ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2021

HOTĂRÂRE

24.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, la data de 31 martie 2021, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar revizuirea deciziei civile nr. 397 din 12.03.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal prin încheierea din 19 aprilie 2021 a admis excepția necompetenție funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Iași și a trimis cauza spre competentă soluționare secției Civile a Curții de Apel Iași.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, Curtea a reținut:

În esență, pe calea prezentului demers judiciar, revizuenta solicită desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțată în materie civilă, respectiv într-o contestație la executare demarată de către revizuentă împotriva intimatei, în cadrul dosarului de executare 391/2018 deschis la BEJ B..

În primul rând, reține Curtea că determinarea competenței funcționale (în sensul competenței materiale procesuale) prin raportare la obiectul și natura unui litigiu se realizează cu ocazia soluționării cauzei în fond și urmează a fi menținută în căile de atac (fie ordinare, fie extraordinare).

Competența material procesuală a Tribunalului Constanța, secția Civilă a fost firesc atrasă de soluționarea de către Judecătoria Constanța, secția Civilă a contestației la executare prin raportare la prevederile art. 712 C. proc. civ., inclusiv în contextul declinării competenței materiale și teritoriale a secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași în favoarea Judecătoriei Constanța (a se vedea sentința civilă nr. 1784/2018).

În al doilea rând, Curtea reține că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare care presupune, în ipoteza depășirii examenului de admisibilitate și temeinicie a motivului invocat, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei (de aceeași instanță sau de cea inițial învestită).

Fiind o cale de atac de retractare, regula generală referitoare la instanța competentă să o soluționeze este aceea conform căreia aceeași instanță care a pronunțat hotărârea va soluționa și revizuirea sa:

"Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere."(art. 510 alin. (1) C. proc. civ.)

Pentru motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pentru situația invocării unor hotărâri potrivnice, legiuitorul a stabilit o regulă distinctă, respectiv a acordat competența de soluționare a acestei revizuiri în favoarea instanței judecătorești superioare din punct de vedere ierarhic celei care a pronunțat prima hotărâre:

"În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre." (art. 510 alin. (2) C. proc. civ.)

Cu alte cuvinte, faptul că pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. competența materială de soluționare revine unei alte instanțe decât cea care a soluționat ultima pricina (întrucât revizuirea pentru acest motiv nu poate purta decât asupra posibilității desființării acestei din urmă hotărâri), nu înseamnă că și din perspectiva specializării necesare tranșării litigiului, specializare determinată de obiectul, natura sa, s-ar impune schimbarea acesteia prin raportare la natura primului litigiu derulat între părți și față de care se invocă încălcarea autorității de lucru judecat.

Teza finală a art. 510 alin. (2) C. proc. civ. se impune a fi înțeleasă prin prisma naturii juridice a revizuirii care reprezintă o cale de atac de retractare, aspect ce implică o reevaluare a ultimului litigiu exclusiv din perspectiva autorității de lucru judecat (în speță, o reevaluare a unei contestații la executare).

În al treilea rând, potrivit considerentelor ÎCCJ din Decizia nr. 17/2018 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) ocrotesc un interes public, respectiv buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

Secția de contencios administrativ a Curții de apel Iași are o competență materială procesuală delimitată de prevederile art. 2 lit. f) și art. 24 și 25 din Legea 554/2004, ea neputând fi instanță competentă nici de fond, nici de cale de atac de reformare sau de retractare într-un litigiu ce are ca obiect contestația la executare silită demarată în temeiul art. 712 C. proc. civ., cum este cazul de față.

În speță, calea de atac de retractare vizează o hotărâre judecătorească al cărei obiect este eminamente civil fiind o contestație la executare, demarată conform normelor de drept comun ale materiei, statuate de C. proc. civ.

Faptul că în cauză a fost invocat drept motiv de nulitate al acestei hotărâri judecătorești pretinsa sa contrarietate față de o hotărâre pronunțată în materia contenciosului administrativ fiscal nu poate determina extinderea sferei competenței materiale procesuale a acestei secții specializate asupra soluționării unei contestații la executare guvernată de normele de drept comun.

