ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2802/2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2802/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență sub dosar nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. S.A., obligarea pârâtelor la plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 35/COM/2019 din 24 iulie 2019, Tribunalul Alba, secția a Il-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 27.267,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, totodată s-a luat act că pârâta C. S.A. și-a rezervat dreptul de a obține cheltuieli de judecată pe cale separată.

In temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 12.310,80 RON, datorată de reclamantă cu titlu de taxă de timbru, pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii prin încheierea 42/COM/CC/2013 a Tribunalului Alba a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., iar pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin încheierea din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins solicitarea apelantei A. de efectuare a unei noi expertize tehnice judiciare auto.

A admis parțial cererea apelantei, cu privire la suplimentul raportului de expertiză întocmit de D. și a dispus efectuarea unei completări a raportului de expertiză tehnică judiciară de către domnul expert D., având ca obiective:

A dispus emiterea unei adrese către domnul expert D. în vederea efectuării completării raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit la fond.

A respins proba cu efectuarea unei expertize medico-legale.

A prorogat pronunțarea cu privire la proba cu expertiză contabilă și a probei testimoniale solicitate de apelanta A., după efectuarea completării raportului de expertiză judiciară auto de către domnul expert D., cauza fiind amânată la data de 22 aprilie 2020.

Prin încheierea din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis cererea apelantei-reclamante A. privind acordarea unui nou termen de judecată pentru dezbaterea fondului cauzei, motiv pentru care a amânat judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2020.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea reclamantei de încuviințare a efectuării unei noi expertize și, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunțarea în cauză la data de 27 ianuarie 2021.

Prin decizia nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea apelantei A. de repunere a cauzei pe rol.

A fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 35/COM/2019 din 24 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosarul nr. x/2013.

A fost schimbată în parte sentința atacată, doar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L., care au fost reduse la suma de 10.000 RON.

A fost respins apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată reclamanta la 5.000 RON, cheltuieli parțiale de judecată în favoarea intimatei S.C. C. S.A., fiind respinse în apel cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă împotriva intimatei S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii și împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020 și 13 ianuarie 2021 a declarat recurs reclamanta A., iar pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Motivele de casare privind recursul reclamantei A..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și în principal, casarea hotărârilor atacate si trimiterea acestora spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârilor atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale. De asemenea, se solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

In susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv: încălcarea dispozițiilor art. 1, ale art. 2 și ale art. 14 alin. (1) din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară referitoare la competența expertului judiciar și ale art. 17 din Ordonanța nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.

Potrivit prevederilor art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară arată că "expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară".

Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, care este un delegat al instanței de judecată, respectiv persoana fizică ce dobândește această calitate în condițiile legii și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeași Ordonanță.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară "Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condițiile prezentei ordonanțe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată".

Dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experți judiciari, nu și de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare).

In acest sens, recurenta susține că nerespectarea de către instanță a acestor dispoziții legale imperative la numirea expertului judiciar, în condițiile în care ar fi trebuit să se asigure că raportat la primul obiectiv al lucrării acesta ar fi trebuit să fie autorizat și în specialitatea "echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule", atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit de o persoană care nu are această calitate.

Singurul argument al reținerii competenței d-lui expert D. de către instanța de apel a fost că reclamanta a solicitat ca suplimentul de expertiză să fie efectuat în specialitatea "autovehicule rutiere".

Recurenta consideră acest argument neîntemeiat, în primul rând datorită rolului activ al instanței de judecată, prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. în baza acestui rol activ instanța de apel trebuia să numească expertul autorizat în specializarea corectă, numirea fiind făcută de instanța de judecată, iar nu de către părți.

Pentru aceste motive, recurenta consideră că hotărârea instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000, întrucât remediul pentru vătămarea procesuală suferită de reclamantă fiind acela al efectuării unei noi expertize de către un expert autorizat în ambele domenii "Autovehicule circulație rutieră" și "Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule", pentru a fi în măsură să răspundă la ambele obiective ale instanței de apel.

În acest context, recurenta susține că prin respingerea cererii în probațiune privind administrarea probei cu expertiza contabilă și a probei testimoniale ca neconcludente prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2020, fără a motiva în ce constă neconcludența administrării acestor probe și prin constatarea competenței expertului prin aceeași hotărâre, instanța de apel încălcă dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea de ședință trebuie să cuprindă soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept.

