ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Alba, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență la data de 1 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. în nume propriu și în calitate de lider al asocierii S.C. B. S.R.L. - C., și S.C. D. S.R.L., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor în solidar, la plata către reclamante:

- a sumei de 86.291,10 euro cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare aducerii utilajului macara de 30 tone marca x, nr. de înmatriculare x, în situația anterioară evenimentului din 1.04.2016, echivalent în RON la data formulării cererii în cuantum de 379.680,84 RON;

- a sumei de 25.023,04 euro cu titlu de prejudiciu, reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare aducerii utilajului nacelă telescopică 16 m diesel marca x, în situația anterioară evenimentului din 1.04.2016 la data prezentei în cuantum de 110.101,37 RON;

- a sumei de 3.000 euro lunar, cu începere de la data de 1.04.2016 și până la data reparării utilajelor menționate, în urma achitării costului reparațiilor de către pârâte, la data prezentei în cuantum de 12.000 euro, echivalent în RON la data prezentei în cuantum de 52.800 RON.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1388, art. 555 C. civ., art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 3 octombrie 2016, pârâta D. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare,.prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Tot la data de 3 octombrie 2016, pârâta D. S.R.L. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a societății E. ȘI REASIGURARE S.A., prin intermediul căreia a solicitat ca, în cazul în care se va considera că pârâta datorează suma pretinsă de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L. în prezenta cauză, să fie obligată chemata în garanție, prin intermediul hotărârii ce se va pronunța, la plata acestor despăgubiri către reclamante, în temeiul art. 2226 alin. (1) C. civ.

În drept, pârâta a invocat-prevederile art. 72 C. proc. civ., art. 2199, art. 2208 alin. (1), art. 2223 C. civ.

La data 2 noiembrie 2016, chemata în garanție E. ȘI REASIGURARE S.A. a depus 1a dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu consecința obligării acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care asigurătorul este obligat sa le facă cu acest dosar.

Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2017, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta de ordin 2 și a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată în cauză.

La data de 21 decembrie 2017 pentru termenul din 9 ianuarie 2018. reclamantele și-au precizat petitul 3 al cererii, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 31.636,54 RON lunar, cu începere de la data de 01.04.2016 și până la data reparării utilajelor menționate în urma achitării costului reparațiilor menționate de către pârâte.

Pentru termenul din 3 aprilie 2018, pârâta de ordin 1 a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție pe care instanța a unit-o cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din 03 aprilie 2018.

Prin sentința civilă nr. 8/COM/2019 din 26 februarie 2019, Tribunalul Alba, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.

A respins acțiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. (în nume propriu și în calitate de lider al asocierii S.C. B. S.R.L. - C.) și S.C. D. S.R.L.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. S.R.L. împotriva chematei în garanție E. ȘI REASIGURARE S.A..

A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat reclamantele, în solidar, la plata în favoarea pârâtei D. S.R.L. a sumei de 16.026,9 RON cu titlu cheltuieli de judecata, din care suma de 10.000 RON reprezintă onorariu avocat redus de la suma de 21.372,48 RON.

A respins, în rest, cererea pârâtei D. S.R.L. privind cheltuielile de judecată.

A luat act că pârâta B. S.R.L nu a solicitat cheltuieli de judecată și că E. ȘI REASIGURARE S.A. - chemata în garanție, va solicita pe cale separată astfel de cheltuieli.

Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat apel atât reclamantele A. S.R.L. și A.- S.R.L., cât și pârâta D. S.R.L.

Prin decizia nr. 35/2020 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. și A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8/COM/2019 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016 și a admis apelul declarat de pârâta D. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

În consecință, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cheltuielile de

:

judecată solicitate, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 483 și următoarele, respectiv, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei nr. 35/2020 din 11 februarie 2020 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs.

După expunerea detaliată a situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenta a procedat la dezvoltarea motivelor de recurs invocate, respectiv a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, prin decizia recurată, instanța de apel a preluat întocmai susținerile intimatelor reclamante, în sensul că instanța de fond nu ar fi pus în discuția părților calificarea contractelor dintre D. și intimatele-reclamante A. și A. ca fiind contracte de subantrepriză, și procedând la propria calificare a naturii contractelor, a oferit în cuprinsul deciziei singura argumentare, potrivit căreia, "Construcția halei care s-a prăbușit este o operațiune mult mai complexă, ce s-a realizat de către antreprenorul D., chiar dacă pentru aceasta a utilizat, printre altele, și cele două utilaje ale reclamantelor".

