ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 19 septembrie 2013, sub nr. x/2013, societatea A. S.R.L., prin lichidator C.I.I. B., a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului societății în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 și următoarele din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, a formulat o cerere de înscriere a creanței în tabelul preliminar cu suma de 108.538 RON, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 08 aprilie 2014, sub nr. x/2013/al, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sector 2 București, a solicitat instanței ca, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 85/2006, să dispună suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către asociații societății debitoare.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei A. S.R.L. și a constatat societatea debitoare dizolvată de drept.

Prin sentința civilă nr. 3977 din 09 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a închis procedura insolvenței împotriva debitoarei A. S.R.L. și a dispus radierea debitoarei.

Prin sentința civilă nr. 7000 din 10 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2.

Împotriva sentinței civile nr. 7000 din 10 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice București, a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii formulate, de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a A. S.R.L.

Prin încheierea din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelului formulat de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București pentru neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță.

Împotriva încheierii din 15 decembrie 2014, apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și repunerea pe rol a dosarului nr. x/2013

În motivarea recursului, recurenta arată că a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, solicitând instanței să dispună suportarea pasivului neacoperit al debitoarei A. S.R.L. de către membrii organelor de conducere, cerere față de care, la 04 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a emis o adresă, prin care a pus în vedere apelantei să comunice motivele de apel către intimații-pârâți din China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, urmând ca, în termen de 10 zile de la confirmarea primirii, apelanta să depună la dosar dovada acestei comunicări, sub sancțiunea suspendării judecății.

Recurenta susține că, prin adresa din 12 noiembrie 2014, a dat curs solicitării instanței, comunicând informații cu privire la domiciliul pârâților C. și D., solicitând, totodată, instanței de judecată să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 167 din C. proc. civ.

Având în vedere că, prin încheierea din 15 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus suspendarea judecării apelului formulat pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse în sarcina Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, opinia recurentei este în sensul că încheierea pronunțată este neîntemeiată și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 154 din Noul C. proc. civ., care prevăd în mod expres atât organele competente, cât și modalitățile de comunicare a citațiilor și a tuturor actelor de procedură.

În plus, recurenta solicită instanței de recurs să constate ca, pentru termenul din 15 decembrie 2014, procedura de citare a fost legal îndeplinită, aspect consemnat în preambulul hotărârii/încheierii pronunțate de instanță.

În drept, recurenta menționează că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 466 și următoarele C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 și ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Prin adresa emisă la 8 iunie 2015, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei ca, în termen de 10 zile de la primirea adresei, să depună la dosar două exemplare ale recursului și ale adreselor de comunicare a recursului, traduse în limba chineză, în vederea comunicării către intimați, sub sancțiunea suspendării recursului conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin adresa nr. x/22.06.2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a transmis două exemplare ale recursului și ale adreselor de comunicare a recursului, traduse în limba chineză, în vederea comunicării către intimați.

Prin adresa emisă la 20 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoștința Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București faptul că documentele traduse în limba chineză (adresele emise la 08 iunie 2015 privind pe intimații C. și D. și cererea de recurs) trebuie revizuite de un traducător autorizat, întrucât respectivele documente au fost restituite de Ministerul de Justiție din China cu mențiunea că traducerea în limba chineză nu este suficient de corectă.

Prin adresa nr. x/31.12.2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a transmis două exemplare ale recursului și adresele de comunicare cu traducerile revizuite de către un traducător autorizat.

În baza Convenției privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială semnată la Haga la 15 noiembrie 1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, prin adresa din 11 ianuarie 2016, Înalta Curte a înaintat, în dublu exemplar, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate-Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie civilă și comercială, cererile privind comunicarea adreselor și a motivelor de recurs întocmite în dosarul nr. x/2013 aflat în procedură prealabilă, cu rugămintea de a fi transmise destinatarilor C. și D. în calitate de intimați, iar dovezile de înmânare să fie remise în timp util.

Prin adresa nr. x/18.01.2016, Ministerul Justiției a adus la cunoștința Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că au fost transmise către Autoritatea Centrală a Chinei cererile de comunicare de acte având ca destinatari C. și D., urmând ca, de îndată ce vor fi primite dovezile de îndeplinire a procedurii ori motivele neîndeplinirii, Înalta Curte de Casație și Justiție să fie informată.

Cu toate că Înalta Curte a insistat în demersul de a-i fi comunicate informațiile referitoare la primirea dovezilor de îndeplinire a procedurii ori motivele necomunicării acestora, fiind emise, în acest sens (în 27 ianuarie 2017, 21 martie 2017, 01 august 2017, 12 aprilie 2018, 11 septembrie 2018, 12 februarie 2019, 05 septembrie 2019, 07 ianuarie 2020) mai multe adrese de revenire la solicitările anterioare înaintate Ministerului Justiției, informațiile solicitate nu au putut fi furnizate din motive obiective, datorate lipsei oricărui răspuns din partea autorității omoloage chineze.

