ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că pârâta a efectuat, prin folosirea de practici comerciale neloiale, activitatea de dispecerizare și transport de persoane în regim de taxi, fără autorizațiile necesare, urmând a dispune:

- încetarea desfășurării de către pârâtă a activității de dispecerizare și transport de persoane în regim de taxi, fără autorizațiile necesare, prin practicile de concurență neloială constând în (i) comercializarea aplicației B. către șoferii de taxi; (ii) dispecerizarea serviciilor de taxi prin intermediul aplicației menționate și transport persoane în regim de taxi; (iii) utilizarea siglei și a denumirii B.; (iv) utilizarea siglelor societăților de taximetrie în cadrul aplicației B., certificate la O.S.I.M. și a altor informații privind autoturismele și șoferii;

- interzicerea desfășurării pe viitor, de către pârâtă, a practicilor de concurență neloială anterior menționate;

- publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala pârâtei; cu obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 5.000 euro/zi, până la data încetării practicilor de concurență neloială, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes a acțiunii formulată de reclamantă, precum și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca efect al excepțiilor invocate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pentru lipsa calității procesuale active, obligând-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 32.212,11 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată la care fost obligată prin sentința atacată.

Prin decizia civilă nr. 846A din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România împotriva sentinței primei instanțe și a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 19.109,44 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, iar, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că a fost admisă în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că Legea nr. 11/1991 conferă legitimare procesuală activă oricărei persoane care are un interes legitim.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că are legitimare procesuală activă în prezenta cauză, fiind un patronat, care beneficiază de reprezentativitate conform sentinței civile nr. 2 Rep din 16 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București -în dosarul nr. x/2016.

În plus, aceeași parte a subliniat că actul constitutiv și statutul său îi conferă atât dreptul, cât și obligația de a duce la îndeplinire și de a reprezenta interesele membrilor săi.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța supremă, în cadrul jurisprudenței sale, i-a recunoscut calitatea de organizație patronală și, totodată, dreptul de a promova concurența loială, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 62/2011.

Aceeași parte a învederat că Legea nr. 38/2003 nu definește în concret atributul reprezentativității, însă această noțiune nu poate avea un alt sens decât cel prevăzut de Legea nr. 62/2011, respectiv un atribut al organizațiilor sindicale sau patronale, care conferă statutul de partener social abilitat să-și reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat.

De asemenea, recurenta-reclamantă a învederat că ambele instanțe au ignorat principiul de drept, conform căruia cine poate mai mult, poate și mai puțin.

Aceeași parte a susținut că, de vreme ce poate reprezenta membrii săi în fața autorităților publice pentru negocieri sau pentru proiecte de inițiativă legislativă, cu atât mai mult poate să reprezinte interesele acestora în fața instanțelor de judecată în acțiunile de concurență neloială.

După evocarea dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 62/2011, recurenta-reclamantă a învederat că nu se justifică punerea sub semnul egalității între atributul reprezentativității unei asociații profesionale și interesul acesteia de a promova o acțiune în justiție pentru apărarea drepturilor membrilor săi.

Autoarea recursului a criticat considerentul prin care s-a reținut că este necesar ca și șoferii de taxi să fie membri C.O.T.A.R. pentru a putea formula o acțiune în justiție, cu atât mai mult cu cât acțiunea vizează exclusiv transportatorii autorizați și dispeceratele de taxi.

Totodată, a criticat și considerentul prin care s-a reținut că taximetriștii sunt angajații transportatorilor autorizați să desfășoare activitatea de transport de persoane în regim de taxi, iar transportatorii sunt membrii recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a învederat că aceste considerente încalcă libertatea de asociere garantată de art. 40 alin. (1) din Constituție și prevăzută de O.G. nr. 26/2000.

Prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 574/2011, autoarea recursului a învederat că este lipsită de fundament concluzia instanței de apel, în sensul că dispeceratele și transportatorii autorizați trebuie să fie în asociere cu taximetriștii pentru a formula o acțiune în justiție prin care să protejeze interesele dispeceratelor și transportatorilor autorizați.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în ambele etape procesuale, prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea prestată de apărătorul părții adverse.

