ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 529/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București a solicitat obligarea pârâtelor C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. și Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi la plata debitului restant în sumă de 916.458,70 RON, compusă din 459.050,03 RON, reprezentând debit principal, cât și suma de 457.408,67 RON, reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate în temeiul art. 6.2 din Contractul de prestări servicii încheiat la data de 22.12.2014.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a admis excepția de litispendență și a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Dâmbovița. Totodată, prin aceeași încheiere, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București de restituire a taxei arbitrale, motivat de faptul că nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.

Împotriva încheierii din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova în dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București, a formulat acțiune în anulare, solicitând anularea în parte a hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea cererii sale de restituire a taxei arbitrale în cuantum de 13.285,85 RON.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. S.R.L. - Sucursala Ulmi a invocat inadmisibilitatea acțiunii în anulare, arătând că încheierea pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova în dosarul nr. x/2018 nu este susceptibilă de a fi atacată în condițiile art. 608 din C. proc. civ., întrucât, prin respectiva încheiere nu s-a tranșat fondul cauzei, ci s-a dispus admiterea excepției litispendenței în raport cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dâmbovița, astfel încât, această hotărâre nu reprezintă o sentință arbitrală.

Prin sentința nr. 1 din 13 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare invocată de pârâta C. S.R.L. - Sucursala Ulmi și, totodată, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala București, împotriva încheierii din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. și Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi.

La 19 aprilie 2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala București a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1 din 13 februarie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

După expunerea pe scurt a istoricului litigiului, în motivare, autoarea recursului susține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor imperative ale art. 8 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, arătând că, în mod greșit, curtea de apel a respins cererea în anulare, pe motiv că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale întrucât, în cauză, nu ar fi vorba de o declinare de competență la un alt organ jurisdicțional sau instanță de judecată pentru a se restitui 50% din taxa arbitrală achitată inițial.

De asemenea, apreciază că instanța, în mod greșit, a reținut că reclamanta a introdus acțiunea în mod abuziv la Curtea de Arbitraj, fără ca în contract să existe o clauză arbitrală, fiind vorba de contracte și subcontracte în materia achizițiilor publice și că acestea nu se soluționează pe calea arbitrajului, existând o legislație specială în acest sens.

Recurenta susține că, în primul rând, contractul din 22.12.2014, din care a izvorât litigiul este un contract de prestări servicii, nu un contract de achiziție publică, cum eronat a reținut instanța de fond, obiectul acestuia fiind "montaj fier fasonat, montare și demontare cofraje și turnare beton."

Pe de altă parte, arată că același contract conține o clauză compromisorie la punctul 8.2, potrivit căreia "orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv referitor la validarea, executarea ori încetarea efectelor lui se vor soluționa prin Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, în conformitate cu Regulamentul și Regulile de procedură arbitrale ale acesteia."

Prin urmare, consideră că nu a existat un abuz prin introducerea acțiunii la Curtea de Arbitraj Prahova.

Mai mult, arată că acțiunea a fost introdusă în paralel, atât la Tribunalul Dâmbovița, cât și la Curtea de Arbitraj Prahova, însă, datorită faptului că procedura din fața Tribunalului Dâmbovița s-a derulat mai repede și că Tribunalul Dâmbovița s-a declarat competent, în pofida existenței clauzei compromisorii, Curtea de Arbitraj Prahova a fost determinată să constate litispendența, dezînvestindu-se.

În speță, afirmă că tribunalul arbitral nu a soluționat cauza pe fond, ci a admis excepția litispendenței, trimițând dosarul la Tribunalul Dâmbovița, ceea ce echivalează cu o dezînvestire.

