ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 27.03.2016 sub nr. de dosar x/2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, anularea deciziei nr. 4584/01.03.2017 emisă de intimată în ce privește ceea ce privește respingerea parțiala a pretențiilor contestatoarei menționate la art. 2 din decizie(cu mențiunea ca suma respinsa este în mod eronat menționată în decizie ca fiind 8.486,26 RON, în realitate fiind de 22.158,91 RON); obligarea pârâtei la plata către contestatoare a sumei de 22.158,91 RON, reprezentând despăgubiri, conform titlului executoriu: sentința penală nr. 2354/23.10.2015 pronunțata de Judecătoria Arad în dosar x/2015 și decizia penala nr. 1296/10.12.2015 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa judiciara de timbru în suma de 350 RON.

Prin sentința civilă nr. 2681 pronunțată în data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează decizia 4584/01.03.2017.

Obligă pârâtul să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a motivelor prezentei hotărâri.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata sumei de 350 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.".

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea contestației ca nefondată, cu consecința menținerii Deciziei nr. 4584/01.03.2017 emisă de acesta în dosarul de daună nr. x, susținând că prima instanță a soluționat cauza cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, făcând trimitere la scopul constituirii Fondului de Garantare a Asiguraților, prevăzut de Legea nr. 213/2015, respectiv Norma ASF nr. 16/2015, acesta a arătat că nu se substituie asiguratorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asiguratorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule. Astfel, Fondul poate fi obligat la plata creanțelor de asigurări așa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

A mai arătat că atât dobânda legală, cât și cheltuielile de judecată stabilite prin hotărârea judecătorească nu reprezintă creanțe de asigurări. Doar debitul principal datorat de societatea insolventă reprezintă creanță de asigurare.

Astfel, cu privire la faptul că FGA în baza dispozițiilor legale nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 raportat la art. 9 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 16/2015, dispoziții care determină scopul înființării Fondului.

Totodată, față de dispozițiile sentinței penale nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin Decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și față de faptul că creditorul este înscris în tabelul preliminar al creanțelor împotriva B., resctificat, la poziția 258 cu suma acceptată de către lichidatorul judiciar C., în cuantum de 91.100 RON, s-a stabilit acordarea acestei sume cu titlu de daune morale și materiale.

În fine, au mai fost invocate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 priind redresare financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări și dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 care definesc creanța de asigurare ca fiind creanța de asigurare ca fiind creanța creditorului de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Astfel, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și pentru a-și putea recupera sumele solicitate din disponibilitășile Fondului, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare, condiție neîndeplinită în cazul dobânzii legale și cheltuielilor de judecată, ce au un drept de creanță izvorât din nerespectarea obligației de plată de către asigurător, care naște drepturi și obligații numai între părțile semnatare ale contractului de asigurare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 15 februarie 2014 a avut loc un accident rutier din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care nu a acordat prioritate autoturismului cu nr. de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală a conducătorului auto și a reclamantei.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA seria x, emisă de Societatea de Asigurare-Reasigurare B.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/08.03.2016, reclamanta A. a solicitat despăgubiri din disponibilitățile F.G.A., în cuantum de 20.000 euro reprezentând despăgubiri morale, 2651,74 euro dobânda legală aferentă perioadei 15.02.2014 - 26.02.2016, suma de 1912,85 RON reprezentând despăgubiri materiale, 228,62 RON dobânda legală aferentă începând cu data de 15.02.2014 și până la 26.02.2016, precum și 3472 RON cheltuieli de judecată.

Pentru repararea prejudiciului suferit în urma accidentului rutier din data de 15.02.2014, iar, ca urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x

Totodată, reclamanta a învederat faptul că sumele solicitate reprezintă despăgubiri stabilite ca urmare a soluționării dosarului penal nr. x/2015 prin sentința penală nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara.

Prin decizia nr. 4584/01.03.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților (dosar fond) a admis în parte cererea de plată nr. x/08.03.2016 în ceea ce privește suma de 91.100 RON, respectiv a respins cererea pentru suma de 8426,26 RON, reținând, în esență, prin raportare la dispozițiile art. 17 din Legea nr. 213/2015 că, nu se justifică acordarea sumei anterior menționate întrucât aceasta excede creanței admise de lichidatorul judiciar în cuantum de 91100 RON în dosarul de insolvență nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sumă cu care petenta se regăsește în tabelul preliminar rectificat al obligațiilor debitoarei B..

