ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2064/2020

Ședința publică din data de 26 mai 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin Rezoluția din data de 26 martie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit în sarcina recurentului A., obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, aferentă soluționării cererii de recurs declarate de petent împotriva deciziei nr. 429 din 4 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 12 aprilie 2014, recurentul A. a formulat o cerere de ajutor public judiciar, prin care a solicitat reducerea taxei judiciare de timbru de la 100 RON la 0 (zero) RON, învederând că nu dispune de resursele financiare necesare achitării taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de petentul A. privind acordarea ajutorului public judiciar, acesta fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, instanța de recurs reținând, în esență, că au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 8 și art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva acestei încheieri de ședință, petentul A. a formulat, la data de 18 iunie 2018, cerere de reexaminare, întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, această cerere formând obiectul dosarului asociat nr. x/2018

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare

Prin încheierea din Camera de consiliu data de 24 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva încheierii din Camera de consiliu data de 24 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ.

În cadrul motivelor contestației în anulate, a susținut contestatorul că instanța a încălcat dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., art. 43 (4) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 15 (2) din O.U.G. nr. 51/2008, astfel:

- articolul 153 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu a îndeplinit procedura de citare, deși era obligatorie, partea nefiind prezentă la proces,

- art. 43 (4) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 15 (2) din O.U.G. nr. 51/2008, întrucât cererea de reexaminare împotriva încheierii din 22.05.2018 a fost corect motivatp în drept și în fapt și se impunea să fie admisă iar nu respinsă, fără a se pronunța asupra motivelor invocate în cererea de reexaminare, partea nesolicitând scutirea de la taxa judiciară și, drept urmare, s-a admis ceva ce nu a cerut și i s-a respins implicit cererea de reducere a taxei, ca urmare, reexaminarea solicitată era legală.

Fiind legal citată, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Contestatorul din prezenta cauză a invocat ambele cazuri reglementate de dispozițiile sus-enunțate, însă, verificându-se actele și lucrările dosarului nr. x/2018, sub aspectul modului de îndeplinire a procedurii de citare, se constată că, în mod legal s-a reținut în practicaua încheierii ce face obiectul prezentei contestații în anulare, că "citarea părților nu a fost dispusă, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

Având în vedere obiectul judecății, respectiv cererea de reexaminare formulată de contestatorul din prezenta cauză împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, constată Înalta Curte, că, în mod corect s-au reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, având următorul conținut:

"Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță fără citarea părților, prin Încheiere motivată dată în camera de consiliu.

2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii

3) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă".

Așadar, în condițiile în care cererea de ajutor public judiciar se soluționează " fără citarea părților", iar cu privire la cererea de reexaminare formulată împotriva soluției de respingere date cererii de ajutor public judiciar, legiuitorul a prevăzut că aceasta se soluționează tot în camera de consiliu, tot prin încheiere, este evident că și în ceea ce privește părțile, procedura este tot aceeași, judecata desfășurându-se tot " fără citarea părților", astfel că, invocarea motivului contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) este fără suport legal.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

Se constată, așadar, că dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește al doilea motiv al contestației în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2 din același cod, se reține că acesta reglementează contestația în anulare specială și se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Or, obiectul prezentei contestații în anulare îl reprezintă o încheiere "irevocabilă" pronunțată într-o cerere de reexaminare formulată de contestator în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, astfel cum s-a expus în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor sus-citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanței de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestație în anulare numai hotărârile pronunțate de instanțele de recurs. Or, în speță, hotărârea contestată este o încheiere pronunțată într-o cerere de reexaminare, și nu asupra unei decizii prin care s-a soluționat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac, având în vedere mai ales dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ce prevăd că " Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă".

Or, constată Înalta Curte că încheierea contestată, pronunțată în soluționarea unui incident procedural referitor la scutirea, reducerea, eșalonarea sau amânarea de la plata unei taxe de timbru, nu constituie în sensul reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., o " hotărâre definitivă" susceptibilă de a forma obiect al contestației în anulare, având în vedere că încheierea contestată nu soluționează recursul, ci un incident procedural, cererea de reexaminare constituind o cale specifică de retractare, ce nu presupune o judecare pe fond a litigiului, soluția fiind " irevocabilă", ceea ce înseamnă că nu mai poate fi atacată prin intermediul altor căi de atac, neexistând un drept de opțiune al părții în această privință.

Întrucât împotriva încheierii prin care se soluționează o cerere de reexaminare ajutor public judiciar nu poate fi promovată calea apelului sau calea recursului, promovarea unei contestații în anulare este inadmisibilă, dispozițiile legale anterior menționate fiind de strictă interpretare, nepermitând extinderea aplicării instituției contestației în anulare și la alte hotărâri judecătorești decât cele indicate în cuprinsul său.

Contestația în anulare împotriva încheierii de reexaminare este inadmisibilă, întrucât încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, formulată conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, fiind" irevocabilă", conform alin. (3) al aceluiași articol, această cerere de reexaminare reprezintă o cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind ajutorul public judiciar, fiind astfel singura cale de atac prin care poate fi cenzurată soluția instanței cu privire la acordarea dreptului la ajutor public judiciar, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs după caz, și cu atât mai mult contestație în anulare sau revizuire.

Înalta Curte reține astfel că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Așadar, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Reținând că cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar se soluționează prin încheiere "irevocabilă", conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. O.U.G. nr. 51/2008, excluzându-se de către legiuitor posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva acesteia, Înalta Curte, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Temeiul de drept al soluției

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, coroborat cu art. 503 și art. 508 C. proc. civ., raportat la art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 24 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.