Așadar, respingerea tuturor probelor solicitate prin cererea de apel și administrarea formală a unei probe din oficiu, echivalează cu neintrarea instanței de apel în fondul cauzei și cu încălcarea rolului activ al acesteia, fiind încălcat dreptul de acces la o instanță prevăzut de art. 6 din CEDO și dispozițiile art. 478 alin. (2) teza a Ii-a Cod procedură, ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 16 din C. proc. civ. și ale art. 137 C. proc. civ., art. 13 alin. (3), art. 250, art. 175 alin. (1) C. proc. civ., astfel, că se impune casarea hotărârilor atacate pentru refacerea probatoriului.

Aceasta deoarece, prin cererea de apel, recurenta a solicitat în mod expres încuviințarea probei cu o nouă expertiză tehnică auto și proba cu expertiza medico-legală, în conformitate cu prevederile art. 470 coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., iar instanța de apel a respins cererea, deși reclamanta contestase raportul de expertiză întocmit la dispoziția instanței necompetente teritorial Tribunalul București, atât în fond, cât și prin cererea de apel.

In speță, instanța de apel, cu încălcarea art. 137 din C. proc. civ., bazându-se pe o solicitare a unei instanțe necompetente material și pe răspunsul la această solicitare a respins cererea reclamantei de efectuare a expertizei medico-legale, încălcând astfel principiul nemijlocirii procesului civil prevăzut de art. 16 din C. proc. civ.

In ceea ce privește solicitarea subsidiară, de modificare în tot a hotărârilor recurate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum aceasta a fost formulată, recurenta face o descriere a împrejurărilor de fapt esențiale ce vizează completarea raportului de expertiză tehnică judiciară auto.

In argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, cu referire la argumentul prin care s-a reținut că nu s-a dovedit existența pagubei, a defectului la sistemul de airbag și nici legătura de cauzalitate între acest defect și culpa intimatelor-pârâte, nemaifiind analizate temeiurile de drept ale acțiunii.

Astfel, după respingerea probelor solicitate de reclamantă - tocmai în scopul de a dovedi defectul - instanța de apel a reținut că aceasta nu și-ar fi probat propriile afirmații.

Practic, la baza soluției pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia s-au reținut anumite aspecte care nu au un temei propriu-zis, instanța dispunând anumite măsuri bazate pe considerente contradictorii, iar această neregularitate a deciziei relevă lipsa motivării acesteia, sub aspectul considerentelor pentru care instanța a considerat că motivele și susținerile reclamantei nu ar fi întemeiate, aspect din care rezultă că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează conținutul hotărârii judecătorești.

În aceste condiții, având în vedere atât caracterul superficial al motivării hotărârilor pronunțate, cât și considerentele vădit contradictorii ale deciziei instanței de apel care, pe de o parte, nu a considerat oportună administrarea probelor propuse de reclamantă și, pe de altă parte, a reținut că nu ar fi fost dovedite propriile pretenții, singura soluție este cea de a casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin completarea la motivele de recurs, formulată de reclamantă la 8 aprilie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., aceasta aduce argumente suplimentare la motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii:

Astfel, instanța de apel nu a răspuns deloc temeiurilor de fapt și de drept ale lipsei de informare a consumatorului și pasagerilor în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produsului ce urmează a fi cumpărat și utilizat, respectiv asupra caracteristicilor sistemului de airbag în conformitate cu dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, deși aceste temeiuri au fost menționate în considerentele hotărârii recurate printre motivele de apel.

În acest sens, s-a arătat că o astfel de informare trebuia să fie adusă la cunoștința consumatorului și pasagerilor prin mijloace adecvate - contractul de vânzare cumpărare, cartea tehnică a autovehiculului sau alte modalități, cum ar fi semne aplicate pe părți ale autovehiculului.

Ori, în cadrul obligației de informare a producătorului, pârâta, odată cu prezentarea tipului de autoturism pus în vânzare, trebuia ca în cadrul instrucțiunilor de utilizare să includă și avertismentele privind eventualele riscuri derivând din dotarea cu sistemul airbag.

