ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2017, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A." a chemat în judecată pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: în principal, anularea deciziei nr. 25704/06.11.2015 privind soluționarea contestației formulată de Universitatea de Medicină și A., Contract de finanțare nr. x/27.12.2011, SMIS 23335 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015, privind proiectul "Portal educațional și sistem electronic aplicativ integrat de educație al Universității de Medicină și Farmacie "A." București pentru dezvoltarea performanței medicale în domeniul dermato-oncologiei \ cod SMIS 23335, contract de finanțare nr. x/27.12.2011 pentru contractul nr. x/11650/14.05.2013 ce a avut ca obiect achiziționarea unei "Platforme electronice complexe", emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate și comunicată instituției prin e-mail, în data de 16.06.2015; în subsidiar, diminuarea corecției financiare la minimul prevăzut de legiuitor; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) si art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2639 pronunțată în data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite excepția tardivității invocată prin întâmpinare.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice Și Fondurilor Europene, având ca obiect anularea deciziei nr. 25704/6.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca tardiv.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A." în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 și în subsidiar, diminuarea corecției financiare la minimul prevăzut de legiuitor, ca inadmisibil.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat."

Împotriva sentinței civile nr. 2639 pronunțată în data de 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A.", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenta - reclamantă arată că a fost emisă Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 ("Nota de constatare") prin care, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, AM POS CCE, în calitate de autoritate de management pentru Axa Prioritară 1 "Un sistem inovativ și eco-eficient de producție" POS CCE a efectuat o verificare on-the-desk a documentației aferente contractului de furnizare nr. x/14.05.2012, verificare în urma căreia s-a dispus aplicarea unei corecții financiare de 25% la valoarea eligibilă a contractului nr. x/11650/14.05.2012, respectiv o valoare a corecției financiare de 1.007.345 RON.

Impotriva Notei de constatare a formulat, în termenul legal, contestatie administrativă înregistrata cu nr. x/15.07.2015. Constestația a fost înregistrată la Direcția Generală Programe Competitivitate (DGPC) în data de 17.07.2015, intimatul - pârât emițând Decizia de soluționare a contestației în data de 06.11.2015 în afara termenului legal, cu toate că dispozițiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligă autoritatea publică emitentă a titlului de creanță să se pronunțe în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației, termenul de 30 de zile fiind un termen de decădere.

Astfel, în lipsa unui răspuns la contestația administrativă formulată și reținând că instituția intimată era decăzută din dreptul de a mai emite decizie/răspuns, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 raportat la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de 11.02.2016, recurenta a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva instituției intimate, în vederea anulării actului administrativ prejudiciator - Nota de constatare și a reparării pagubei, acțiune ce a fost introdusă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal formând obiectul dosarului nr. x/2016

Ulterior formării dosarului nr. x/2016, contestația a fost respinsă de către instituția intimată prin Decizia de soluționare a contestației, înregistrată cu nr. x din data de 06.11.2015.

Reclamanta învederează că până la data introducerii acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, intimata nu comunicase subscrisei Decizia nr. 25704/06.11.2015. Abia ulterior înregistrării pe rolul instanței de judecată a acestui dosar, cu depășirea termenului de decădere, de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, pârâtul - intimat a depus la dosar Decizia nr. x/06.11.2015, privind soluționarea contestației împotriva Notei de constatare, printre celelalte înscrisuri atașate, fără a face însă dovada comunicării acesteia către subscrisa. Așadar, singura modalitate prin care s-a luat la cunoștință de Decizia nr. 25704/06.11.2015 privind soluționarea contestației împotriva Notei de constatare, a fost odată cu studierea înscrisurilor atașate la dosarul cauzei înregistrate cu nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauză ce a fost soluționată la fond prin decizia civilă nr. 391/08.02.2017, privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepția tardivității cererii de chemare în judecată cu privire la anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 25704/06.11.2015, formulată de intimată și admisă de către instanța de fond, prin raportare la termenul de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reține că acțiunea în prezenta cauza a fost introdusă cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării deciziei atacate. Față de afirmația instanței de fond, reținem faptul că aceasta a apreciat că atașarea la dosarul cauzei nr. x/2016 a Deciziei atacate, a reprezentat o modalitate de comunicare către subscrisa a actului administrativ atacat.

Astfel, arată reclamanta, Decizia nr. 25704/06.11.2015 a fost pronunțată în data de 06.11.2015. Față de data înregistrării contestației, 17.07.2015, termenul de 30 de zile în care instituția intimată avea obligația legală de a emite decizia de soluționare a contestației s-a împlinit în data de 17.08.2015. Trecând peste acest aspect, instituția intimată emite decizia de soluționare a contestației în data de 06.11.2015, mai exact la aproximativ trei luni de la data împlinirii termenului legal în care aceasta era obligată sa o formuleze și, persistând în atitudinea sa de dispreț la lege, omite să o comunice subscrisei.