Astfel, recurenta susține că, în baza frazei unice mai sus citate, instanța de apel a decis să valideze susținerea intimatelor-reclamante formulată doar în faza apelului, în sensul că respectivele contracte sunt de închiriere utilaje și să concluzioneze că, în mod greșit, instanța de fond a calificat respectivele contracte ca fiind de subantrepriză.

Recurenta atrage atenția asupra faptului că nu există o motivare efectivă, argumentată, care să justifice concluzia instanței de apel în sensul recalificării contractelor de subantrepriză dintre D. și intimatele-reclamante A. și A. ca fiind contracte de închiriere utilaje.

Mai mult, se arată că, așa cum a reținut și instanța de fond, înseși intimatele-reclamante au specificat prin acțiunea introductivă de instanță faptul că acestea au prestat servicii de montaj în construcții cu utilajele proprii, precum și faptul că obiectul prevăzut de contractele cu intimatele-reclamante este de "montaj structură metalică".

Față de ceea ce s-a reținut în fața instanței de fond, autoarea recursului susține ca instanța de apel nu a adus nicio argumentare pentru care a lipsit de valoare juridică recunoașterea intimatelor-reclamante asupra naturii contractelor, necontestată în faza fondului. De asemenea, reiterează faptul că, raportat la obiectul contractelor și la natura contractelor indicată în cererea de chemare în judecată, instanța de apel nu a prezentat nicio argumentare în baza căreia a ajuns la concluzia că aceste contracte sunt de închiriere utilaje.

De asemenea, arată că, în ceea ce privește concluzia instanței de apel, în sensul inexistenței cazului de forță majoră, referitor la caracterul imprevizibil al fenomenului meteorologic, motivarea instanței de apel se rezumă la argumentul potrivit căruia, "o viteză a vântului de 16 m/s în România nu reprezintă un eveniment imprevizibil, reprezintă un element de notorietate".

Totodată, recurenta afirmă că raportarea instanței de apel la elementele probatorii în susținerea notorietății este contradictorie și eronată, în condițiile în care stația meteo cea mai apropiată de localitatea Galda este stația meteo Sebeș, și nu stația meteo Blaj, pe ale cărei măsurători s-a bazat concluzia instanței de apel.

În susținerea afirmațiilor de mai sus, recurenta arată ca adresele A.N.M. nr. x/04.04.2016 și nr. y/07.04.2016 ce relevă istoricul vitezei vântului la stația meteo Sebeș au stat la baza emiterii certificatului de forță majoră, în timp ce adresa A.N.M. de la stația meteo Blaj este lipsită de relevanță și pertinență în cauză, fiind adusă Ia dosar de intimatele-reclamante de la o altă stație meteo din altă zonă geografica localității Galda, cu regim meteorologic diferit.

În altă ordine de idei, recurenta arată că simpla susținere a instanței de apel, potrivit căreia "viteza vântului de 16 m/s nu reprezintă un eveniment imprevizibil în România, fiind un element de notorietate", nu reprezintă o motivare serioasă, întemeiată și legală a unei instanțe de apel pentru invalidarea unui certificat de forță majoră.

În încheiere, recurenta-pârâtă solicită ca instanța de recurs să constate motivarea parțială și bazată pe motive contradictorii și eronate a concluziei instanței de apel în sensul invalidării existenței cazului de forța majoră, respectiv a certificatului de forță majoră, și, prin urmare, să constate intervenția cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă afirmă că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșita a prevederilor art. 1852 C. civ. raportate la obiectul Contractelor de montaj structură metalică nr. x.

Astfel, recurenta susține că aprecierea nemotivată a instanței de apel, în sensul că respectivele contracte dintre D. și intimatele-reclamante A. și A. ar fi contracte de închiriere utilaje și nu contracte de subantrepriză este, în sine, greșită, neîntemeiată și emisă în contradicție cu prevederile art. 1852 C. civ.

