ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2209/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.11.2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 3754 pronunțată în data de 25 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a), ale) art. 8 alin. (1) lit. a) și ale) art. 9 din O.U.G. nr. 24/2008.

Califică excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind o apărare de fond.

Respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.

Respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

Respinge excepția de nelegalitate a Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., ca inadmisibilă.

Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată că pârâtul A. a fost colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 3754 din data de 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esență, următoarele:

În mod greșit instanța de fond nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității și a nelegalității actului administrativ - Regulament de organizare și funcționare a CNSAS.

Recurentul-pârât apreciază că nu a întreprins nicio măsură cu caracter penal asupra numitului B., condamnarea sa fiind făcută de instanțele judecătorești conform legilor în vigoare la acea data, enumerând în acest sens o serie de dispozițiile incidente.

Astfel, materialele prezentate de reclamant sunt scoase din context, ele reprezentând doar indicii în sensul subiectiv de abordare a reclamantului și nu probe reale care să confirme vinovăția pârâtului. Urmărirea informativă a sursei C. este justificată de precedentele activități infracționale ale lui B. și, nu, de voința pârâtului.

Mai arată pârâtul că activitatea sa nu a fost de natură să îi îngrădească acestuia dreptul la viață privată, deoarece B. nu era un simplu învățător de la țară, el era condamnat penal la 23 ani de închisoare pentru participare la rebeliunea legionară.

În concluzie, se arată că urmărirea informativă a oricăror persoane suspecte a săvârși acte de terorism, de natură legionară sau fascistă este și în prezent de actualitate, fiind promovată de toate statele democratice, membre ale NATO sau ale UE.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, opinând că sentința pronunțată de prima instanță este legală, este motivată și aplică în mod corect art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Din perspectiva acestor critici, se reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților, exigențe ce în cauză sunt îndeplinite de hotărârea atacată.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Față de criticile vizând soluțiile instanței de fond asupra excepțiilor invocate de către pârât, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și a nelegalității actului administrativ - Regulament de organizare și funcționare a CNSASS, Înalta Curte reține că simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată pe aceste aspecte nu este suficientă. Din această perspectivă se reține că pârâtul nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță vizând excepțiile invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Totuși, Înalta Curte arată că, în mod corect instanța de fond a calificat excepția lipsei calității procesuale pasive ca apărare de fond în contextul în care excepția invocată de recurentul pârât vizează "chestiuni care țin de vinovăția pârâtului" și a analizat-o în cuprinsul considerentelor asupra fondului. În același sens, instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale active, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind singurul subiect de drept învestit cu prerogativa constatării calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.

Și excepția inadmisibilității a fost respinsă, în mod corect, prin prisma faptului că obiectul acțiunii promovate de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității îl constituie constatarea calității de lucrător al Securității, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În mod similar, Înalta Curte îmbrățișează raționamentul primei instanței vizând soluția de respingere a excepției de nelegalitate a actului administrativ - Regulament de organizare și funcționare a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 2/2008 față de împrejurarea că "pârâtul nu a solicitat verificarea conformității actului cu normele în executarea cărora a fost emis".

Totodată, analizând actele și lucrările depuse la dosarul instanței de fond, se constată că acțiunea în constatare formulată de reclamant a fost însoțită de înscrisuri în susținerea acesteia, respectiv Nota de constatare nr. x/23.06.2014, dosarul informativ nr. x având ca titular pe B., cu privire la care s-a formulat cererea nr. x/18.05.2011, prin care fiica acestuia a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător ai Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului respectiv. În dosarul respectiv, pârâtul figurează în vol. 4, la filele x, etc.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, pe care le-a apreciat concludente pentru judecarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părțile, având deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanță, analizând documentația depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reținut în mod corect că, prin activitatea desfășurată, recurentul-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că faptele numitului B. care au condus la condamnarea sa la 23 ani de închisoare vizau siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale și că "urmărirea informativă a oricăror persoane suspecte a săvârși acte de terorism, de natură legionară sau fascistă este și în prezent de actualitate, fiind promovată de toate statele democratice, membre ale NATO sau ale Uniunii Europene.".

Înalta Curte constată, că, în speță, măsurile propuse de pârât și acțiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, al căror conținut este descris pe larg în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, protejat normativ și în perioada anterioară anului 1989.

Instanța de primă jurisdicție nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securități, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii.

Or, aprecierile asupra activității persoanei urmărite sunt dublate și de informațiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse și solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerințele impuse de textul de lege.

Simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Recurentul nu se poate apăra invocând că "urmărirea informativă a sursei…, este justificată de precedentele activități infracționale ale lui B.", iar "așa zisa violare a dreptului la viață private nu este real și nici obiectiv reținută, deoarece B. nu era un simplu învățător de la țară, el era condamnat penal la 23 ani de închisoare pentru participare la rebeliunea legionară", având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

II.1 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 3754 din data de 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2020.