În acest sens, a arătat că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată atât în primă instanță, cât și în apel.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că, în apel, au fost reluate susținerile din fața primei instanțe care au vizat soluționarea cauzei în temeiul unei excepții procesuale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 27 mai 2019.

La 27 iunie 2019, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 iulie 2019.

La 22 iulie 2019, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, iar, pe fondul cauzei, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod, raportul fiind comunicat părților la 27 martie 2020, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Față de raportul comunicat, doar intimata-pârâtă A. S.R.L. și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport, apreciind faptul că excepția nulității recursului este întemeiată, contrar constatărilor din cuprinsul raportului.

Prin încheierea completului de filtru din 19 mai 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România împotriva deciziei civile nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 22 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat de reclamanta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Față de dezvoltarea criticilor formulate de recurentă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 și art. 40 alin. (1) din Constituție, se constată că, în sinteză, recurenta a criticat soluția instanței de apel sub aspectul greșitei dezlegări date asupra condițiilor de reprezentativitate ale autoarei recursului, în calitate de asociație profesională a transportatorilor autorizați, dispecerilor de taxi și ale taximetriștilor.

Analizând argumentele reținute de curtea de apel în menținerea soluției primei instanțe, în sensul că reclamanta, autoarea recursului, nu îndeplinește condițiile de reprezentativitate prevăzute de art. 54 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, instanța supremă constată că, în mod greșit, instanțele devolutive au apreciat că deținerea hotărârii definitive a Tribunalului București în ceea ce privește constatarea îndeplinirii condiției de reprezentativitate reprezintă o condiție distinctă care se adaugă celorlalte condiții prevăzute de art. 54 alin. (4) lit. a), b), c) din Legea nr. 38/2003.

Instanța de recurs reține că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011, reprezentativitatea organizațiilor patronale este reglementată de art. 72-73 din respectivul act normativ, în considerarea dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia, "reprezentativitatea organizațiilor patronale și sindicale constatată până la data intrării în vigoare a prezentei legi produce efecte după data intrării în vigoare a acesteia numai în condițiile în care întrunește criteriile de reprezentativitate prevăzute de prezenta lege".

Prin această lege se instituie procedura pentru obținerea reprezentativității organizațiilor patronale și sindicale la nivel de sector de activitate.

În cadrul acestei proceduri finalizate prin pronunțarea unei hotărâri sunt verificate condițiile de reprezentativitate ale organizațiilor patronale la nivel de sector de activitate.

În cauză, recurenta-reclamantă a urmat procedura de acordare a reprezentativității prevăzută de art. 72, art. 73 din Legea nr. 62/2011, iar prin sentința civilă nr. 2 Rep din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București s-a constatat că îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectorului de activitate transporturi rutiere, respectiv pentru clasele CAEN Rev 2:-4931- transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători; - 4932- transporturi cu taxiuri; - 4939 - alte transporturi terestre de călători n.c.a.; -8553- scoli de conducere (pilotaj).

Prin urmare, reprezentativitatea recurentei a fost verificată și stabilită printr-o hotărâre definitivă care se impune în cauză prin efectul caracterului său opozabil și care nu mai poate fi cenzurată pe cale incidentală, în litigiul de față.

Cu privire la criticile referitoare la caracterul disproporționat al cheltuielilor de judecată la care autoarea recursului a fost obligată în ambele faze procesuale, prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat, Înalta Curte reține că evaluarea acestor criterii intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive, astfel încât, în considerarea faptului că acestea vizează temeinicia deciziei recurate, și nu aspecte de legalitate, urmează a le respinge.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că, în apel, s-a cerut desființarea în tot a hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei, spre rejudecare, respectivei instanțe, în temeiul art. 497 teza a II-a din C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) din același Cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot atât decizia atacată nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cât și sentința civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și va trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului București.

În rejudecare, instanța de fond va soluționa excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pornind de la dezlegarea dată, aceea că recurenta-reclamantă este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate din domeniul taximetriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România împotriva deciziei civile nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în tot decizia atacată nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și sentința civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.