Specializarea judecătorilor de contencios administrativ și-a găsit rațiunea în cadrul litigiului inițial, tranșat prin sentința civilă nr. 2605/2012, însă ea nu își mai găsește rațiunea în orice alte litigii ulterioare care se pot referi de o manieră directă sau indirectă la conflictul inițial.

Retractarea deciziei civile nr. 397/12 martie 2021 a Tribunalului Constanța generează aprecieri asupra condițiilor în care această instanță de executare a respectat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2605/2012 și nu implică eventuale "lămuriri" sau "interpretări" ale instanței de retractare asupra sentințe inițiale întrucât singura măsură pe care instanța învestită cu revizuirea pentru cazul unor hotărâri potrivnice o poate lua este aceea de anulare a celei de a doua hotărâri exclusiv în considerarea caracterului definitiv al primei.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 136 C. proc. civ. raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și a declinat judecarea prezentului litigiu în favoarea secției civile a Curții de apel Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtii de Apel Iași, secția Civilă.

Analizandu-si competența, a reținut faptul că obiectul căii de atac deduse judecății îl reprezintă revizuirea deciziei civile nr 397/2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea atacată este potrivnică sentinței civile nr. 2605/2012 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul x/2012

Cauza în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită a fost înregistrată initial pe rolul Tribunalului Iasi în anul 2018, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (15 februarie 2013). Potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, în același sens fiind și prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Cum în cauză procesul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se cere a fost inițiat în anul 2018, reiese că acestuia îi sunt incidente dispozițiile cuprinse în noul C. proc. civ.

Întrucât cererea de revizuire a fost întemeiată pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., motiv care vizează existența unor hotărâri definitive potrivnice, în ceea ce privește instanța competentă devin relevante dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Contrar celor reținute de către instanța de contencios, în stabilirea competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu are relevanță faptul că hotararea care evoca fondul a fost pronuntata in materia civilă, într-o contestație la executare, evocarea fondului fiind o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție ce urmează a fi analizată de către instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac si nici faptul că sectia de contencios administrativ are o competenta specială, stabilita de Legea 554/2004.

Competența de soluționare a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, atât sub aspect material cât și funcțional, este stabilită exclusiv de dispozițiile art. 510 C. proc. civ. - intitulat sugestiv "Instanța competentă", text de lege ce prevede în cuprinsul alin. (2) că revine competența de soluționare instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre, fără vreo altă referire cu privire la instanța care a evocat fondul.

Cum în speță se invocă contrarietatea deciziei civile nr 397/2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, si a sentinței civile nr. 2605/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, in complet specializat in soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal, reiese că instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre, este Curtea de Apel Iași - sectia de contencios administrativ si fiscal.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 136 C. proc. civ. raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile si constatând ivit conflictul negativ de competență între sectia de contencios administrativ fiscal si sectia civilă a Curtii de Apel Iași, a inaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competenta soluționare a conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, Curtea de Apel Iași, secția Civilă și Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Se reține că în motivarea cererii de revizuire au fost invocate contrarietatea deciziei civile nr. 397/2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, si a sentinței civile nr. 2605/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, in complet specializat in soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal.

Se mai rețin considerentele Curții de Apel Iași, secția Civilă, potrivit cărora pricinii îi sunt incidente dispozițiile cuprinse în noul C. proc. civ., ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași în anul 2018.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca finalitate protejarea autorității de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătorești rămase definitive.

În mod eronat a apreciat Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prima instanță investită cu soluționarea cererii de revizuire, că hotărârea care evocă fondul a fost pronunțată în materie civilă, aspect care primează în determinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire.

Competența de soluționare a cererii de revizuire este stabilită exclusiv de dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Cum în speță se invocă contrarietatea deciziei civile nr. 397/2021 pronunțată de Tribunalul Constanța și a sentinței civile nr. 2605/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, în complet specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal, reiese că instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre (sentința civilă nr. 2605/2012 pronunțată de Tribunalul Iași) este Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.