Fiind o soluție echivalentă cu cea a declinării de competență, recurenta consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (3) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, impunându-se restituirea a cel puțin 50% din taxa arbitrală.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Ploiești spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte la 24 mai 2019, fără, însă, ca acestea să uzeze de dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul procedural de a formula punct de vedere față de raportul comunicat.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala București, împotriva sentinței nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și, totodară, a prorogat soluționarea excepției nulității recursului, stabilind termen de judecată la 9 martie 2021, ora 10

00

în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București a înregistrat o cerere de arbitrare prin care a solicitat obligarea pârâtelor C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. și Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi la plata debitului restant în sumă de 916.458,70 RON, compusă din 459.050,03 RON, reprezentând debit principal, cât și suma de 457.408,67 RON, reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate în temeiul art. 6.2 din Contractul de prestări servicii încheiat la data de 22.12.2014.

Față de împrejurarea că, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a înregistrat aceeași cerere având același obiect și aceleași părți, prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția litispendenței.

Potrivit celor consemnate în preambulul încheierii din 16 octombrie 2018, Tribunalul Arbitral a dat posibilitatea părților să depună note scrise, urmând să se pronunțe asupra excepției de litispendență, a cererii subsidiare, precum și a cererii de restituire a taxei arbitrale, formulată de reclamantă la 16 octombrie 2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul Arbitral a admis excepția de litispendență și a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, față de admiterea excepției de litispendență, Tribunalul Arbitral a respins prin aceeași încheiere cererea de restituire a taxei arbitrale solicitate de reclamantă, pe motiv că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova.

În soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea în anulare formulată de recurenta din litigiul pendinte, reținând că, în mod corect, Tribunalul Arbitral a respins cererea de restituire a taxei arbitrale, pe considerentul că, în cauză, nu este vorba de o declinare de competență pentru a se restitui 50% din taxa arbitrală achitată inițial.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că a fost învestită cu o acțiune în anulare hotărâre abitrală, întrucât, prin hotărârea pronunțată, Tribunalul Arbitral s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând intervenirea excepției de litispendență și a respins cererea formulată de reclamantă de restituire a taxei arbitrale.

Încheierea din 16 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arbitral a fost atacată de către recurentă, criticile sale fiind subscrise în mod exclusiv dispoziției prin care s-a respins cererea de restituire a cheltuielilor avansate în temeiul art. 596 C. proc. civ. pentru organizarea și desfășurarea arbitrajului.

Prin urmare, rezultă că instanța de fond nu a fost învestită cu o acțiune în anulare hotărâre arbitrală câtă vreme Tribunalul Arbitral nu a pronunțat o hotărâre arbitrală în sensul prevăzut de art. 603 C. proc. civ.

În aceste condiții, cererea reclamantei privind restituirea cheltuielilor arbitrale se constituie într-o veritabilă cerere de verificare a cheltuielilor arbitrale, de competența tribunalului în circumscripția căruia se află instanța arbitrală care a dispus avansarea cheltuielilor arbitrale, potrivit art. 598 C. proc. civ., raportat la art. 547 C. proc. civ.

Așadar, luând în considerare faptul că respectivele cheltuieli au fost avansate în baza unor măsuri dispuse de Tribunalul Arbitral care, prin încheierea din 16 octombrie 2018, s-a dezînvestit în modalitatea mai sus arătată, atât Tribunalul Arbitral, cât și instanța de fond, ar fi trebuit să dea calificarea corectă cererii cu care a fost sesizat Tribunalul Arbitral și să constate că, fiind vorba de cheltuieli avansate în baza unor măsuri pe care această entitate le-a dispus, după care s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmbovița, partea urmărea, de fapt, restituirea respectivelor cheltuieli, motiv pentru care, o astfel de cerere trebuia analizată din această perspectivă, fiind incidente dispozițiile art. 598 C. proc. civ.

Cum, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța de fond trebuia să restabilească calificarea juridică a cererii deduse judecății, chiar dacă partea i-a dat o altă denumire, Înalta Curte constată incidența motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din același cod, raportat la art. 598 și art. 547 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala București, împotriva sentinței nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza, spre soluționare, Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala București, împotriva sentinței nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează sentința nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și trimite cauza, spre soluționare, Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2021.