Față de aceste împrejurări, instanța de fond ignoră cu desăvârșire ilegalitățile instituției intimate în ceea ce privește procedura de comunicare a actului administrativ atacat, fără a reține nicio culpa în sarcina intimatei.

In raport de aceste circumstante, trebuie analizat in ce masura putea subscrisa recurenta sa formuleze actiunea avand ca obiect anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015 in termenul de prescriptie de 6 luni de la data comunicarii actului administrativ atacat, de vreme ce actul administrativ nu a fost comunicat de catre intimata nici pana la acest moment, conform legii.

In sprijinul argumentelor formulate reclamanta invocă dispozițiile alin. (1) lit. a) și alin. (2) ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, reguli ce implică lămurirea înțelesului art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 ținându-se cont de legăturile sale cu norma juridica din același act normativ, prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (2).

Față de aceste dispoziții legale, apreciază reclamanta că legiuitorul, atunci când instituie termenul de prescripție, de 6 luni, o face prin raportare la "data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii", iar când reglementează termenul de decădere, de un an, se raportează la data comunicării actului, data luării la cunostință, (...)". Așadar, legiuitorul distinge între "data comunicarii" si "data luarii la cunostință", atunci când stabilește data de referință pentru calcularea termenului de decădere de un an. Rațiunea acestei distincții e dată tocmai de împrejurarea care a determinat imposibilitatea celui interesat de a introduce acțiunea în interiorul termenului de prescripție, raportându-se, ca atare, nu doar la data comunicării actului administrativ atacat, stricto sensu, ci, în egală măsura, și la data luării la cunostință a acestuia.

Or, reclamanta consideră că este evident ca, în cauza de față, nu ne aflăm în situația "comunicării", ci a "luării la cunoștință" a unui act administrativ, Decizia nr. 25704/06.11.2015 fiind strecurată printre înscrisurile dosarului, atașată, unei adrese a instituție intimate către Ministerului Finanțelor Publice.

Or, instanta de fond, atunci cand sugereaza, in motivarea sentintei atacate, ca "efectul intreruptiv de prescriptie nu s-a definitivat, pentru a putea fi invocat in prezenta cauza", ignora faptul ca eventualele cauze de întrerupere a termenului de prescripție, de 6 luni, prevăzut de alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/200, nu pot avea ca efect depășirea termenului de decădere de un an de la data comunicării/luării la cunoștință a actului administrativ considerat nelegal, acest din urma termen fiind menit sa asigure securitatea si stabilitatea raporturilor juridice. In acest sens, rugam instanța de recurs sa aibă în vedere jurisprudența ICCJ, respectiv Decizia nr. 584 din 31 ianuarie 2007, pronunțată de ICCJ, secția contencios administrativ si Fiscal.

Față de aceste împrejurări, reclamanta arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în data de 06.03.2017, cu respectarea termenului de un an de la data la care subscrisa a luat la cunoștință de actul administrativ atacat, din dosarul nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurenta nu putea introduce prezenta acțiune mai devreme de data soluționării cauzei x/2016 (respectiv 08.02.2017), deoarece, în această cauză, instanța pusese în vedere subscrisei, odată cu repunerea pe rol a dosarului, ulterior unor amânări de pronunțare, să își precizeze acțiunea în sensul în care solicită doar anularea Notei de constatare sau solicită și anularea Deciziei privind soluționarea contestației formulate împotriva Notei de constatare.

Or, este mai mult decât evident că aceasta situație a fost determinată de "găsirea" la dosarul cauzei a înscrisului reprezentat de actul administrativ atacat.

Subliniază reclamnata că dosarul nr. x/2016 a fost soluționat la fond prin sentința civilă nr. 391/08.02.2017 prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de fond a Curtii de Apel București reținând că reclamanta păstrează dreptul de a solicita anularea acestui act (n.a. Decizia nr. 25704/06.11.2015) într-un litigiu separat.

Concluzionând, reclamanta arată că a introdus acțiunea, cu respectarea termenului de 1 an reglementat de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

În ceea ce privește termenul de prescripție de 6 luni, reglementat de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, termenul de prescripție a fost întrerupt, potrivit dispozițiilor art. 2537 pct. 2 C. civ.

Astfel, reclamanta apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor juridice atunci când a admis excepția tardivității formulată de către intimată si a respins capătul de cerere formulat de către recurentă având ca obiect anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015, ca fiind tardiv și a capătului de cerere privind anulare Notei de constatare ca fiind inadmisibil.

Împotriva recursului promovat intimata - pârâtă a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum și în raport de susținerea intimatului, din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii judiciare, prin raportare la dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, îl reprezintă anularea deciziei nr. 25704/06.11.2015 privind soluționarea contestației formulată de Universitatea de Medicină și A. și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 privind proiectul "Portal educațional și sistem electronic aplicativ integrat de educație al Universității de Medicină și Farmacie "A." București pentru dezvoltarea performanței medicale în domeniul dermato-oncologiei \ cod SMIS 23335, contract de finanțare nr. x/27.12.2011 pentru contractul nr. x/11650/14.05.2013 ce a avut ca obiect achiziționarea unei "Platforme electronice complexe", emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, iar, în subsidiar, diminuarea corecției financiare la minimul prevăzut de legiuitor.

