ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2018, sub număr de dosar x/2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să dispună:

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că reclamanții solicită instanței de judecată obligarea pârâtei la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către instanța de judecată în dosarul x/2010 și la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă, de la data încheierii contractelor de credit și până la realizarea acestei obligații, iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 216/2019 din 5 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Zalău a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și B., având ca obiect pretenții, acțiune în constatare și obligația de a face, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin sentința civilă nr. 217 din 21 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea reclamanților A. și B. și s-a dispus obligarea pârâtei C. la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de instanță în dosarul nr. x/2010 și la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza unei clauze contractuale nule absolute parțiale, nulitate constatată de instanță în dosarul nr. x/2010, de la data încheierii contractelor de credit și până la data plății efective și integrale a acestor sume de către pârâtă, sume actualizate cu indicele de inflație.

A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale calculate conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/20000 și a art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011 de la intrarea în vigoare a acesteia, asupra tuturor sumelor de bani plătite de reclamanți în baza clauzei abuzive, de la data efectuării plăților și până la restituirea integrală a acestor sume.

A fost obligată pârâta la emiterea noului grafic de rambursare aferent contractelor de credit aflate în derulare nr. x din 10 iulie 2008 și nr. 42 din 3 octombrie 2007, cu dobânda de 1,5 pe an.

S-a constatat că, începând cu data de 2 august 2016, pârâta a majorat unilateral și abuziv cuantumul contractelor de credit enunțate anterior, de la valoarea de 1,5% pe an la 3,5% pe an, fără acordul liber exprimat al împrumutaților.

S-a dispus scoaterea din evidența biroului de credite a reclamanților și a fost obligată pârâta la 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea cererii de apel și schimbarea, în tot, a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin încheierea din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a secției I Civilă din cadrul instanței și a declinat soluționarea apelului către secția a II-a Civilă a Curții de Apel Cluj.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin decizia nr. 638 din 8 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta C. S.A., în contradictoriu cu intimații A. și B., împotriva sentinței civile nr. 217 din 21 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o, în integralitate și, în rejudecare:

A admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimata C. S.A., și, în consecință:

A respins, ca inadmisibile, petitele nr. 1 și 5 ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A respins, pentru autoritate de lucru judecat, petitele nr. 2 și 4 și, pe cale de consecință, a respins petitele accesorii nr. 3 și 6, ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A obligat reclamantul A. la plata sumei de 3.374,34 RON și pe reclamantul B. la plata sumei de 3.374,34 RON în favoarea pârâtei C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în fața primei instanțe.

A obligat intimatul B. la plata sumei de 5.452,58 RON (3.611,98 RON taxă judiciară de timbru și 1840,3 RON onorariu avocațial) în favoarea apelantei, iar pe intimatul A. la plata sumei de 3.564,42 RON (1.724,12 RON taxă judiciară de timbru și 1840,3 RON onorariu avocațial) în favoarea apelantei C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în fața instanței de apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 638 din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, numai cu privire la respingerea pentru autoritate de lucru judecat a petitelor nr. 2 și 4 și cu privire la respingerea petitelor accesorii nr. 3 și 6 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea sunt menționate în considerentele și dispozitivul hotărârii atacate.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare Curții de Apel Cluj.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub număr de dosar x/2018

În dezvoltarea motivelor de recurs, au susținut, în esență, că, anulând hotărârea primei instanțe și admițând apoi excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel nu a analizat, în mod corespunzător, în sensul reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apărările prezentate de către recurenții-reclamanți, pronunțând o decizie care încalcă exigențele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și care, în egală măsură, încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.

Au apreciat ca fiind excesivă concluzia Curții de Apel Cluj, în sensul că prima instanță și-ar fi încălcat obligația de motivare a hotărârii când, într-o exprimare sintetizată și esențializată, a argumentat că în cauză nu se pune problema reluării judecății pe fond cu privire la sumele pretinse de către reclamanți în cauza pendinte, aspect de altfel, neinvocat de apelanta-pârâtă în apelul formulat.

Recurenții au susținut că elementul de noutate în raportul juridic dedus judecății în cauza de față este conduita contractuală abuzivă a intimatei-pârâte, care s-a opus unei negocieri reale și efective, urmare a deciziei pronunțate de Înalta Curte.

În opinia recurenților, în mod eronat instanța de apel a reținut că, sub aspectul cauzei, există identitate între litigiul finalizat cu pronunțarea de către deciziei nr. 2123/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cererea de chemare în judecată ce face obiectul judecății în prezentul dosar.