Redând conținutul, art. 1852 alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă arată că definiția prevăzută de lege se circumscrie în tot contractelor dintre D. și intimatele

reclamante A. și A. ce au avut ca obiect "montaj-structură metalică" și prin care subantreprenorul D. a contractat în subantrepriza către intimatele-reclamante serviciile de montaj ale structurii metalice a halei în construcție.

Mai mult, autoarea recursului reiterează faptul că, prin cererea de chemare în judecată, chiar intimatele-reclamante au recunoscut că, în baza contractelor, au prestat servicii de montaj în construcții cu utilajele proprii. În plus, raportat la lucrările pe care intimatele-reclamante s-au obligat a le efectua, recurenta susține că natura contractelor dintre părți a fost de subantrepriză de montaj în construcții, neexistând niciun element contractual sau de fapt care să inducă o calificare a contractelor drept contracte de închiriere.

Totodată, reluând susținerea precedentă, autoarea recursului afirmă că intimatele-reclamante au pus în discuție abia în faza apelului natura juridică a contractelor încheiate cu D., în sensul că aceste contracte ar avea ca obiect închiriere de echipamente, deși nu; au contestat pe întreaga perioadă a judecății fondului obligațiile pe care le-au avut în baza contractelor de servicii de montaj.

Cu referire la presupusele pagube produse de hala metalică pe care intimatele-reclamante o montau, recurenta afirmă că acestea nu pot fi puse decât în sarcina intimatelor-reclamante care aveau paza juridică și faptică a structurii metalice pe care o montau.

În încheierea acestei argumentări, recurenta solicită instanței de recurs să constate greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1852 C. civ., greșita calificare a contractelor de subantrepriză montaj structură metalică nr. x drept contracte de închiriere echipamente, și, pe cale de consecință, să constate intervenția cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică subsumata aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ.

În susținerea acestei critici, recurenta arată că, prin raportare la definiția forței majore relevată de art. 1351 alin. (2) C. civ., evenimentul meteorologic petrecut în data de 01.04.2016 în comuna Galda de Jos, județul Alba, se încadrează în noțiunea de forță majoră, fiind întrunite toate cerințele legale necesare unei asemenea calificări, respectiv eveniment extern părților, ce nu a putut fi prevăzut, absolut invincibil și inevitabil.

Făcând trimitere la adresa emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nr. 107/04.04.2016 aflată la dosarul cauzei, recurenta subliniază faptul că, deși în data de 01.04.2016 viteza vântului la rafală a fost de o intensitate neobișnuită pentru perioada respectivă în zona specificată, cu potențial periculos și grad de intensitate mare, nu a fost emisă nicio avertizare potrivit legii, sens în care evocă prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, Legea nr. 216/2004 privind înființarea Administrației Naționale de Meteorologie, Ordinul comun al Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 3403/2012 și al Ministerului Administrației și Internelor nr. 245/2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, atenționărilor și avertizărilor meteorologice și hidrologice, Anexa 1 și Anexa 3.

Totodată, pentru a demonstra caracterul inevitabil și invincibil al unei rafale de vânt cu o viteză de 16 m/s pentru astfel de șantiere, autoarea recursului evocă pct. 7.3.13 din Normativul PTR1-2003 privind "Cerințe tehnice privind montarea, punerea în funcțiune, utilizarea, repararea și verificarea tehnică a macaralelor", care prevede o interdicție de funcționare a macaralelor care lucrează în aer liber dacă viteza vântului depășește valorile admise (20 m/s la macaralele portal sau 15,6 m/s la celelalte macarale). Făcând mențiunea că macaralele portal sunt acele macarale speciale de mare tonaj folosite în porturi/șantiere navale, cu fundație permanentă, bază extinsă susținută de picioare fixe și care lucrează pe șine, definite la pct. 1.4.35 din Normativul menționat, recurenta precizează că acesta nu este cazul macaralelor folosite pentru construcția structurilor metalice, respectiv în șantierul Galda.