Instanța de fond a admis excepția tardivității invocată prin întâmpinare și a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A." având ca obiect anularea deciziei nr. 25704/6.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca tardiv și capătul de cerere având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 și diminuarea corecției financiare la minimul prevăzut de legiuitor, ca inadmisibil, considerând că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei a fost formulată după expirarea termenului de 6 an de la data comunicării deciziei atacate.

Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă și încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul recurentei-reclamantei este nefondat, iar soluția pronunțată de instanța de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În ceea ce privește admiterea excepției tardivității dreptului material la acțiune, se reține că prima instanță a constatat în mod corect incidența prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, potrivit cu care:,,1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

e) *** Abrogată prin L. nr. 212/2018

(2)*) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative atacate:

"(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că, împotriva deciziei de soluționare a contestației, partea are deschisă calea la instanța de contencios administrativ, care va exercita controlul de legalitate atât asupra acestei decizii cât și asupra notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Calculat de la această dată, termenul de prescripție de 6 luni expiră la data de 3 mai 2016, partea nefăcând dovada intervenirii unei cauze de suspendare sau de întrerupere.

Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, deciziei nr. 25704/6.11.2015 de soluționarea a contestației a fost comunicată reclamantei, astfel cum pârâtul și însăși reclamanta confirmă, la termenul de judecată din data de 06.06.2017.

Astfel, în practicaua încheierii de la data anterior menționată s-a reținut că "reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie "A." prin avocat, solicită respingerea excepției tardivității având în vedere că Decizia 25704/6.11.2015 a fost depusă de către pârâtă împreună cu întâmpinarea în dosarul nr. x/2016 la termenul de judecată din 28.03.2016, dată la care a fost comunicată reclamantei de către instanța de judecată. ".

Observând și sentința civilă nr. 391/2017, în practicaua căreia s-a consemnat faptul că la data de 16.11.2016 reclamanta a depus cerere de precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat și anularea Deciziei care face obiectul prezentului dosar și pe care Curtea de apel, admițând excepția tardivității, a respins-o în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, și dispozitivul acestei sentinței în care Curtea de apel a reținut că "Respinge cererea completatoare, privind anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015 de soluționare a contestației emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, ca tardiv formulată.".

Rezultă cu puterea evidenție, contrar susținerilor reclamantei că acesteia i-a fost comunicată decizia 25704/6.11.2015 la data de martie 2016 odată cu întâmpinarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și fondurilor Europene nr. 18339/2016, în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte, împărtășind raționamentul instanței de fond, arată că cererea de chemare în judecată în cauza ce face obiectul analizei de față a fost înregistrată la data de 06.03.2017, cu depășirea termenului legal și imperativ de 6 luni de la data comunicării deciziei atacate.

Relativ la criticile reclamantei vizând întreruperea termenului de prescripției de 6 luni prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, potrivit dispozițiilor art. 2537 pct. 2 C. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, antamând dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte învederează că legea nu definește noțiunea de "motive temeinice" în virtutea cărora cererea de chemare în judecată poate fi introdusă peste termenul reglementat, urmând ca interpretarea să fie făcută în funcție de împrejurările concrete ale speței, prin raportare la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.

În acest context, nu putem împărtăși punctul de vedere al recurentei prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, termenul de prescripție a fost întrerupt, întrucât legiuitorul a prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 2539 C. civ., în mod clar și detaliat, că,,(1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 și 3, prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă. (2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată (…) a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă."

Or, în mod corect judecătorul fondului a reținut că sentința civilă nr. 391/08.02.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu este definitivă, în sistemul informatizat ECRIS, împotriva acesteia Universitatea de Medicină și Farmacie "A." declarând recurs.

Se reține astfel că, raționamentul primei instanțe în sensul că efectul întreruptiv de prescripție al introducerii cererii de chemare în judecată nu s-a definitivat pentru a fi invocat în prezenta cauză, este corect.

Nu sunt întemeiate nici criticile reclamantei vizând respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 și, în subsidiar, diminuarea corecției financiare, ca inadmisibile.

Astfel, conform prevederilor legale menționate, împotriva titlului de creanță, reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, iar potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, decizia pronunțată în soluționarea contestației poate fi atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Dat fiind faptul că cererea având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, este implicită soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 și de diminuare a corecției financiare la minimul prevăzut de legiuitor. Astfel, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și de diminuare a corecției financiare sunt consecințe ale anulării deciziei de soluționare a contestației.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. v554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și A. împotriva sentinței civile nr. 2639 din data de 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2020.