ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 459/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti la 17 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa constate caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 9 lit. b), c) si f) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 925 din 17 iulie 2007; să dispună exonerarea pe viitor de la plata comisionului de administrare și de urmărire riscuri; să dispună restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, comision de administrare și comision de urmărire riscuri la care se va adăuga dobânda legală aferentă; cu cheltuieli de judecata.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii sub aspectul solicitărilor de modificare a modalității de calculare a nivelului dobânzii/comisioanelor, excepția lipsei calității procesual pasive a C. S.A., excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor încasate cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4457 din 28 martie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 925 din 17 iulie 2007 la pct. 9 lit. b) (referitoare la comisionul de acordare a creditului), la pct. 9 lit. c) (referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului) și la pct. 9 lit. f) (referitoare la comisionul de urmărire riscuri) și, în consecință, a declarat nulitatea absolută a acestor clauze, a obligat pârâta să restituie reclamanților suma plătită în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de acordare credit plus dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele plătite de aceștia, până la 9 decembrie 2015, în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare și unui comision de urmărire riscuri, plus dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1086 din 21 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 9 lit. c) privind comisionul de administrare, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, precum și dobânda legală ca neîntemeiate, a menținut restul dispozițiilor primei instanțe și a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. S.A., solicitând casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, cu cheltuieli de judecată. Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul București, iar dosarul fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că soluția prin care a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor care reglementează comisionul de administrare și urmărire riscuri a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 4 din Legea nr. 193/2000 întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile statuate de această normă. Se arată că prevederile contractuale în discuție se circumscriu obiectului principal al contractului, sunt redactate clar și neechivoc și au fost însușite de intimații-reclamanți prin semnarea contractului de credit. Recurenta-pârâtă afirmă că nici condiția încălcării bunei-credințe nu este îndeplinită și că nu s-a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, curtea de apel ignorând aceste aspecte.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului față de prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Prin notele scrise depuse la 7 martie 2018, intimații-reclamanți au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au solicitat trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință de la 14 martie 2018, cauza a fost amânată în vederea discutării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (4) teza I C. proc. civ., formulată de C. S.A.

Prin încheierea de ședință de la 23 mai 2018, instanța supremă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. și art. 483 alin. (4) teza I C. proc. civ. și a suspendat judecata recursului până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

La 19 noiembrie 2020, intimații-reclamanți au solicitat repunerea pe rol a cauzei și a fost fixat termen de judecată cu citarea părților la 13 ianuarie 2021, termen care a fost preschimbat pentru 24 februarie 2021.

Examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs, instanța supremă reține următoarele:

Obiectul prezentului recurs este decizia civilă nr. 1086/2017 din 21 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în soluționarea căii de atac a apelului, într-un litigiu evaluabil în bani cu o valoare mai mică de 200.000 de RON.

Competența de soluționarea a acestei căi extraordinare de atac se stabilește prin interpretarea coroborată a prevederilor art. 96 pct. 3, ale art. 97 pct. 1 și ale art. 483 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ., recursul se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, curțile de apel fiind competente a judeca recursuri, în cazurile anume prevăzute de lege. Tot legiuitorul stabilește care sunt situațiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează această cale de atac împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale mai sus menționate, prin Decizia nr. 18/2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă a stabilit, în favoarea curților de apel, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

În considerentele deciziei mai sus menționate s-a reținut că organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Dezlegarea dată de instanța supremă problemei de drept în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cazul de față, de la 14 noiembrie 2018.

Prin urmare, competentă a soluționa prezentul recurs este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța ierarhic superioară Tribunalului București care a pronunțat decizia atacată.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și ale art. 483 alin. (4) cu aplicarea art. 517 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței materiale referitor la soluționarea recursului declarat în cauză și, în consecință, va declina competența soluționării cererii de recurs în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086/2017 din 21 martie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Declină competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.