Prin urmare, recurenta subliniază faptul ca însuși Normativul privind utilizarea echipamentelor de lucru la înălțime (macarale) stabilește că viteza vântului de peste 15,6 m/s depășește limita de siguranță pentru utilizarea macaralelor, peste această viteză a vântului fiind interzisă utilizarea macaralelor, toate acestea în condițiile în care, în situația analizată, vântul a atins 16 m/s cu rafale susținute absolut imprevizibil în timpul derulării lucrărilor.

În ceea ce privește caracterul invincibil al vântului puternic, recurenta afirmă că, în lipsa unei atenționări/previzionări, nu există mijloace sau măsuri ce pot contracara efectele unei rafale de vânt imediate cu o viteză de 16 m/s, evenimentul fiind prea rapid și prea intens pentru a exista mijloace tehnice de reacție în condițiile în care activitatea derulată este montajul de structuri metalice cu macarale la înălțime.

Raportat la argumentele mai sus expuse, autoarea prezentului demers judiciar solicită instanței de recurs să constate aplicarea absolut greșită a art. 1351 alin. (2) C. civ. de către instanța de apel, Curtea de Apel Alba Iulia, care, în opinia sa, a apreciat în totală contradicție cu situația de fapt, caracterul invincibil, inevitabil și imprevizibil al evenimentului din data de 01.04.2016 din zona localității Galda de Jos, invalidând, astfel, certificatul de forță majoră.

Cu referire la concluzia instanței de apel, potrivit căreia, o viteză a vântului de 16 m/s "în România nu reprezintă un eveniment imprevizibil, ci un element de notorietate", recurenta subliniază faptul că aprecierea asupra caracterului imprevizibil se face prin raportare la momentul efectiv al evenimentului, la locul evenimentului și la activitate afectată, astfel încât, în opinia sa, este lipsită de relevanță, atât faptică, cât și juridică, concluzia instanței de apel asupra notorietății existenței în anumite ocazii a unei viteze a vântului de 16 m/s în România, un exemplu de notorietate similar fiind cel al inundațiilor.

Recurenta încheie prin a solicita instanței de recurs să constate greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ. și, prin urmare, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând concluziile de admitere a recursului, casarea în tot a deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 35/11.02.2020 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1351 alin. (2) și art. 1852 C. civ.. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență; Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie; Legea nr. 216/2004 privind înființarea Administrației Naționale de Meteorologie; Ordinul comun al Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 3403/10.09.2012 și al Ministerului Administrației și Internelor nr. 245/18.10.2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, atenționărilor și avertizărilor meteorologice și hidrologice; Normativul PTR 1-2003 privind "Cerințe tehnice privind montarea, punerea în funcțiune, utilizarea, repararea și verificarea termică a macaralelor" pct. 7.3.13.

Cu toate că, prin adresa emisă la 8 iulie 2020 și comunicată la 13 iulie 2020, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei-pârâte să menționeze dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. în situația în care acesta va fi găsit admisibil în principiu, autoarea recursului nu a dat curs solicitării.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-reclamante A. S.R.L. și A. S.R.L. la 15 iulie 2020, respectiv, la 14 iulie 2020, intimatei-pârâte D. S.R.L. la 13 iulie 2020 și intimatei chemate în garanție E. ȘI REASIGURARE S.A. la 13 iulie 2020 .

La 14 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, intimatele-reclamante A. S.R.L. și A. S.R.L. au transmis, prin poștă, o întâmpinare comună prin care au învederat că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt, pe de o parte, inadmisibile, iar, pe de altă parte, nefondate, solicitând, totodată, și cheltuieli de judecată, fără a fi depuse dovezi în acest sens. .

Cu privire la primul motiv de recurs, considerat a fi inadmisibil, intimatele-reclamante susțin că, deși se invocă aplicarea,greșită a prevederilor art. 1852 din C. civ. (2009) prin aprecierea eronata de către instanța de apel a obiectului ofertelor contract nr. x, în realitate, critica vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, motiv de recurs care nu mai este prevăzut de actualul C. proc. civ. sub imperiul căruia a fost inițiată acțiunea, ci exclusiv, de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs intimatele-reclamante susțin că acesta nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează exclusiv critici de netemeinicie, precum și greșita apreciere a probelor.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte B. S.R.L. la 23 iulie 2020 .

La 31 iulie 2020, în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a transmis, prin intermediul unui operator de servicii de curierat rapid, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatele-reclamante, reiterând concluziile de admitere a recursului .

