SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 11058/03 prezentată de Costin Claudiu PARASCHIV împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 noiembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecătorii mei, și de domnul S. Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 martie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. Reclamantul, dl Costin Claudiu Paraschiv, este cetățean român, născut în 1971 și rezident în Timișoara. Guvernul român ( mai) este reprezentat de agentul său, dl R. H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În ceea ce privește condițiile de detenție ale reclamantului condamnat la patru ani de închisoare fermă pentru înșelăciune prin hotărârea din 21 februarie 2002 a instanței judecătorești din Oradea, reclamantul a fost încarcerat în celula nr 32 în închisoarea Satu Mare. În această celulă de aproximativ 24 erau 21 de paturi pentru cei aproximativ 25 de deținuți care erau în închisoare acolo. Celula era luminată cu tuburi neon aprinse permanent, ceea ce ar fi avut ca rezultat o anumită slăbire a vederii reclamantului. Potrivit acestuia din urmă, înainte de iunie 2003, medicul generalist din închisoarea Satu Mare a refuzat în repetate rânduri să accepte cererea sa de a fi văzut de un oftalmolog pentru a fi prescris, dacă este cazul, ochelari.
După această dată, în pofida recomandării medicului … Între august 2003 și martie 2004, reclamantul a fost transferat la închisoarea București-Jilava. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție nu au fost mai bune, în special calitatea apei, care nu a fost furnizată între ora 22 seara și ora 5 dimineața, a fost deplorabilă, necesitând filtrare printr-o bucată de material pentru a o face potabilă. În martie 2004, în închisoarea Satu Mare, reclamantul a fost încarcerat în celula nr 33, care avea o suprafață de 10 m pentru 6 paturi și unde se afla 7-9 deținuți. Potrivit reclamantului, nu a avut decât apă rece la dușul la care avea acces o dată pe săptămână.
Potrivit guvernului, condițiile de detenție la închisoarea București-Jilava, în special calitatea apei, s-au îmbunătățit după vizita din 1999 a Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT), care a avut ca rezultat raportul făcut public la 23 aprilie 2003. Pe de altă parte, făcând trimitere la dosarul medical al închisorii Satu Mare, acesta susține că reclamantul a beneficiat de un tratament medical adecvat și regulat. Prin scrisoarea din 15 august 2005, reclamantul a informat grefa Curții cu privire la faptul că a fost pus în libertate la 21 septembrie 2005 și-a precizat domiciliul după această dată, în care a dorit să primească corespondența Curții. În ceea ce privește libertatea reclamantului de a-și manifesta religia Potrivit reclamantului, la 15 martie 2003, el s-a convertit la Islam.
Prin mai multe cereri, inclusiv la 19 aprilie 2003, el a solicitat administrarea închisorii Satu Mare ( De asemenea, el a fost obligat să se hrănească cu biscuiți, pâine și ceai, în timp ce suferea de ulcer cronic. La 28 mai 2003, administrația i-a răspuns că a trebuit să ceară transferul într-o altă închisoare unde religia musulmană era practicată, deoarece în departamentul Satu Mare el nu avea posibilitatea să-i ofere asistență religioasă pentru acest cult. Potrivit guvernului, care remarcă faptul că reclamantul a fost căsătorit în 2002 conform ritualului ortodox din închisoarea Satu Mare, la ui ar fi refuzat transferul într-o altă închisoare unde ar fi putut beneficia de o asistență religioasă adecvată.
În plus, ca urmare a unei plângeri care avea ca obiect regimul său alimentar, din mai 2005 a beneficiat de o hrană conformă cu convingerile sale religioase, în special fără carne de porc. Fapte privind corespondența reclamantului cu Curtea În cursul anului 2003, reclamantul a informat Curtea că două scrisori trimise de aceasta fuseseră deschise de gardienii închisorii Satu Mare, dintre care una în prezența sa. El a adăugat că administrația la le informase că deschiderea scrisorilor fusese necesară pentru a se asigura că acestea nu conțineau bani sau alte obiecte de valoare. Potrivit guvernului, din documentele aflate în posesia administrației competente nu reiese că gardienii ar fi deschis corespondența adresată reclamantului, în prezența sa, astfel cum se prevedea în legislația relevantă, în cazuri excepționale.
Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție din închisorile Satu Mare și București-Jilava și de lipsa îngrijirii medicale adecvate în închisoare pentru miopia sa în prima închisoare menționată anterior. În esență, pe baza articolelor 8 și 34 din convenție, acesta se plânge de o interferență a administrației în dreptul său la corespondenă cu Curtea. Pe de altă parte, invocând în esență art. 9 din Convenție, el susține că a suferit o încălcare a dreptului său de a-și manifesta liber religia ca urmare a refuzului autorităților penitenciare de a-i oferi posibilitatea de a beneficia de o hrană conformă cu religia sa. Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze mai întâi acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive.
Curtea amintește mai întâi că, la 4 octombrie 2006, a decis să comunice guvernului obiecțiile reclamantului, cum ar fi cele menționate mai sus.
Scrisoarea de informare a reclamantului cu privire la comunicarea cererii i-a fost trimisă la ultima adresă pe care aceasta o indicase în La 9 februarie 2007, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la justificarea cererii, acestea fiind adresate reclamantului la 8 martie 2007, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 20 aprilie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 25 iulie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost Aceasta a indicat că, în temeiul aceluiași articol, ea poate anula o cerere din rol atunci când, ca și în speță, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și i-a cerut să precizeze, înainte de 3 septembrie 2007, dacă dorește să continue procedura în fața Curții.
În plus, Curtea arată că această scrisoare a fost trimisă la adresa precizată în august 2005 de către reclamant și că, în ciuda celor două avize depuse de serviciile poștale, reclamantul nu a solicitat această scrisoare, care a fost trimisă la grefă la 3 septembrie 2007. Curtea constată, în sfârșit, că reclamantul nu a trimis nicio scrisoare grefei începând cu 15 august 2005. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Boćjan M. Zupančič Moduler Președinte
DÉCISION Requête n o 11058/03 présentée par Costin Claudiu PARASCHIV contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 novembre 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, C. Bîrsan, M mes E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, M. David Thór Björgvinsson, M mes I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, juges, et de M. S. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mars 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Costin Claudiu Paraschiv, est un ressortissant roumain, né en 1971 et résidant à Timișoara.
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. R. H. Radu, du ministère des Affaires étrangères. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. Faits relatifs aux conditions de détention du requérant Condamné à quatre ans de prison ferme pour escroquerie par un arrêt du 21 février 2002 de la cour d’appel de Oradea, le requérant fut incarcéré dans la cellule n o 32 dans la prison de Satu Mare. Dans cette cellule d’environ 24 m 2 se trouvaient 21 lits pour les quelques 25 détenus qui y étaient incarcérés. La cellule était éclairée avec des tubes néon allumés en permanence, ce qui aurait eu pour résultat un certain affaiblissement de la vue du requérant.
Selon ce dernier, avant juin 2003, le médecin généraliste de la prison de Satu Mare refusa à plusieurs reprises d’accueillir sa demande d’être vu par un ophtalmologue afin de se faire prescrire, le cas échéant, des lunettes. Après cette date, malgré la recommandation du médecin susmentionné qu’il soit vu par un spécialiste en raison d’une faible myopie, il ne fut pas examiné par un ophtalmologue au motif de l’absence des moyens pour le faire transporter et escorter dans un hôpital civil ou pénitentiaire bénéficiant des services d’un tel médecin. Entre août 2003 et mars 2004, le requérant fut transféré à la prison de Bucarest-Jilava. D’après le requérant, les conditions de détention n’étaient pas meilleures, et notamment la qualité de l’eau, qui n’était pas fournie entre 22 heures du soir et 5 heures du matin, était déplorable, nécessitant le filtrage à travers un morceau de tissu pour la rendre potable.
