ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la 30.01.2017, reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.955,54 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În drept, a invocat Directiva 72/166/CE și dispozițiile art. 2.305-2.306 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1679/17.07.2017, Judecătoria Mediaș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 9.955,54 RON, reprezentând despăgubiri civile și suma de 187 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile, pârâtul a declarat apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 401/13.04.2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Prin încheierea din 12.12.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul nr. x/2016, precum și în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Prin referatul întocmit la 18.04.2019 a fost stabilit termen la 04.09.2019 pentru a se verifica dacă mai subzistă sau nu motivul suspendării.

Prin încheierea din 04.09.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a constatat că nu subzistă temeiurile suspendării, în raport cu dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., însă, constatând lipsa părților la proces și împrejurarea că nu s-a cerut soluționarea litigiului în lipsa acestora, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, prin referatul întocmit la 06.03.2020 a fost stabilit termen la 08.04.2020 pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor referitoare la perimarea cererii de recurs.

Prin decizia nr. 163/24.06.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a constatat perimat recursul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, fără a indica temeiul de drept.

În motivare, a arătat că hotărârea recurată este nelegală, susținând că recursul său a fost suspendat la 12.12.2018, pentru a se stabili dacă există sau nu deschisă calea de atac a recursului, dată de la care cauza a rămas în nelucrare.

În continuare, a arătat că i-a fost comunicată încheierea din 04.09.2019 referitoare la suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., considerând că suspendarea pricinii viza același motiv referitor la calea de atac a recursului, astfel că nu a mai făcut niciun demers, așteptând să primească citație pentru noul termen de judecată.

Cu privire la termenul din 04.09.2019, recurentul a relevat că nu înțelege cum instanța a dispus repunerea pe rol și suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, întrucât nu a fost citat pentru acest termen, iar singurele citații primite au fost pentru ședințele de judecată din 08.04.2020 și 24.06.2020.

În final, a conchis că a depus toate diligențele pentru judecarea recursului, în sensul că a achitat taxa judiciară de timbru și că nu avea niciun interes să rămână în pasivitate.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, în cadrul căreia a arătat că recurentul avea posibilitatea de a își angaja un apărător, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 21.04.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că, deși recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea recurată poate fi casată atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greșita aplicare a sancțiunii perimării, în susținerea căreia recurentul a arătat că nu poate fi reținută starea sa de pasivitate în continuarea judecății.

Prin cererea dedusă judecății, instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, iar în etapa recursului, prin încheierea din 12.12.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat judecata pricinii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și a art. 520 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul nr. x/2016, precum și până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Ulterior încetării cauzelor care au condus la suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 și art. 520 alin. (4) C. proc. civ., dosarul a fost repus pe rol din oficiu, iar la termenul stabilit pentru 04.09.2019, instanța de recurs a dispus suspendarea judecății pricinii, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu au cerut în scris judecarea în lipsă.

Astfel, de la data de 04.09.2019, părțile implicate în judecarea prezentului proces aveau obligația ca în termenul de 6 luni, reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., să solicite redeschiderea judecății.

Sub acest aspect, se reține că părților le revine îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-și respectă obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancțiuni, printre care și perimarea, care reflectă o prezumție de desistare determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerințe ce decurg din conținutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanța să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Comportamentul nediligent al părților care nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în intervalul de 6 luni, cuprins între 04.09.2019 și 04.03.2020, a fost sancționat în mod corect de către curtea de apel, reținând că în speță a operat perimarea, în condițiile în care nu a existat vreun caz de întrerupere sau de suspendare al termenului de perimare, în condițiile de la art. 417 și art. 418 C. proc. civ. și că nu se putea dispune din oficiu reluarea judecății, neexistând vreo dispoziție procedurală în acest sens.

Prin urmare, sancțiunea perimării aplicată în cauză de către curtea de apel are la bază comportamentul culpabil al părților pentru lăsarea în nelucrare a pricinii mai mult de 6 luni, astfel că susținerile recurentului privind confuzia sa asupra motivului care a stat la baza suspendări judecării cauzei nu poate fi imputată instanței de judecată.

Totodată, criticând sancțiunea perimării aplicată în cazul cererii sale de recurs, recurentul arată că nu ar fi fost citat pentru termenul din 04.09.2019, critică ce nu poate face obiectul analizei, având în vedere că recursul promovat vizează decizia prin care s-a constatat perimat recursul și nu încheierea de suspendare a judecării cauzei împotriva căreia partea putea să exercite calea de atac a recursului în condițiile de la art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate și că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 163/24.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.