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, recursul a fost admis în principiu și, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, cu citarea părților.

Recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, recurenta susține că motivele pentru care instanța de apel a apreciat că natura contractelor intervenite între reclamante și subantreprenorul D. S.R.L. este aceea de contracte de închiriere, iar nu de subantrepriză, sunt, pe de o parte, lacunare, iar, pe de altă parte, contravin calificării pe care reclamantele înseși au dat-o acestor acte juridice, prin cererea introductivă de instanță.

Caracterul insuficient al acestei analize derivă din împrejurarea că instanța de apel nu ar fi luat în considerare obiectul acelor convenții, natura activităților derulate de către reclamante sau definiția contractului de subantrepriză în construcții din C. civ.. Lipsa tuturor acestor elemente ar echivala, în opinia recurentei, cu absența unei motivări efective în fapt și în drept.

Această critică de nemotivare este străină de considerentele pentru care instanța de prim control judiciar a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe. Judecătorii din apel și-au fundamentat soluția nu pe analiza caracterului sau naturii contractelor încheiate de reclamante cu pârâta D. S.R.L. (de subantrepriză sau de închiriere), ci pe neregularitățile procedurale care au determinat pronunțarea soluției cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al reclamantelor.

Astfel, decizia atacată a reținut, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 14 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., în sensul că, prin sentință ar fi constatat că reclamantele aveau paza juridică a halei în construcție, în calitate de subantreprenori, fără ca o atare calificare a actului juridic să fi fost invocată de către părți prin actele procesuale întocmite (cerere de chemare în judecată, întâmpinare etc.) și fără ca instanța însăși, din oficiu, să pună în discuția contradictorie a părților aceste aspecte de fapt și de drept.

Așadar, soluția instanței de prim control judiciar nu se întemeiază pe o anumită calificare dată contractelor intervenite între reclamante și una dintre pârâte, ci pe încălcarea, de către instanța de fond, a obligației ce îi incumbă, de a își întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept și pe explicații care au fost puse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. De altfel, prin încălcarea principiului contradictorialității s-a încălcat și dreptul la apărare al reclamantelor. Prin urmare, recurenta nu poate invoca caracterul lacunar al motivării deciziei atacate, sub aspectul calificării naturii juridice a contractelor, din moment ce instanța de apel s-a limitat la a constata că sensul literal al termenilor utilizați de părți în convenții, (de fapt, oferta reclamantelor) converg spre o anumită calificare. Așadar, în mod corect a reținut instanța de prim control judiciar că, în măsura în care prima instanță avea dubii raportat la împrejurarea că între declarația comună de voință a părților, care este specifică contractului de închiriere, și voința reală există nepotriviri sau contradicții, aceasta ar fi trebuit să pună în discuția contradictorie a părților aceste aspecte.

În sfârșit, recurenta a susținut existența unei contradicții între considerentele instanței de apel, relative la natura celor două contracte și calificarea pe care reclamantele însăși ar fi dat-o acestor convenții, prin cererea de chemare în judecată.

Instanța reține, în primul rând, că reprezintă motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrazicerile între considerentele aceleiași hotărâri, iar nu pretinsa contradicție între calificarea dată actului juridic prin decizia din apel și calificarea făcută de părți, prin actele procesuale pe care le întocmesc.

De altfel, constată că cererea de chemare în judecată nu conține, în afară de o descriere a împrejurărilor în care le-a fost cauzată paguba celor două reclamante, nicio calificare a raporturilor juridice dintre părți. În schimb, temeiurile de drept invocate în cererea introductivă de instanță sunt, exclusiv, cele relative la răspunderea civilă delictuală. În condițiile în care doar între reclamante și pârâta - subantreprenor D. S.R.L. există raporturi contractuale, în timp ce recurenta antreprenor general nu are astfel de raporturi cu reclamantele, instanța de fond avea obligația să stabilească cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu fiecare dintre cele două pârâte. Astfel, instanța de fond avea obligația să stabilească, cel puțin în ceea ce o privește pe prima dintre pârâte limitele dreptului de opțiune al creditorului ce solicită repararea prejudiciului, prin prisma prevederilor art. 1350 alin. (3) C. civ.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a mai susținut caracterul contradictoriu și eronat al statuărilor instanței de apel, în ce privește inexistența cazului de forță majoră. În realitate, însă criticile repun în discuție aprecierea probatoriului de către instanța de prim control judiciar, iar nu nemotivarea soluției. Or, aprecierea probelor, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, se face în mod liber de către instanțele devolutive, potrivit convingerii judecătorului, conform art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, invocând "eronata" motivare, recurenta nu poate repune în discuție aspecte de netemeinicie, excluse de la analiză în calea de atac a recursului.

