ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 148/10.08.2021 a Tribunalului Olt, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 în baza art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat asupra a doua persoane (persoane vătămate B. și C.), în regim de detenție;

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. pe o durată de 3 ani, stabilită potrivit art. 66 din C. pen. și art. 67 din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus ca inculpatul să fie informat că datele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obținerea în stocarea în SNDGJ a profilului său genetic.

În baza art. 19 și 397 din C. proc. pen. și art. 1357 din C. civ. și următoarele, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Urgență Slatina și a fost obligat inculpatul către partea civilă menționată la plata sumei de 4639,45 RON, aferentă perioadei de spitalizare 02 martie - 11 martie 2019, sumă ce se va reactualiza cu dobânda legală, la data plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B..

În baza art. 19, art. 25 și 397 C. proc. pen. și art. 1357 din C. civ. și următoarele s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a fost obligat inculpatul către partea civilă menționată, la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, art. 25 și 397 C. proc. pen. și art. 1357 din C. civ. și următoarele s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul către partea civilă menționată, la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părților civile C. și B. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales, din faza de judecată fond, ca neîntemeiată, nefiind dovedit cuantumul acestora prin chitanța justificativă.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui corp delict folosit la acțiunea de lovire a persoanelor vătămate, ambalat în coletul nr. 1 (sac hârtie), având lama metalică în lungime de 12 cm, prevăzut cu o coadă de lemn, topor ridicat din autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, la data de 02 martie 2019, potrivit procesului-verbal de depunere la camera de corpuri delicte încheiat la sediul Tribunalului Olt în data de 25.03.2021.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 148 din data de 10 august 2021 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinței penale nr. 148 din data de 10 august 2021 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație la data de 10.06.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casație și urmare a casării hotărârii recurate să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală, cu consecința condamnării sale la o pedeapsă orientată spre minimul special. Recurentul a arătat că starea de fapt, astfel cum a fost reținută, nu conturează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, ci pe ale infracțiunii de vătămare corporală în varianta prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen.

S-a arătat că în modalitatea în care a fost folosită securea, respectiv prin aruncare ei înspre autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, nu se poate concluziona că se putea suprima viața persoanelor vătămate, rezultatul socialmente periculos fiind produs din culpă, respectiv spargerea geamului din dreapta față al autoturismului și intrarea acesteia în habitaclu.

Prin încheierea din 06 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 04.10.2022.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susținerile inculpatului care aduc în discuție absența elementului obiectiv propriu infracțiunii analizate, din perspectiva motivelor invocate în cererea de recurs în casație, se subsumează motivelor care se circumscriu formal ipotezei în care fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele inculpatului recurent, în sensul că raportat la modalitatea în care a fost folosită securea, respectiv prin aruncarea ei înspre autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, nu se poate concluziona că se putea suprima viața persoanelor vătămate, rezultatul socialmente periculos fiind produs din culpă, respectiv spargerea geamului din dreapta față al autoturismului și intrarea acesteia în habitaclu și că din acest motiv nu ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de vătămare corporală în varianta prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt neîntemeiate.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., constă în aceea că la data de 02.03.2019, în jurul orelor 16:30, în timp ce se deplasau pe raza comunei Iancu Jianu, jud. Olt, în autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul D., în dreptul imobilului inculpatului A., acesta a aruncat cu o secure înspre autovehiculul în care se aflau, spărgând geamul din dreapta față, securea intrând în habitaclu și lovind persoana vătămată C., care se afla pe locul din dreapta față, în zona occipitală, cauzându-i o plagă ce a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, obiectul tăietor-despicător, continuându-și traiectoria înspre persoana vătămată B., care se afla pe bancheta din spate, lovind-o în zona cavității bucale, cu consecința producerii unei fracturi de mandibulă, ce a necesitat pentru vindecare, un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., constă în "omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane, executare care nu și-a produs efectul". În cauză, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tentativă de omor corespund faptei reținute în concret în sarcina recurentului. Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A. s-a concretizat în acțiunea de ucidere a două persoane, acțiune care însă nu și-a produs efectul.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, prin criticile formulate se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornind de la negarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală și nu la greșita reținere a textului de lege care o incriminează.

Astfel, se observă că prin criticile aduse hotărârii definitive nu au fost evidențiate elemente de nelegalitate, ci s-a solicitat o reinterpretare a probelor și o schimbare a încadrării juridice a faptei, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și cu titlu de motive de apel.

Or, această situație implică o reanalizare a situației de fapt și reevaluarea materialului probator, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă a infracțiunii, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care recurentul a fost condamnat.

Înalta Curte, constatând că în cauză fapta pentru care a fost condamnat recurentul întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tentativă de omor, prin urmare critica privind aplicarea unei pedepse nelegale este neîntemeiată și ea în contextul în care a fost invocată ca un subsidiar al cererii recurentului de constatare a săvârșirii de către acesta a infracțiunii de vătămare corporală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 octombrie 2022.