. (2) C. proc. civ. "Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii". Examinând susținerea recurentei în ceea ce privește incidența prevederilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curtea constată că aceasta este întemeiată deoarece art. 193 C. proc. civ. este aplicabil în ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirii procedurii prealabile în cazul actelor administrative tipice și în cauză pârâții nu au invocat excepția pe cale de întâmpinare. Având în vedere aspectele reținute anterior, se constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea. Întrucât pronunțarea soluției s-a realizat, fără cercetarea pe fond a cauzei, constatând că, în cauză, procedura prealabilă a fost îndeplinită și văzând prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării tuturor susținerilor și apărărilor formulate de părți pe fondul cauzei. Pentru ansamblul considerente lor de mai sus, reținând nelegalitatea soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii recurentei reclamante, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 498 alin. (2) C. proc. civ. Curtea va admite recursul recurentei reclamante și, în consecință, va casa în tot sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.