De retour en mars 2004 à la prison de Satu Mare, le requérant fut incarcéré dans la cellule n o 33, qui avait une superficie de 10 m 2 pour 6 lits, et où se trouvait 7 à 9 détenus. Selon le requérant, il n’y avait que de l’eau froide à la douche à laquelle il avait accès une fois par semaine. Selon le Gouvernement, les conditions de détention à la prison de Bucarest-Jilava, et en particulier la qualité de l’eau, se sont améliorées après la visite en 1999 du Comité européen pour la prévention de la torture (CPT) qui a eu pour résultat le rapport rendu public le 23 avril 2003. Par ailleurs, renvoyant au dossier médical de la prison de Satu Mare, il fait valoir que le requérant a bénéficié d’un traitement médical adéquat et régulier.
Par une lettre du 15 août 2005, le requérant informa le greffe de la Cour du fait qu’il serait mis en liberté le 21 septembre 2005 et précisa son domicile après cette date, où il souhaitait recevoir la correspondance de la Cour. 2. Faits concernant la liberté du requérant de manifester sa religion Selon le requérant, le 15 mars 2003, il se convertit à l’Islam. Par plusieurs demandes, dont une datée du 19 avril 2003, il sollicita de l’administration de la prison de Satu Mare (« l’administration ») de lui fournir une nourriture conforme à ses convictions religieuses, notamment sans viande de porc, faisant valoir qu’autrement il se voyait contraint de se nourrir avec des biscuits, du pain et du thé, alors qu’il souffrait d’un ulcère chronique.
Le 28 mai 2003, l’administration lui répondit qu’il devait demander son transfert dans une autre prison où la religion musulmane était pratiquée, puisque dans le département de Satu Mare « il n’y avait pas la possibilité de lui fournir une assistance religieuse pour ce culte ». D’après le Gouvernement, qui note que le requérant s’était marié en 2002 selon le rite orthodoxe dans la prison de Satu Mare, l’intéressé aurait refusé le transfert dans une autre prison où il aurait pu bénéficier d’une assistance religieuse adéquate. En outre, suite à une plainte ayant pour objet son régime alimentaire, il bénéficia à partir de mai 2005 d’une nourriture conforme à ses convictions religieuses, notamment sans viande de porc.
3. Faits relatifs à la correspondance du requérant avec la Cour Au cours de l’année 2003, le requérant informa la Cour que deux lettres envoyées par celle-ci avaient été ouvertes par les gardiens de la prison de Satu Mare, dont l’une en sa présence. Il ajouta que l’administration l’avait informé du fait que l’ouverture des lettres avait été nécessaire pour s’assurer qu’elles ne contenaient pas de l’argent ou d’autres objets de valeur. Selon le Gouvernement, il ne ressort pas des documents en possession de l’administration pénitentiaire que les gardiens auraient ouvert de la correspondance adressée au requérant, en sa présence, tel que les dispositions légales pertinentes le permettaient dans des cas exceptionnels.
GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de détention dans les prisons de Satu Mare et Bucarest-Jilava et de l’absence de soins médicaux adéquats en prison pour sa myopie dans la première prison susmentionnée. S’appuyant en substance sur les articles 8 et 34 de la Convention, il se plaint d’une ingérence de l’administration dans son droit à la correspondance avec la Cour. Par ailleurs, invoquant en substance l’article 9 de la Convention, il allègue avoir subi une atteinte dans son droit à manifester librement sa religion du fait du refus des autorités pénitentiaires de lui offrir la possibilité de bénéficier d’une nourriture conforme à sa religion.
EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. La Cour rappelle d’abord que le 4 octobre 2006 elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci ‑ dessus. La lettre informant le requérant de la communication de la requête lui fut envoyée à la dernière adresse que celui-ci avait indiquée en août 2005, avant sa remise en liberté. Le 9 février 2007, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 8 mars 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 20 avril 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 25 juillet 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête, et lui a demandé de préciser, avant le 3 septembre 2007, s’il souhaitait poursuivre la procédure devant la Cour.
Elle relève par ailleurs que cette lettre a été envoyée à l’adresse précisée en août 2005 par le requérant et que, malgré les deux avis déposés par les services postaux, la partie requérante n’a pas réclamé ce courrier, qui a été renvoyé au greffe le 3 septembre 2007. La Cour constate enfin que le requérant n’a envoyé aucune lettre au greffe depuis le 15 août 2005. A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir la requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président