ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2021

HOTĂRÂRE

15.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele INSPECTORATUL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII OLT și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SCHITU, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Procesului Verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2944 din 11.09.2020, pe motiv de nulitate absolută a acestuia, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 343/2017 de modificare a H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora; să se constate în baza art. 14 din H.G. nr. 343/2017 de modificare a H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, că recepția la terminarea lucrărilor este efectuată prin neglijența UATC Schitu și B.; să se dispună ca UATC Schitu și Inspectoratul Județean în Construcții Olt să reconvoace Comisia de recepție pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 343/2017 de modificare a H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora; să se dispună suspendarea efectelor procesului-verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 11.09.2020, până la soluționarea prezentei contestații; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 151 din 17.02.2021, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2020, au fost respinse cererile reclamantei S.C. A. S.R.L. ca rămase fără obiect.

Prin decizia nr. 12 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 151 din 17.02.2021, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În esență, Curtea de apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind repartizată pe rolul completului CCF2, specializat în judecarea litigiilor cu profesioniști și a celor de contencios administrativ, conform mențiunilor din sistemul informatic "Ecris" - fișa completului de judecată.

Prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2021, dată la primul termen de judecată, Tribunalul Olt, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat competența Tribunalului Olt de a soluționa cauza în primă instanță, fără ca instanța să califice litigiul, respectiv fără a preciza dacă litigiul este un litigiu cu profesioniști sau de contencios administrativ, respectiv dacă decurge dintr-un contract de achiziție publică.

Totodată, instanța a reținut că procesul-verbal de suspendare a recepției, a cărei anulare a fost solicitată în cererea inițială de chemare în judecată, a fost încheiat în etapa executării contractului de achiziție publică, cererea de anulare a acestuia fiind astfel o cerere care decurge din executarea contractului administrativ de achiziție publică, ceea ce atrăgea competența materială și funcțională în primă instanță a Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin prisma competenței acesteia de a soluționa cauze civile cu profesioniști.

Această competență mixtă a completului de judecată care a soluționat cauza în primă instanță determină însă competența de judecare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, atât de către secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, cât și de către secția a II a Civilă a Curții de Apel, pentru stabilirea competenței funcționale a secțiilor instanței de control judiciar fiind relevant obiectul cauzei.

Curtea mai reține că în cuprinsul hotărârii recurate instanța de fond nu a calificat actele și faptele deduse judecății, nu a stabilit dacă litigiul este unul civil cu profesioniști sau de contencios administrativ, indicând însă calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce nu este prevăzută de lege în materia contenciosului administrativ, care prevede doar calea de atac a recursului în materia contenciosului administrativ.

În fapt, Curtea a constatat că exercitarea apelului în termen de 10 zile de la comunicare este prevăzută de dispozițiile art. 55 alin. (3)

din Legea nr. 101/2016, normă legală care dispune că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1)

poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Or, art. 53 alin. (1)

la care face trimitere art. 55 alin. (3)

din Legea nr. 101/2016, prevede că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

S-a constatat astfel că, deși instanța de fond nu a stabilit cu claritate normele de procedură aplicabile, aceasta a avut în vedere faptul că reclamanta a formulat o cerere decurgând din executarea unui contract administrativ, ceea ce atrage competența secției civile a tribunalului.

Totodată, instanța a arătat că apelantul a avut în vedere aceeași natură civilă a cauzei, întemeindu-și cererea de apel pe dispozițiile art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016.

În concluzie, având în vedere faptul că reclamanta a investit instanța de fond cu soluționarea unei cereri care decurge din executarea unui contract administrativ, soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței instanței de fond este de competența instanței ierararhic superioare secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Olt, care raportat la obiectul cererii reclamantei este secția a II a Civilă din cadrul Curții de Apel Craiova, care judecă în aceeași materie, conform dispozițiilor 55 alin. (3)

din Legea nr. 101/2016.

În concluzie, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II a Civilă, ambele din cadrul Curții de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă la data de 30 iunie 2021, sub nr. x/2020*.

La termenul de judecată de la 06 iulie 2021, Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă a pus în discuție necompetența sa materială, iar prin decizia nr. 433 din 06 iulie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a reținut că, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în materia contencios administrativ și fiscal, obiectul principal al litigiului fiind contencios administrativ și fiscal - anulare act, respectiv suspendare act administrativ.

Curtea constată astfel că litigiul a fost soluționat de un complet specializat în materia contencios administrativ și fiscal din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Olt și a fost înregistrat drept litigiu în materia contencios administrativ și fiscal, fără ca pe parcursul judecății să fi intervenit vreo schimbare a acestei calificări, astfel cum rezultă din fișa dosarului, dar și din încheierile de ședință, respectiv din dovezile de înmânare a actelor de procedură.

Curtea reține incidente dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În consecință, Curtea apreciază că instanța superioară competentă să soluționeze calea de atac este cea specializată în materia corespunzătoare celei care a pronunțat sentința de fond, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal și, prin urmare, va declina competența de soluționare în favoarea acestei secții.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anulare act, iar cererea este formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților Inspectoratul Județean în Construcții Olt și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Schitu.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului privind recepția construcțiilor, Regulamentul privind controlul de stat al calității în construcții și legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică "în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În cauză, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, respectiv 13 ianuarie 2021, în temeiul art. 131 C. proc. civ., Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, verificându-și competența de soluționare a cauzei, a reținut că este competent să soluționeze litigiul, reținând incidența dispozițiilor art. 95 pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Soluția primei instanțe a fost atacată cu recurs, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță care, prin Decizia nr. 12 din 23 iunie 2021 și-a declinat competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în primă instanță litigiul a fost soluționat de către secția de contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Având în vedere principiul specializării instanțelor, se constată că hotărârea pronunțată în primă instanță a fost dată de către secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Olt, astfel încât, pentru a fi respectat principiul specializării instanțelor, competentă să soluționeze cererea de recurs este instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova.

Prin urmare, excepția necompetenței nu mai putea fi invocată în recurs de către Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind stabilită în mod definitiv de către prima instanță, care a soluționat dosarul ca fiind unul de contencios administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în speță, secția de contencios administrativ și fiscal rămâne competentă să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către secția a II-a Civilă.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, față de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.