CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA PENTRU YAVORSKA c. UKRAINE Cerere nr. 42707/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 noiembrie 2007 DEFINITIVF 15/02/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Yavorska c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. P. Lorenzen, președinte, K. Jungwiert, V. Butkevych, domnul Tsatsa- Nikolovska, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, domnul Villiger, judecători, și domnul Westerdiek, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 16 octombrie 2007, Rend Hotărârea adoptată la această dată a procedurii se află la originea cauzei (n 4207/04) îndreptată împotriva Ucrainei și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Maya Ivanivna Yavorska, reclamanta, a sesizat Curtea la 18 noiembrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 12 septembrie 2006, Curtea a decis să comunice guvernului durata procedurii, prevalând de art. 3 din Convenție, a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În mai 1993, dna B. (parterioara) a întocmit un testament prin care i-a lăsat reclamantei un apartament. În aprilie 1994, dna B. a întocmit un nou testament prin care i-a lăsat același apartament doamnei D. În ianuarie 1995, reclamanta a sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Petcherskyy din Kiev (denumit în continuare " tribunalul de Primă Instanță"). În vederea recunoașterii nulității ultimului testament scris în favoarea doamnei D., pe motiv că doamna B., având în vedere starea sa de sănătate, nu a fost în măsură să realizeze consecințele actelor sale. Această teză a fost confirmată de o expertiză psihiatrică post-mortem efectuată la 6 octombrie 1997. Printr-o decizie din 10 februarie 1998, Tribunalul de Primă Instanță a ordonat o expertiză în scris a medicului curant al dnei B. La 20 octombrie și 23 noiembrie 1998, au fost finalizate două rapoarte suplimentare de expertiză, care au dezvăluit unele false în scris în cardul medical al dnei B. În ședința din 7 iunie 1999, a fost intervievat un expert, iar următoarea ședință a avut loc la 27 septembrie 2001. 10. La 13 august 2002, partea solicitantă a solicitat o expertiză psihiatrică suplimentară. În aceeași zi, Tribunalul a dispus o expertiză pentru a stabili dacă rapoartele din 20 octombrie și 23 noiembrie 1998 ar putea influența concluziile expertizei psihiatrice din 6 noiembrie 1998 Pe de altă parte, Tribunalul a suspendat procedura până la primirea raportului de expertiză. 11. La 13 ianuarie 2003, audierile au recidivat. 12. La 5 martie 2003, pârâtul a repetat cererea sa de expertiză psihiatrică suplimentară. În aceeași zi, instanța a ordonat o nouă expertiză supunându-le experților aceeași întrebare ca și la 13 august 2002. 13. La 11 aprilie 2003, a fost întocmit un raport de expertiză care a concluzionat că rapoartele din 20 octombrie și 23 noiembrie 1998 puteau influența concluziile expertizei psihiatrice din 6 octombrie 1998. 14. La 4 mai 2003, recurenta a solicitat o nouă expertiză psihiatrică. La 29 iulie 2003, o nouă expertiză psihiatrică a stabilit, printre altele, că doamna B., la semnarea testamentului în 1994, era în măsură să realizeze consecințele actelor sale. 16. Prin hotărârea din 8 decembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea recurentei de a declara nulitatea testamentului în favoarea doamnei D. 17. Recurenta a făcut apel susținând că experiența din 29 iulie 2003 a fost realizată cu ajutorul unei fotocopii a cardului medical al doamnei B și nu al originalului acesteia, susținând, de asemenea, că instanța de primă instanță nu a apreciat toate dovezile prezentate de reclamantă. 18. La 4 martie 2004, Curtea de Apel de la Kiev, printr-o hotărâre motivată, a respins apelul recurentei. 19. Prin decizia din 24 mai 2004, Curtea Supremă a Ucrainei a declarat recursul recurentei inadmisibile, deoarece nu a identificat niciun indiciu de aplicare eronată a legislației interne la examinarea cererii. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. 22 Cu toate acestea, pentru a evalua caracterul rezonabil al termenelor care au trecut de la data respectivă, trebuie să se țină seama de situația în care se afla cazul. Perioada în cauză s-a încheiat la 24 mai 2004. Prin urmare, a durat șase ani și opt luni pentru trei instanțe. Cu privire la admisibilitate 23. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 25. Guvernul susține că comportamentul părților a condus la o întârziere de trei luni. Curtea constată că, deși anumite întârzieri pot fi imputate părților și, în special, recurentei, acestea nu sunt semnificative și nu au contribuit la încetinirea considerabilă a procedurii. 26. În plus, guvernul nu își asumă responsabilitatea pentru întârzierile cauzate de elaborarea rapoartelor de expertiză solicitate de părți. 27. Curtea reamintește că nu se poate reproșa recurentei că a făcut uz de diversele posibilități procedurale pe care i le deschide legislația internă; în continuare, Curtea constată că un expert independent în întocmirea raportului său rămâne totuși supus controlului autorităților judiciare, obligat să asigure buna desfășurare a expertizei (hotărârea Capano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n. 11 alin. 25). 28. În plus, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun argument pentru a explica perioada de inactivitate între 7 iunie 1999 și 27 septembrie 2001. 29. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să justifice întârzierea procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 30. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Curtea, după examinarea tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu a identificat niciun indiciu al neîndeplinirii obligațiilor în cadrul procedurii. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită o sumă globală de 85 000 EUR (EUR), ceea ce ar corespunde prețului apartamentului care face obiectul litigiului. 34. Guvernul contestă aceste pretenii. 35. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Comisioane și cheltuieli de judecată 36. reclamanta nu formulează nicio cerere în acest sens. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte
CINQUIÈME SECTION
YAVORSKA c. UKRAINE
(
Requête n
o
42207/04)
ARRÊT
15 novembre 2007
15/02/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Yavorska c. Ukraine,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
M
me
M.