Prin sentința recurată a fost anulată decizia nr. 4584/01.03.2017și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să reanalizeze cererea de plată a reclamantului și să emită o nouă decizie, prin raportare la considerentele acesteia.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015 "Creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

Totodată, potrivit dispozițiile art. 18 alin. (1) din lege stipulează că "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale".

În aceleași sens, dispozițiile art. 25 alin. (4) din Norma ASF 16/2015 dispun în sensul că "Creditorul de asigurări poate urma și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. . 85/2014 în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în procedură de faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut de lege, prin înscrierea creanței sale la masa credală. Dacă petentul a urmat procedura de faliment a asigurătorului anterior solicitării adresate Fondului, în cuprinsul cererii de plată va preciza suma solicitată la masa credală. În situația în care, la momentul depunerii cererii de plată la Fond, petentului i se distribuise o sumă în cadrul procedurii de faliment, acesta va preciza în cuprinsul cererii de plată cuantumul sumei încasate. Dacă, ulterior depunerii cererii de plată la Fond, petentul se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, acesta va notifica Fondul".

Art. 29 din Norma ASF 16/2015 " Titlul executoriu care constată creanțe de asigurări nevalorificat în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită prevăzute de lege se transmite Fondului, în vederea verificării lui și, după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, în condițiile prezentei norme și ale prevederilor legale incidente".

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, creditorul de asigurare avea posibilitatea legala și nu obligația, de a se înscrie la masa credală a societății aflate in insolventa, concomitent cu adresarea unei cereri de plata către FGA.

Motivul pentru care în cererea de plata adresată către Fondul de Garantare a Asiguraților trebuie să se menționeze, potrivit art. 25 alin. (4) din Norma 16/2015, dacă creditorul de asigurare s-a înscris sau nu la masa credală a societății aflate în insolventa este acela de a se evita o dubla plata, respectiv pentru ca FGA să poată verifica daca în urma înscrierii la masa credală i s-a și distribuit creditorului vreo suma de bani din creanța solicitată iar în aceasta situație FGA nu mai efectuează plata sumei în cauză .

Pe cale de consecință, suma cu care a fost înscrisa contestatoarea la masa credală a societății de asigurare aflata în insolventa nu are absolut nicio relevanță în stabilirea sumei datorată de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Pe de altă parte, în mod corect a reținut prima instanță că, în cauza de față, pârâtul nu a făcut analiza elementelor și înscrisurilor existente în dosar, respectiv a solicitărilor din cuprinsul cererii de plată și nici a sentinței penale nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara prin care s-a stabilit în mod definitiv sumele reprezentând despăgubiri în urma accidentului de circulație produs, ci a preluat automat suma admisă de lichidatorul judiciar, fără a arăta a motiva soluția de admitere la plată exclusiv a debitului de 91.100 RON.

Sunt întemeiate susținerile reclamantei privitoare la nesoluționarea fondului cererii de plată pe baza documentelor din dosarul administrativ. Unica structură din cadrul Fondul de Garantare a Asiguraților abilitată să se pronunțe cu privire la suma pretinsă este Comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, care dispune admiterea sau respingerea sumelor pretinse de petenți, în condițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015. Or, din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea de plată ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială, aceasta dispunând admiterea cererii cererii de plată pentru suma de 91.100 RON, exclusiv în temeiul constatării că "excede creanței admise de lichidatorul judiciar în cuantum de 91100 RON în dosarul de insolvență nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sumă cu care petenta se regăsește în tabelul preliminar rectificat al obligațiilor debitoarei B.. (poz. 258), .

De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță, că soluționarea contestației se face în limitele motivelor de respingere reținute de Fond în Decizia contestată iar acesta din urmă nu are posibilitatea completării motivelor de respingere a cererii de plata suplimentar față de cele reținute în cuprinsul actului contestat. Astfel, toate apărările Fondului relativ la faptul că penalitățile de întârziere, dobânzile legale sau cheltuielile de judecată nu își au izvorul într-un contract de asigurare, și prin urmare, nu sunt datorate având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. i) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, nu pot fi primite întrucât nu au fost menționate drept motive de respingere a cererii de plată.

În sensul celor precizate anterior, reiterarea criticilor vizând penalitățile de întârziere/dobânzi legale și cheltuieli de judecată de către recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs nu poate forma obiectul analizei instanței de control judiciar atâta vreme cât, în mod evident, cererea reclamantei nu a fost analizată pe fond, iar creanța admisă a fost exclusiv prin preluarea acesteia din tabelul preliminar.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2681 din data de 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2020.