ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2021

HOTĂRÂRE
13.04.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 30.06.2020, sub nr. x/2020, petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 310 din 26 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, până la soluționarea căii de atac a apelului declarată împotriva hotărârii indicate, care se judecă în contradictoriu cu reclamantul A..

Analizând cererea de suspendare provizorie a sentinței civile nr. 310 din 26 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, Curtea de Apel Suceava, secția I Civilă, prin încheierea nr. 31 din 17 septembrie 2020 a respins ca nefondată cererea formulată de petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne privind suspendarea executării sentinței civile nr. 310 din data de 26 mai 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, reclamant intimat în cauză fiind A..

Împotriva încheierii nr. 31 din 17 septembrie 2020, a declarat recurs, la data de 15 iulie 2020, recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne prin care a solicitat admiterea cererii de recurs prin care s-a respins cererea de suspendare a executării provizorii de drept a dispozițiilor sentinței civile nr. 310 din 26 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a recursului promovat de către recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne București, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 32, art. 33 C. proc. civ., reține următoarele:

Cererea de față are ca obiect recursul formulat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne București împotriva încheierii nr. 31 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 310 din data de 26 mai 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, reclamant intimat în cauză fiind A..

Prin cererea de suspendare a executării sentinței civile contestate formulată de petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne s-a solicitat dispunerea acestei măsuri până la soluționarea cererii de apel declarată împotriva sentinței de fond.

Prin decizia nr. 665 din 20 octombrie 2020 Curtea de Apel Suceava, secția I Civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 310 din data de 26 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2020, intimat fiind reclamantul A.. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a menținut restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Articolul 32 alin. (1) C. proc. civ. instituie o regulă irefragabilă, aceea că orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia întrunește cumulativ 4 condiții, respectiv capacitate procesuală, în condițiile legii, calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.

Aceste condiții, stabilite în art. 32 alin. (1), trebuie îndeplinite nu numai la declanșarea acțiunii civile prin sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată, ci și pentru punerea în mișcare a oricăreia dintre formele procesuale ce intră în conținutul acțiunii, respectiv excepții, căii de atac, executare silită.

Potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara."

Înțeles ca una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare. El trebuie să fie legitim, născut, direct și actual.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Totodată, potrivit art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

Conform art. 719 alin. (6) C. proc. civ. "Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Părțile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă"

În considerarea acestor dispoziții legale, dar și a împrejurării că apelul promovat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a fost soluționat, în sensul admiterii apelului, Înalta Curte constată că nu mai subzistă interesul pentru soluționarea prezentului recurs, care vizează încheierea privind suspendarea executării, formulată în condițiile art. 450 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că interesul promovării prezentului recurs nu îndeplinește cerința de a fi actual, astfel încât recursul declarat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne București împotriva încheierii nr. 31 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, va fi respins ca lipsit de interes.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva încheierii nr. 31 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-16
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă la data de 10.06.2020 în cadrul d
ÎCCJ 2021-02-04
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2021
Ședința publică din data de 4 februarie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I Civilă la data de 28.07.202
ÎCCJ 2021-01-27
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 124/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la 27 iulie 2020, sub nr. x/2020, pârâta Casa de Pe
ÎCCJ 2021-02-17
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2021
Ședința publică din data de 17 februarie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă la data de 10 august
ÎCCJ 2021-03-18
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 661/2021
sentințe Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat apel la data de 17.08.2020, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la
Sursă