Au menționat că, străin de natura cauzei, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că ar fi fost invocate aceleași temeiuri de drept izvorând din caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, astfel încât, între cele două petite de cerere, de restituire a sumelor încasate nedatorat, ar exista tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cauza în raportul juridic dedus judecății, arată recurenții, diferă fundamental de cauza raportului juridic avut în vedere la judecata precedentă.

Ca atare, în mod greșit a considerat instanța de apel că situația în cauza de față este identică celei din cadrul primei judecăți.

Totodată, au apreciat recurenții, instanța de apel nu le-a analizat susținerile din apel și nu a dat un răspuns cu privire la semnificația și consecințele juridice ale elementului de noutate, constând în atitudinea intimatei-pârâte, care se opune unei negocieri reale și efective.

Omisiunea instanței de apel de a răspunde acestei chestiuni esențiale pentru dezlegarea problemei de drept deduse judecății a avut drept consecință perpetuarea "sine die" a unei situații în care consumatorii, în persoana recurenților, rămân victime ale profesioniștilor și, de asemenea, a avut drept rezultat lăsarea fără efect a deciziei nr. 2123/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Susținând modalitatea improprie, incompletă și inadecvată în care instanța de apel a analizat și a prezentat argumentele sale pentru a anula hotărârea primei instanțe și, ulterior, pentru a soluționa excepția autorității de lucru judecat, consideră că instanța de apel a imprimat hotărârii atacate un caracter de nelegalitate, fiind necesară casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 23 septembrie 2019, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurenților, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

În speță, instanța de apel a verificat aplicarea legii de către instanța de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele în care apelanta-pârâtă a înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de către intimații-reclamanți, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurenților-reclamanți nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, conform pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. invocat.

Se impune precizarea faptului că, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Înalta Curte reține în acest sens că principiul autorității de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficiență instanța de apel, interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a reținut autoritătea de lucru judecat, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut cu justețe existența autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 2123/20.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010.

Prin decizia civilă nr. 2123/20.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010, invocată de reclamanți ca temei al cererii lor, a fost admis recursul declarat de mai mulți recurenți, printre care și A. și B. împotriva deciziei civile nr. 96/2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda de referință variabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și orice altă clauză care permite C. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. A fost obligată pârâta C. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanții ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda, precum și să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obiectul cererii înregistrate sub număr de dosar x/2010 pe rolul Tribunalului București de un număr mare de reclamanți, printre care și cei doi consumatori A. și B., îl reprezintă:

3.1 "înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă, inițial stabilită în contractele reclamanților plus EURIBOR sau ROBOR;

3.2 eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit, la comisionul de administrare și la comisionul de urmărire riscuri;

3.3. eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare…

S-a reținut legal că dintre toate petitele formulate, prezintă relevanță pentru soluționarea excepției autorității de lucru judecat cele referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda contractuală variabilă, mai exact a modalității de variație a acesteia raportat la noțiunea de "dobândă referință", cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul consumatorilor și a constatat caracterul abuziv al acestei clauze.

Sub acest aspect s-au avut în vedere considerentele instanței de recurs cu privire la modalitatea de dezlegare a petitelor accesorii celui privind constatarea caracterului abuziv al acestei clauze contractuale.

În paragraful 2 al paginii 122 din decizia civilă nr. 2123/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că: ˝dând eficiență prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 care, prevăzând că nu vor produce efecte asupra consumatorului clauzele constatate ca având caracter abuziv, instituie asupra acestora sancțiunea nulității, instanța supremă va constata nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și a oricărei clauze care îi permite băncii să modifice unilateral cuantumul dobânzii.

Soluția de constatare a nulității absolute parțiale a acestei clauze se impune pe de o parte pentru că, în vederea respectării imperativului de salvgardare a contractului, nulitatea parțială este regula, câtă vreme lipsirea de efecte vizează doar clauza care încalcă dispoziția legală imperativă, iar pe de altă parte pentru că toate criticile, …vizează partea variabilă a dobânzii. Pe cale de consecință, continuă să își producă efectele, în cazul contractelor care au o astfel de prevedere, clauza privind dobânda exprimată în procente fixe, iar în cazul celorlalte contracte părțile urmează a stabili dobânda prin negociere, conform considerentelor ce se vor arăta.

Subsecvent constatării nulității parțiale a clauzei privind dobânda, Înalta Curte o va obliga pe pârâtă să modifice contractele încheiate cu reclamanții și să emită, după modificare, noi grafice de rambursare.

Instanța supremă a înțeles să dea eficiență, sub acest aspect, cererii subsidiare formulate de reclamanți în petitul 4 și nu cererii principale formulate în petitul 3.1 din cererea precizată, cerere principală care va fi menținută ca respinsă de tribunal și de curtea de apel, întrucât nici o dispoziție legală nu autorizează instanța să intervină în contractul părților prin înlocuirea unei clauze declarate nule.