Recurenta a mai invocat greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1852 C. civ. și a dispozițiilor art. 1351 alin. (2) C. civ., critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 1852 C. civ., constată că instanța de apel nu a făcut o calificare a raporturilor juridice dintre reclamante și pârâta D. S.R.L., ci s-a limitat la a arăta că toate aspectele de fapt și de drept care presupun o atare analiză trebuie puse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților. Soluția instanței de apel de anulare cu trimitere spre rejudecare, a fost destinată să salvgardeze dreptul părților de a fi judecate într-un prim grad de jurisdicție, astfel că recurenta urmează să formuleze aceste susțineri în fața instanței de fond. Așadar, criticile relative la corecta sau incorecta aplicare a normelor legale privind interpretarea convențiilor, la deosebirile care există între contractele de subantrepriză și cele de închiriere, funcție de independența părților în realizarea obligațiilor contractuale și de titularul riscului, sunt străine de conținutul deciziei atacate.

Cât privește susținerea referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ., în sensul de a se aprecia dacă fenomenul meteorologic petrecut în data de 1 aprilie 2016, ce a cauzat avarierea bunurilor proprietatea reclamantelor, se încadrează în noțiunea de forță majoră, constată că nu este o veritabilă critică de nelegalitate.

În realitate, pentru a repune în discuție dacă acest fenomen meteorologic întrunește cerințele legale, respectiv imprevizibilitatea și caracterul absolut invincibil și inevitabil, recurenta repune în discuție aspecte factuale ale cauzei și solicită reinterpretarea probatoriului administrat în faza apelului. Deși invocă o serie de acte normative, respectiv O.U.G. nr. 21/2004, Legea nr. 139/2000 și o serie de ordine de ministru referitoare la procedurile de codificare a informațiilor, atenționărilor și avertizărilor meteorologice, nu justifică relevanța acestor norme legale în economia speței, din moment ce însăși recurenta recunoaște, prin memoriul de recurs că pentru data ce interesează cauza nu a fost emisă nicio astfel de informare sau atenționare meteorologică.

Oricum, pe calea recursului, cale extraordinară de atac, limitată doar la aspecte de legalitate, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu se poate solicita reevaluarea probatoriului și, pe cale de consecință, stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită în etapele procesuale anterioare. Mai mult decât atât, înainte de a stabili dacă există o atare cauză exoneratoare de răspundere civilă, trebuie stabilită natura răspunderii fiecăreia dintre pârâte (contractuală sau delictuală). Aceasta întrucât previzibilitatea evenimentului, în cazul răspunderii delictuale, se analizează la momentul producerii faptului prejudiciabil, pe când în cazul contractului, cazul de forță majoră este analizat în raport de momentul încheierii contractului, dat fiind că în acel moment, în mod deliberat, debitorul și-a asumat numai acele riscuri considerate a fi previzibile. Astfel, debitorul poate fi exonerat de răspundere numai atunci când, la momentul realizării acordului contractual, nu a putut prevedea pericolul producerii evenimentului viitor, dăunător. Nu în ultimul rând, instanța de recurs constată că raporturile contractuale dintre cele două pârâte, subantreprenor - antreprenor general, nu au făcut obiectul nici unei minime analize de către instanța de fond.

Față de considerentele ce preced, constată că soluția instanței de apel, de anulare a hotărârii atacate, pentru necercetarea fondului și de trimitere spre rejudecare, la solicitarea apelantelor reclamante, este legală și urmează a fi menținută.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii B. S.R.L. - C., împotriva deciziei nr. 35/2020 din 11 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 iunie 2021.