In acest context, recurenta susține că instanța de apel a reținut că pârâții, care nu au produs sistemul de airbag, au dovedit prin înscrisuri că acest tip de airbag nu trebuia să se deschidă în varianta de accident produsă. Pe lângă împrejurarea că o astfel de constatare este contradictorie cu o altă mențiune a instanței de apel constând în refuzul S.C. E. S.R.L. - producătorul airbagului cu care era echipat autoturismul, de a pune la dispoziție a informațiilor legate de programarea calculatorului de airbag, aceasta nu a indicat care sunt înscrisurile care fac o astfel de dovadă și argumentele, motivele pentru care a reținut o astfel de concluzie, contradictorie inclusiv cu demersul de a dispune o completare la raportul de expertiză tehnică auto pentru stabilirea tocmai a modului de programare și de declanșare a airbaguriior de pe partea stângă.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a fost contradictorie în motivare și în momentul în care a motivat în decizie ca inutilă administrarea probei cu analiza microprocesorului de airbag (deși motivarea trebuia să existe în încheierea civilă din data de 28 octombrie 2020, prin care a fost respinsă proba, iar nu ulterior, prin hotărârea de dezînvestire și, deși s-a solicitat prin cererea de efectuare a unei noi expertize analiza întregului sistem de airbag, iar nu numai a microprocesorului, arătând că defecțiunea putea să fie și fizică, nu numai ca eroare de programare), considerând că nu poate conduce la lămurirea motivului pentru care nu s-au declanșat airbagurile de pe partea stângă a autoturismului, cu toate că obiectivul nr. 1 stabilit pentru completarea Ia raportul de expertiză tehnică auto impunea analiza acestui microprocesor:

"Efectuarea unei diagnoze proprii cu privire la funcționarea airbag-ului cortină și programarea airbag-urilor laterale stânga din computerul de bord".

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și rejudecând cauza cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată de către prima instanță și instanța de apel, respectiv neacordarea acestora de către instanța de apel, să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în întregime către recurentă.

In acest sens, recurenta consideră greșită soluția instanței de apel, care a apreciat că apelul incident este nefondat, deși cheltuielile efectuate de S.C. B. S.R.L. constau în achitarea facturii aferente fiecărui termen de judecată, care fac dovada cheltuielilor de judecată avansate de parte, contrar aprecierilor instanței, fiind efectuate în scopul apărării în prezentul dosar, indiferent dacă ar reprezenta onorariu avocațial/termen de judecată sau onorariu pe termen+cheltuieli de deplasare.

Într-o altă critică se susține că, în mod greșit, instanța de apel a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2013, în fata primei instanțe fiind cel puțin 24 de termene de judecata, fără a se lua în considerare judecata în fața instanțelor privind declinările de competență și stabilirea competentei.

Astfel, în fata primei instanțe s-a depus nota de cheltuieli cu dovezi privind toate cheltuielile efectuate în cuantum de 38.444.81 RON, din care prima instanță a acordat doar 27.267,69 RON, iar instanța de apel a redus și mai mult aceste cheltuieli ajungând la aproape 1/4 din cuantumul cheltuielilor efectiv suportate de S.C. B. S.R.L., de la aproape 40.000 de RON la 10.000 de RON, fiind nejustificată această reducere, neputând fi întemeiată nici pe o presupusă lipsa de complexitate a cauzei și nici pe lipsa unor apărări efective si reale.

Mai susține recurenta, că prin decizia atacată instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de B. S.R.L. în apel, având în vedere că atât prin întâmpinarea formulată cât și prin apelul incident, precum și în fata instanței cu ocazia dezbaterii apelului s-a solicitat în mod expres acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Astfel, prin nota de cheltuieli și facturile anexate s-a făcut dovada plății acestor facturi, fiind indicat cuantumul acestor cheltuieli, compuse din suma fixă -onorariu în cuantum de 16.977,49 RON și suma/termen de judecată în cuantum de 170 Euro/termen de judecată, însă instanța a omis să se pronunțe cu privire la aceste cheltuieli.

Așadar, prin modul de soluționare al apelului incident, recurenta apreciază că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 453, 22, 5 raportat la art. 174 C. proc. civ., instanța având atât obligația procedurală de a se pronunța asupra cererii cu care a fost învestită cât și cea de a pronunța hotărârea pe baza probelor administrate în dosar, întrucât cheltuielile au fost dovedite.

Prin întâmpinarea, depusă la 14 iunie 2021, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat pe cale de excepție netimbrarea și nulitatea recursului reclamantei, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancțiunii nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., precum și excepția nulității recursului raportat la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din același cod, respectiv lipsa semnăturii reprezentantului legal al părții, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. In ceea ce privește completarea la motivele de recurs se invocă excepția tardivității acestora, în măsura în care se constată că au fost depuse ulterior expirării termenului de recurs.

