ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1770/2021

HOTĂRÂRE
21.09.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1770/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 17 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2021, s-a dispus suspendarea judecării cererii formulate de petentul A. privind revizuirea încheierii nr. 23 din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata B., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a formulat recurs, solicitând, în principal, reluarea și repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021 și, în subsidiar, judecarea în continuare a acțiunii formulate inițial.

Recursul nu a fost motivat și întemeiat în drept, în raport de cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei B. la 29.04.2021, care nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 248 alin. (1) din același cod, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurentul nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, așa cum rezultă din dovada de înmânare din 27 aprilie 2021, aflată la dosarul de recurs.

Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 17 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 17 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2021
Ședința publică din data de 1 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
ÎCCJ 2021-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2021
, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, admiterea apel
ÎCCJ 2022-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 67/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza a II-a C. proc. civ., "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fon
ÎCCJ 2021-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2021
itate, totuși, în cuprinsul cererii de recurs se dezvoltă critici ce pot fi subsumate motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 (încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x ș
ÎCCJ 2021-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2474/2021
ii de atac, cu cheltuieli de judecată. Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări prin care a solicitat respi
Sursă