Față de acest impediment, s-a procedat la înștiințarea intimaților asupra formulării recursului, prin afișarea adreselor emise la 14 februarie 2020 în dosarul nr. x/2013, la ușa instanței și prin publicarea acestora pe portalul instanței împreună cu un exemplar al recursului în limba română și în limba chineză, cu mențiunea, de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare, în două exemplare și de a preciza dacă sunt de acord ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut la art. 493 C. proc. civ. .

Intimații nu au depus niciun document/răspuns la dosarul cauzei.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, care nu au înțeles să formuleze un punct de vedere cu privire la concluziile acestuia.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin încheierea atacată, instanța de apel a suspendat cauza în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță prin rezoluția din 19.11.2014, respectiv de a face dovada comunicării apelului către intimații pârâți cu domiciliul în China.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 154 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 130/2010, care prevăd în mod expres care sunt organele competente și modalitățile de comunicare a citațiilor și a tuturor actelor de procedură, apreciind că suspendarea judecății cauzei este nelegală.

Criticile formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Potrivit art. 482 C. proc. civ. "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate".

Cazul particular de suspendare facultativă a judecății, reglementat prin dispoziția legală evocată, constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății.

În speță, se constată că, în urma rezoluției instanței de apel din 3.11.2014, comunicată reclamantei la 6.11.2014, prin care i se punea în vedere să comunice motivele de apel către intimații din China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, recurenta-reclamanta a depus o precizare însoțită de înscrisuri, reprezentând lista administratorilor și asociaților societății debitoare A. S.R.L., solicitând totodată citarea intimaților prin afișare la ușa instanței, conform art. 167 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 19.11.2014, instanța de apel a revenit către recurenta-reclamantă cu solicitarea, sub sancțiunea suspendării judecății, de a face dovada comunicării apelului motivat către intimații-pârâți cu domiciliul în China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Potrivit art. 153 C. proc. civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Alin. 2 al art. 153 din cod obligă instanța să verifice dacă părțile au fost legal citate și să dispună amânarea cauzei ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege. Dispozițiile procedurale privitoare la citarea părților au un caracter imperativ iar nesocotirea lor conduce la nulitatea actelor de procedură întocmite în cauză.

Citarea este un act procedural prin care se realizează încunoștințarea părților despre existența procesului civil, despre locul și data judecății, prin această modalitate fiind puse în practică două dintre cele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Totodată, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 154 din același act normativ, "(1) comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenți procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul; (4) în cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163

1

".

Prin urmare, dispozițiile enunțate mai sus statuează principiul potrivit căruia comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu, adică fără să fie necesară stăruința părții interesate în întocmirea actului de procedură respectiv.

Instanța supremă constată că prin cererea de apel, recurenta-reclamanta a indicat domiciliul intimaților C. și D. ca fiind în China, localitatea E., F., str. x.

Pentru comunicarea actelor de procedură la domiciliul intimaților din China, instanța supremă reține că se aplică procedura prevăzută de Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, Haga 1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, și de Legea nr. 189 din 13 mai 2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 124/2003, Ministerul Justiției este autoritatea centrală desemnată să primească și să transmită cererile de notificare sau de comunicare în străinătate a actelor judiciare ori extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Se reține, de asemenea, că potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2003, Ministerul Justiției este autoritatea centrală prin intermediul căreia autoritățile române solicitante efectuează comunicarea de acte în străinătate. După caz, autoritățile române solicitante sunt instanțele judecătorești, respectiv notarii publici, executorii judecătorești, precum și alte autorități care au, potrivit legii, atribuții în comunicarea actelor.

Cererea și documentele-anexă vor fi traduse în limba statului solicitat prin grija autorităților judiciare române și pe cheltuiala părților interesate, potrivit art. 7 din Legea nr. 189/2003.

Prin urmare, nu se poate reține culpa recurentei-reclamante care, prin faptul că nu a făcut dovada comunicării actelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire către intimații din China ar fi împiedicat desfășurarea normală a procesului, de vreme ce, așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate mai sus, obligația de a comunica în străinătate actele judiciare, respectiv citația și apelul motivat, este stabilită de lege în sarcina instanței de judecată, care, din oficiu, trebuie să facă demersurile de comunicare prin intermediul Ministerului Justiției.

Așa cum dispune art. 7 din Legea nr. 189/2003, traducerea documentelor se face prin grija autorităților judiciare române și pe cheltuiala părților interesate, or, în cauză, instanța de apel nu a pus în vedere reclamantei să efectueze această traducere pentru a putea reține neîndeplinirea unei obligații, stabilite, potrivit legii, în sarcina recurentei-reclamante.

În considerarea argumentelor reținute, care susțin caracterul fondat al recursului, cu aplicarea prevederilor 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza instanței de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva încheierii din 15 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.