Prin întâmpinarea, depusă de intimata-pârâtă C. S.A., la 18 iunie 2021, aceasta a solicitat nulitatea recursului reclamantei în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinările intimatelor, depusă la 20 iulie 2021, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea susținerilor ca nefondate și admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru la termenul din 30.09.2021, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prealabil, analizând excepția de netimbrare a cererii de recurs formulată de reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit rezoluției din 10 mai 2021, a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante A. o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.

La data de 24 mai 2021 recurenta-reclamantă A. a transmis la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Având în vedere aceste considerente, se va respinge excepția de netimbrare a cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă A..

Analizând excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sacțiunea nulității.

În acest context, se reține că recurenta-reclamantă A. a prezentat, în memoriul de recurs ce viza decizia și încheierile atacate, critici de netemeinicie, făcând referire strict la modul de analiză al probelor de către instanța de apel, fără a aduce critici efective de nelegalitate a deciziei atacate.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că susținerile ce privesc pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. au fost invocate doar în mod formal, având în vedere că s-au dezvoltat critici cu privire la nerespectarea unor reguli de procedură ce vizează respingerea tuturor probelor solicitate prin cererea de apel, care în opinia recurentei echivalează cu neintrarea instanței pe fondul cauzei, fiind astfel încălcat rolul activ al acesteia, însă neadministrarea unor probe pe care recurenta le considera utile nu echivalează cu încălcarea unor norme de procedură, în raport de ansamblul probelor administrate în cauză.

Susținerile recurentei prin care invocă dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 și art. 17 din O.G. nr. 1/2000, prin care invocă nerespectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la numirea expertului judiciar, ceea ce atrage nulitatea raportului de expertiză, nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare invocat, întrucât vizează aspecte de netemeinicie, care privesc modalitatea de administrare a probelor.

De asemenea, aspectele puse în discuție de recurenta-reclamantă în legătură cu nesocotirea rolului activ al instanței, referitor la chestiunea administrării probelor vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticată.

Potrivit recurentei-reclamante nu s-a administrat proba cu expertiză contabilă și proba testimonială, deși aceasta a fost propusă sau rezulta din dezbateri. Dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. dau posibilitatea ordonării unor probe numai în măsura în care acestea sunt necesare, ceea ce înseamnă că pertinența și utilitatea probei respective este o chestiune de apreciere a instanței care trebuie să mențină echilibrul procesului și nu să se substituie părților într-o astfel de situație.

Nici susținerea că nu au fost ordonate probe la solicitarea sa nu va fi reținută, întrucât formularea unei cereri de probe în apel trebuia făcută în condițiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., iar aprecierea asupra necesității administrării acesteia revenea instanței. Aceasta constituie de altfel tot o critică de netemeinicie care prin problema pusă în discuție nu este esențială și prin urmare nu duce la nelegalitatea soluției.

Prin criticile formulate în legătură cu neadministrarea probei cu expertiză în sprijinul căreia citează și dispozițiile art. 478 alin. (2) teza II, art. 479 alin. (2), art. 137, art. 13 alin. (3), art. 250, art. 175 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, se nesocotește de către recurentă existența hotărârii de fond, întrucât apelul nu presupune o nouă judecată în fond în orice condiții, ci strict în condițiile devoluțiunii, întrucât părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel, de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate în primă instanță sau arătate în cererea de apel.

In ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că și aceasta este invocată doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii, recurenta apreciind că prin respingerea unor probe solicitate instanța a adoptat o motivare contradictorie.

Astfel, recurenta a invocat în mod formal acest motiv de recurs, având în vedere că nu critică decizia recurată din perspectiva ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci critică motivarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei, arătându-și nemulțumirea cu privire la neacordarea despăgubirilor solicitate.

În realitate, prin promovarea prezentului recurs, recurenta urmărește să supună examinării o nouă evaluare a situației de fapt, care să conducă la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate sub aspectul respingerii acțiunii, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Prin urmare, aceste susțineri nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020, 13 ianuarie 2021 și a deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Analizând excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., se constată că motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu pot fi analizate din această perspectivă, întrucât criticile formulate vizează cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, sens în care apreciază că recursul urmează a fi constatat nul.

Potrivit deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, în materia recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legii art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că se are în vedere hotărârea instanței de apel, prin care s-ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care, prin hotărâre s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, critici ce vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării invocată de recurenta-pârâta B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020, 13 ianuarie 2021 și a deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă și recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2021.