În acest sens, trebuie evocat faptul că nici reglementarea specială - Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE și nici reglementarea de drept comun - C. civ. de la 1864 nu permite intervenția instanței de judecată în acordul de voință al părților, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu și să îi modifice conținutul…

În această situație, revine pârâtei obligația ca, pe baza unei negocieri reale și efective cu împrumutații și în baza acordului acestora liber exprimat, să modifice clauza declarată nulă atât sub aspectul modului de determinare a dobânzii, cât și sub aspectul momentului de la care această modificare operează și, subsecvent acestei modificări, să emită noi grafice de rambursare…

Cât privește cererea ce face obiectul petitul 5, referitoare la obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nedatorat cu titlu de dobândă, instanța supremă va păstra soluția de respingere pronunțată de instanțele de fond, dar pentru alte considerente.

Înalta Curte nu neagă dreptul părților de a redobândi prestația executată în baza unei clauze declarate nule, dimpotrivă, reafirmă supremația principiului restitutio in integrum, însă apreciază că în privința clauzei privitoare la dobândă nu are posibilitatea, la momentul pronunțării acestei decizii, să determine cuantumul sumelor încasate necuvenit….ca atare, nivelul dobânzii depinde de înțelegerea părților, ceea ce face ca aplicarea principiului restitutio in integrum în legătură cu sumele încasate cu titlu de dobândă să apară la momentul pronunțării deciziei ca prematură, reclamanții având posibilitatea formulării unei cereri cu acest obiect după modificarea clauzei privind cuantumul dobânzii.˝

Or, prevalându-se de constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2123/2015 a caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a clauzei inserate în contractele de credit încheiate cu aceeași pârâtă C. S.A., în prezenta cauză, reclamanții A. și B. solicită obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza unei clauze lovite de nulitate absolută parțială, nulitate constatată de instanța de judecată în dosarul nr. x/2010, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și care la momentul sesizării cu prezentul litigiu au fost cuantificate la suma de 17.520,51 de euro pentru contractul de credit încheiat de reclamantul A. și, respectiv, la suma de 53.121 de euro pentru contractul de credit încheiat cu reclamantul B..

Cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, reclamanții nu se prevalează de o nouă situație de fapt, raportat la cea avută în vedere de către Înalta Curte în dosarul de x/2010, în sensul că negocierile purtate cu banca sub aspectul stabilirii unei formule agreate bilateral a dobânzii contractuale - nu au fost finalizate cu succes, neexistând un acord cu privire la cuantumul modificat al dobânzii contractuale, astfel cum a stabilit Înalta Curte, pentru a putea fi în discuție o nouă stare de fapt.

În mod greșit recurenții invocă existența unui "element de noutate în raportul juridic dedus judecății în cauza de față reprezentat de conduita contractuală abuzivă a intimatei-pârâte, care s-a opus unei negocieri reale și efective, urmare a deciziei pronunțate de Înalta Curte", întrucât, din perspectiva analizei excepției autorității de lucru judecat, este lipsit de relevanță de ce nu s-a ajuns la vreun acord până la acest moment.

Esențial este că cele două cereri de restituire a diferenței de bani încasate cu titlu de dobândă variabilă de către aceeași bancă se grefează pe aceeași stare de fapt: constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a clauzei contractuale privind dobânda variabilă în funcție de dobânda de referință a C. S.A. și lipsa unui acord al părților cu privire la noul cuantum al dobânzii contractuale variabile.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Or, având în vedere și argumentele expuse, este de necontestat că între cele două petite de cerere de restituire a sumelor încasate nedatorat de bancă cu titlu de diferență de dobândă contractuală există o există o triplă identitate de părți; de obiect - restituire sume de bani cu titlu de prestații nedatorate ca o consecință a nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda variabilă și de cauză - fiind invocate aceleași temeiuri de drept izvorând din caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă.

Este evidentă identitatea dintre obiectul petitului nr. 2 din cererea dedusă judecății în prezentul dosar cu petitul nr. 5 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și identitatea între petitul nr. 4 al prezentei cereri cu petitul nr. 4 al cererii inițiale, având ca obiect obligarea băncii la emiterea unui nou grafic de rambursare conform noului contract de credit.

Așa fiind, sunt nefondate criticile recurenților vizând greșita soluționare de către instanța de apel a autorității de lucru judecat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că, deși recurenții au invocat incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează, în realitate, exclusiv reținerea greșită de către instanță a autorității de lucriu judecat, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de procedură (art. 430-432 C. proc. civ.), ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, astfel cum s-a arătat, și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanța a dat o corectă eficiență normelor procedurale incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că decizia recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 638/2019 din 8 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.