ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 24 iunie 2021
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 30 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L., D.. și E. - Sucursala România, au solicitat instanței constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. x/08.09.2008, a contractului nr. x/29.08.2008 și a actului adițional nr. x/2009. Au solicitat totodată, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor apreciate ca fiind abuzive, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2363 din 2 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Galați s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele E. - Sucursala România, E. - Sucursala România și D.. cu sediul ales la C. S.R.L..
Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 446 din 4 decembrie 2019, Tribunalul Galați a admis apelul formulat de apelanții A. și F. împotriva sentinței civile nr. 2363 din 2 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Galați, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv și a anulat următoarele clauzele prevăzute în contractul de credit bancar nr. x/05.09.2008: art. 4 lit. a) din contract - privind comisionul de acordare; art. 12 lit. a) din contract - privind comisionul de administrare credit.
A obligat pârâtele să restituie reclamanților sumele de bani percepute cu titlu de comision de acordare și de comision de administrare, de la momentul încheierii contractului și până la finalizarea contractului și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Împotriva deciziei Tribunalului Galați, la data de 7 februarie 2020, au declarat recurs reclamanții A. și B., precum și pârâta D..
Prin încheierea din 10 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva domnilor judecători G., H. și I..
Prin decizia civilă nr. 177/2020 din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admisă excepția netimbrării, invocată din oficiu și a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta D. - punct de lucru C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 446 din 4 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Galați.
În baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. au fost anulate ca nemotivate recursurile formulate de recurenții A. și B., împotriva aceleiași decizii.
Împotriva încheierii din 10 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă reclamantul A. a declarat recurs, astfel cum rezultă din punctul de vedere la raport depus la dosar la 12 decembrie 2020.
Motivele de casare.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea cererii de recurs reclamantul a invocat o serie de aspecte personale referitoare la vârsta sa înaintată și afecțiunile de care suferă.
Acesta a formulat critici referitoare la majorarea cuantumului taxei judiciare de timbru de la 4 RON la 100 de RON, precizând că nu a putut achita suma de 300 de RON aferentă cererii de recuzare.
Intimata B. a formulat întâmpinare la 13 octombrie 2020 prin care a arătat că este de acord cu cererea de recuzare.
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și un supliment la raport.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data 11 martie 2021, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Intimata B. a depus la dosar punct de vedere la raport.
Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.
În speță, Înalta Curte constată că argumentarea recursului nu corespunde exigențelor prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Se reține că recurentul, deși este nemulțumit de soluția pronunțată la 10 iulie 2020 de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare, acesta nu formulează critici concrete privind nelegalitatea încheierii recurate. Nemulțumirea recurentului în ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare nu poate constitui, în sine, o critică de nelegalitate care să conducă la o rejudecare a cauzei.
Trebuie menționat faptul că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, iar stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, și a cuantumului lor este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală.
Astfel, conform dispozițiilor art. 9 lit. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recuzare se timbrează cu 100 de RON pentru fiecare participant la proces, pentru care se solicită recuzarea.
În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
În consecință, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea încheierii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 10 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile din 10 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și intimatele-pârâte E. SUCURSALA ROMÂNIA, C. S.R.L., D. LA PUNCT DE LUCRU C. S.R.L. și E. - SUCURSALA ROMÂNIA.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.