ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2225/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 februarie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub numărul de dosar x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., membră a C., a solicitat instanței să dispună:

(1) constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de administrare stipulată în art. 5 lit. a), art. 6.1 lit. a) din condițiile convenției de credit nr. x din 19.06.2008 și art. 2.1.2 din actul adițional nr. x, în consecință constatarea nulității absolute a acestora;

(2) restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, și anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale;

(3) exonerarea reclamantului de la plata comisionului de administrare pentru viitor;

(4) obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii având în vedere evoluția indicelui Libor, începând cu data încheierii convențiilor de credit și până în prezent;

(5) obligarea pârâtei la calcularea și perceperea pe viitor a dobânzii în funcție de evoluția indicelui de referința Libor și marja fixă a băncii, având în vedere procentul de dobândă și valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului;

(6) stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

(7) denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

(8) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10454 din 14 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la 9 decembrie 2015, sub același număr de dosar.

La 11 februarie 2016, reclamantul A. a depus cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea obiectelor capetelor de cerere formulate.

Prin sentința civilă nr. 80 din 11 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, fiind înaintat dosarul instanței ierarhic superioare pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 101F din 21 martie 2016, pronunțată în soluționarea conflictului negativ de competență anterior evocat, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea de ședință din 16 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus introducerea în cauză a codebitoarei D..

Prin sentința civilă nr. 8107/29.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intervenientul forțat D. și pârâta B., a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea parțială a clauzei stipulate la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit bancar nr. x/19.06.2008 care prevede că dobânda variabilă va fi "compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 5,15505%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii", au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte pretenții ale reclamanților și s-a luat act că reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A., intervenienta D. și pârâta B.

Prin decizia civilă nr. 406A din 28 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanții A. și D. împotriva sentinței civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă; a admis apelul declarat de pârâta B., membră a C., împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) cu privire la sintagma "dobânda de referință a băncii". Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul A. și intervenienta D. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 308 din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul antereferit, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții A. și D. împotriva sentinței civile nr. 8107/29.12.2016, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, numai în ceea ce privește comisionul de administrare, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 1401A din 29 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în rejudecare după casare, a admis apelul formulat de reclamanții D. și A. împotriva sentinței civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea clauzei de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/19.06.2008 (comision administrare credit) și s-a dispus restituirea către apelanți a sumei plătite cu titlu de comision administrare credit, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (24.02.2015) și până la data plății efective, fiind respinsă, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 2724 din 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și D. și de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 1401A/2021 și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 1563A din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți D., A. împotriva sentinței civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Exim B..

Împotriva deciziei civile nr. 1563A din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, recurenții A. și D. au formulat recurs.

Recurenții au invocat incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la comisionul de administrare este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1092 vechiul C. civ., fiind întrunite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, cu privire la clauza de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/19.06.2008.

În opinia recurenților, motivarea instanței în sensul că "nu se poate reține lipsa negocierii, în condițiile în care comisioanele au fost aduse la cunoștința reclamanților încă din faza precontractuală, prin cererea de creditare pe care reclamantul a semnat-o și în care sunt menționate clar cele două tipuri de comisioane ce urmau a fi percepute de bancă pentru creditul solicitat, respectiv comision de administrare lunar calculat la soldul creditului și comision de procesare inclus în credit" cuprinde afirmații neadevărate.

Astfel, recurenții-reclamanți au arătat că aducerea la cunoștință a condițiilor de creditare nu înseamnă negociere; după cum se poate observa din scrisoarea de aprobare a creditului, comisionul de analiză și comisionul de monitorizare lunar sunt 0,00, aceste două tipuri de comisioane nefiind specificate în contractul de credit și nefăcându-se referire la acestea; din scrisoarea de aprobare a creditului rezultă că nu a existat niciun fel de negociere a condițiilor contractului de credit; intimata pârâtă nu a depus probe în sensul că au fost negociate condițiile creditului respectiv; în tabelele cu dobânzile care se aplică creditelor în derulare, afișate la avizierul băncii din 2008, 2009 și 2010, acest tip de credit are denumirea exactă de "credit de consum cu garanție imobiliară și comision de administrare și poate fi identificat după moneda CHF și marja fixă 5,155%; la dosar nu a fost depusă cererea de credit de către intimata pârâtă; într-o cerere de credit nu sunt trecute caracteristicile creditului respectiv; caracteristicile creditului puteau fi verificate de către instanță prin consultarea fișei de produs și prin verificarea broșurii prin care banca își promova produsul de credit respectiv.

Din punct de vedere al publicității nu a fost depus la dosar niciun document, iar din punct de vedere al informațiilor, documentul principal nu a fost luat în considerare, acesta fiind documentul care dovedește că pârâta a folosit practici comerciale incorecte, în ceea ce privește comisionul de administrare, conform pct. 20 al anexei nr. 1 din legea nr. 363/2007, nici în fișa de produs nefiind enumerate sau detaliate prestațiile efectuate.

Au mai arătat recurenții că, faptul că acest comision de administrare a creditului se achita din credit la data efectuării primei utilizări din credit, nu este considerat comision de administrare nici de către pârâtă, rezultă din adresa nr. x/02.09.2010, la care a fost atașat actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prin care le-au fost aduse la cunoștință modificările contractului de credit.

Recurenții au indicat prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, arătând că prin punctul de vedere nr. 19878 din 14.07.2015 depus de bancă la ANPC s-a susținut că acest comision este de acordare, rezultând astfel caracterul ascuns al perceperii acestui comision.

