ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 210/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București au solicitat:- obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite pentru fiecare dintre reclamante, în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), noi ordine de salarizare care să înlăture discriminarea existentă și să recalculeze indemnizația de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorității publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație;- obligarea pârâților la plata, începând cu 09.04.2015, a diferenței salariale ce rezultă față de nivelul maxim de salarizare, individual, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, sumă care se va actualiza cu indicele de inflație și asupra căreia se va calcula și dobânda legală.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 43/F-CONT din 07 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele A., B., și C..

Instanța a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamantelor, pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015, noi ordine de salarizare care să înlăture discriminarea existentă și să recalculeze indemnizația de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să plătească reclamantelor, începând cu data de 09.04.2015, diferențe salariale ce rezultă față de nivelul maxim de salarizare, individual, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație în cadrul aceleași instituții sau autorități publice, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și asupra căreia se va calcula și dobânda legală.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Justiției, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția necompetenței teritoriale invocată de Ministerul Justiției, întrucât instanța competentă să soluționeze fondul acțiunii este Curtea de Apel București.

S-a arătat că litigiul de față impune o procedură specială derogatorie de la dispozițiile din materia contenciosului administrativ, iar conform art. 7 Cap VIII Anexa VI din Legea nr. 284/2010, Curtea de Apel București deține o competență exclusivă în ceea ce privește soluționarea cauzelor având ca obiect stabilirea de drepturi salariale.

Pe fondul cauzei, se arată că atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare concretizată prin emiterea de ordine de salarizare și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care incumbă Curții de Apel București.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Se constată că recurentul-pârât Ministerul Justiției a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., context în care, sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestor motive de casare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., instanța de control judiciar îl va respinge ca nefondat, având în vedere faptul că în raport cu interesul general ocrotit de dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv apărarea prestigiului și imparțialității justiției, aceste dispoziții se aplică și în cazul stabilit de legiuitor a unei competențe exclusive.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, obligând recurentul la plata diferențelor salariale, instanța de fond a avut în vedere obligația legală a Ministerului Justiției de a vira sumele de bani către Curtea de Apel București, această instituție realizând efectiv plata sumelor menționate

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 43/F-CONT din 07 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.