M
me
M.
juges,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 octobre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
42207/04) dirigée contre l'Ukraine et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Maya Ivanivna Yavorska («
la requérante
»), a saisi la Cour le 18 novembre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement ukrainien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.Yuriy Zaytsev, du Ministère de la Justice.
3.
Le 12 septembre 2006, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article
29
§
3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est née en 1945 et réside à Kiev.
5.
En mai 1993, Mme B. (particulière) rédigea un testament léguant à la requérante un appartement. En avril 1994, Mme B. rédigea un nouveau testament léguant le même appartement à Mme D.
6.
En janvier 1995, la requérante saisit le tribunal de première instance d'arrondissement Petcherskyy à Kiev (ci-après «
tribunal de première instance
») en vue de faire reconnaître la nullité du dernier testament rédigé en faveur de Mme D., au motif que Mme B., vu son état de santé, n'avait pas été en capacité de réaliser les conséquences de ses actes.
7.
Cette thèse fut confirmée par une expertise psychiatrique
post mortem
effectuée le 6 octobre 1997.
8.
Par une décision du 10 février 1998, le tribunal de première instance ordonna une expertise d'écriture du médecin traitant de Mme B. Les 20
octobre et 23 novembre 1998, deux rapports complémentaires d'expertise, qui avaient révélé certains faux en écriture dans la carte médicale de Mme
B., furent achevés.
9.
Lors de l'audience du 7 juin 1999, un expert fut interrogé. L'audience suivante eut lieu le 27 septembre 2001.
10.
Le 13 août 2002, la partie demanderesse demanda une expertise psychiatrique complémentaire. Le même jour, le tribunal ordonna une expertise en vue d'établir si les rapports des 20
octobre et 23
novembre
1998 pouvaient influencer les conclusions de l'expertise psychiatrique du 6
octobre 1998. Par ailleurs, il suspendit la procédure jusqu'à la réception du rapport de l'expertise.
11.
Le 13 janvier 2003, les audiences reprirent.
12.
Le 5 mars 2003, la partie défenderesse réitéra sa demanda d'expertise psychiatrique complémentaire. Le même jour, le tribunal ordonna une nouvelle expertise en soumettant aux expertes la même question que le 13 août 2002.
13.
Le 11 avril 2003, un rapport d'expertise fut dressé.
Il conclut que les rapports des 20
octobre et 23 novembre 1998 pouvaient influencer les conclusions de l'expertise psychiatrique du 6 octobre 1998.
14.
Le 4 mai 2003, la requérante demanda une nouvelle expertise psychiatrique.
15.
Le 29 juillet 2003, une nouvelle expertise psychiatrique établit, notamment, que Mme B., lors de la signature du testament en 1994, était en capacité de réaliser les conséquences des ses actes.
16.
Par un jugement du 8 décembre 2003, le tribunal de première instance rejeta la demande de la requérante visant à faire reconnaître la nullité du testament en faveur de Mme D.
17.
La requérante interjeta appel faisant valoir que l'expertise du 29
juillet
2003 avait été réalisée à l'aide d'une photocopie de la carte médicale de Mme B. et non pas de son original. Elle soutint également que le tribunal de première instance n'avait pas apprécié toutes les preuves présentées par la demanderesse.
18.
Le 4 mars 2004, la Cour d'appel de Kiev, par un arrêt motivé, rejeta l'appel de la requérante.
19.
Par une décision du 24 mai 2004, la Cour Suprême de l'Ukraine déclara le pourvoi de la requérante irrecevable, n'ayant décelé aucun indice d'application erronée de la législation interne lors de l'examen de la demande.
I.
20.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
21.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
22.
La période à considérer n'a commencé qu'avec la prise d'effet, le 11
septembre 1997, de la reconnaissance du droit de recours individuel par l'Ukraine. Toutefois, pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l'état où l'affaire se trouvait alors.
La période en question s'est terminée le 24 mai 2004. Elle a donc duré six ans et huit mois, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
23.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
24.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
25.
Le Gouvernement soutient que le comportement des parties a conduit à un retard de trois mois. La Cour note que, si certains retards peuvent être imputés aux parties et, notamment, à la requérante, ceux-ci ne sont pas significatifs
et n'ont pas contribué à ralentir considérablement la procédure.
26.
En outre, le Gouvernement décline la responsabilité pour les retards causés par l'élaboration des rapports d'expertises sollicitées par les parties.
27.
La Cour rappelle qu'on ne saurait reprocher à la requérante d'avoir fait usage des diverses possibilités procédurales que lui ouvrait le droit interne. Elle note ensuite qu'un expert, indépendant dans l'établissement de son rapport, reste néanmoins soumis au contrôle des autorités judiciaires, tenues d'
assurer le bon déroulement de l'expertise (arrêt
Capuano
c. Italie
du 25 juin 1987, série
A n
o
119-1, p.
11, §
25).
28.
Par ailleurs, la Cour observe que le Gouvernement n'a avancé aucun argument afin d'expliquer la période de l'inactivité entre le 7 juin 1999 et le 27 septembre 2001.
29.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant justifier la lenteur de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
30.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
31.
La requérante se plaint enfin de l'iniquité de la procédure et invoque les articles 6 § 1 et 13 de la Convention. La Cour, après avoir examiné l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n'a décelé aucune indice de l'iniquité dans la procédure.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
32.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
33.
La requérante réclame une somme globale de 85 000 euros (EUR) ce qui correspondrait au prix de l'appartement faisant l'objet du litige.
34.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
35.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande.
B.
Frais et dépens
36.
La requérante ne formule aucune demande à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
37.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 novembre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Président