Au precizat recurenții că acest comision se reține din credit la data acordării acestuia, nefiindu-i permis consumatorului să achite acest comision din surse proprii, situație de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Făcând o analiză a definiției legale a dobânzii, a comisioanelor aplicate și a modului de calcul al acestora, recurenții au concluzionat că acestea reprezintă practică comercială înșelătoare, sancționată de art. 6 din Legea nr. 363/2007, care sancționează, totodată, și omisiunile înșelătoare, în contract constatându-se lipsa unor informații esențiale.

Totodată, recurenții au precizat că refuzul acestora de a accepta actul adițional propus de intimata-pârâtă în vederea alinierii la prev. O.U.G. nr. 50/2010, cât și Decizia Curții Constituționale nr. 1656/2010 au fost ignorate de instanțe.

Au mai susținut că în speța de față, dobânda variabilă a băncii, compusă din marja fixă de 5,155%+dobânda de referință a băncii este valabilă și în prezent, marja fixă nu se schimbă pe timpul derulării contractului, majorarea acesteia fără acceptul consumatorului este ilegală. Partea variabilă a dobânzii, (dobânda de referință a băncii) a fost constatată ca fiind abuzivă, datorită netransparenței acesteia și urmează a fi eliminată din contract, ca urmare și plățile efectuate în baza acestei clauze necesitând a fi restituite cu dobânda legală penalizatoare de la data reținerii acestora până la restituire.

În opinia recurenților, sunt incidente și prevederile O.U.G. nr. 174/2008, act normativ cu caracter imperativ, care se aplică și creditelor în derulare, publicat în Monitorul Oficial în noiembrie 2008, cu aplicabilitate din decembrie 2008. În contractul de credit x/19.06.2008 primele 6 rate achitate au fost cu dobândă fixă (5,9%), prima rată formată din marja fixă plus dobânda de referință a băncii a fost achitată în luna ianuarie 2009. Cu alte cuvinte, chiar cu prima rată achitată cu o dobândă variabilă, aceasta trebuia să fie raportată la indici de referință variabili, verificabili, independenți de voința băncii. Singura variantă în care banca putea folosi "dobânda de referința a băncii" era - conform punctului 2, lit. g), art. 9 indice 3 din O.U.G. nr. 21/1992 - astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 174/2008 "dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiții aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract". Din tabelul cu modificarea dobânzilor afișat la avizierul băncii în trimestrul IV al anului 2009 (anexat la prezenta) este evident faptul că apelanta pârâtă nu a respectat prevederile legale, nu a modificat dobânzile în funcție de indici de referință verificabili, independenți de voința băncii, ci a folosit în continuare "dobânda de referință a băncii", omițând însă că aceasta trebuie să fie unică pentru toate produsele de credit din portofoliu, nefiind unică nici măcar pentru creditele acordate în aceeași monedă.

Recurenții apreciază că acest contract de credit nu mai poate continua, chiar și în cazul eliminării clauzelor abuzive, deoarece în urma eliminării clauzei abuzive referitoare la dobânda (dobânda de referință a băncii), contractul de credit ar urma să continue cu dobânda formată din marja fixă, inițială a contractului, de 5,155%, devenind un contract cu dobândă fixă, contrar înțelegerii dintre părți.

De asemenea, în cazul constatării nulității contractului de credit, consumatorul nu este prejudiciat, deoarece până la data prezentei s-a restituit intimatei pârâte peste 107.000 CHF, față de suma de 88.200 CHF cât a fost efectiv împrumutată, peste 30% din sumele restituite fiind sume nedatorate.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă EXIM B. (în calitate de succesoare legală a pârâtei B.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând admiterea excepției și, în consecință, anularea acestuia; pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; atât recurenții, cât și intimata au depus punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 26 noiembrie 2024.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenții au indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

În speță, Înalta Curte apreciază că se impune a se avea în vedere decizia C.J.U.E. în cauza C-621/17 din 03 octombrie 2019 prin care instanța europeană a statuat că "aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde".

Or, din perspectiva menționatei decizii se constată că trimiterile recurenților la aspectul negocierii, respectiv criticile privind comisionul de administrare, sunt chestiuni ce necesită o reevaluare a situației de fapt existentă la momentul încheierii contractului de creditare, elemente ce vizează netemeinicia și nu mai pot fi reanalizate în această etapă procesuală.

Stabilirea existenței sau inexistenței negocierii clauzelor contractuale, reprezintă o chestiune legată de situația de fapt, a cărei evaluare intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, ceea ce exclude posibilitatea instanței de recurs de a o reaprecia, Înalta Curte nefiind în măsură să procedeze la verificarea modului în care instanța de apel a apreciat asupra elementului de fapt al negocierii.

De asemenea, chestiunile legate de refuzul recurenților de a accepta actul adițional propus de intimată în vederea alinierii la prev. O.U.G. nr. 50/2010, nu pot fi analizate, întrucât reprezintă aspecte de fapt, iar nu de drept, excedând limitelor analizei instanței de casație.

De altfel, susținerile recurenților se constituie într-o înșiruire de aprecieri personale care nu au valența unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulțumirea acestora față de soluția dată de instanța de apel.

În speța de față recurenții nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în motivele de recurs neregăsindu-se considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat menținerea soluției primei instanțe, ci aprecieri generale și factuale legate de comisionul de administrare și de negocierea clauzelor contractuale.

Așadar, având în vedere limitele examenului pe care instanța de recurs îl poate realiza, restrâns la analiza criticilor de nelegalitate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., criticile menționate anterior nu pot fi examinate.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este susținută de argumente prin care să se demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții legale de către instanța de apel.

Se reține că, deși recurenții indică anumite norme de drept material, pe care le consideră greșit interpretate și aplicate (ex: art. 1092 vechiul C. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, etc.), criticile formulate aduc, în realitate, în discuție doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, evaluarea comportamentului părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenții A. și D. împotriva deciziei civile nr. 1563 A din 27 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții A. și D. împotriva deciziei civile nr. 1563 A din 27 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.