ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.11.2016, precizată, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 23 din Statutul Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Populare Române, Decretul nr. 371/1958, Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 529/1973 art. 1, Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții CEC BANK S.A. și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea actualizată și indexată a sumelor depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni conform celor 2267 de obligațiuni anexate cererii de chemare în judecată și dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Sector 1 București prin sentința civilă nr. 5980 din 16.05.2017 a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 3081 din 28.10.2019 a respins acțiunea formulată de reclamantul A. sentinței civile nr. 3081/28.10.2019.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia civilă nr. 993/A din 28 iulie 2020, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 3081 din 28.10.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, sentinței civile nr. 3081/28.10.2019având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimații pârâți CEC BANK S.A. și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că soluția instanței de apel este greșită, întrucât s-a plecat de la un contract de depozit și nu de la un contract de obligațiuni, iar obligațiunea nu are caracterul de depozit ci are caracterul de acțiune, de capital și în același timp, conform C. civ., are caracterul de bun, care este echivalent în bani.

O altă analiză greșită a instanței, susține recurentul-reclamant, este dată de faptul că aceste obligațiuni nu au fost emise în baza Ordinului MF nr. 529/1973, ci în baza Ordinului Consiliului de Miniștri nr. 955 din 1954, potrivit căruia obligațiunile cumpărate reprezintă creanțe și nu depozite.

Prin analiza instanței, susține recurentul-reclamant, se recunoaște dreptul reclamantului, însă se reține că valoarea obligațiunilor s-a pierdut odată cu joncțiunile financiare, care au fost realizate de stat.

După redarea dispozițiilor art. 44 din Constituție și a tipurilor de obligațiuni, recurentul-reclamant susține că, în speță, avem un instrument financiar denumit "obligațiune" ce reprezintă un activ financiar, pentru care se face reevaluare și reactualizare, iar banul în cazul de față nu reprezintă decât forma de conversie și de evaluare într-o unitate monetară convertibilă.

Recurentul-reclamant susține că în ceea ce privește analiza existenței dreptului, instanța a apreciat că acesta este dovedit cu obligațiunile depuse și necontestate ca drept de proprietate de pârâte, respingând doar actualizarea sumelor solicitate.

Invocând practica judiciară națională (decizia nr. 1044/2012 a Tribunalului București), recurentul-reclamant concluzionează că se aplică dispozițiile deciziei menționate și că, într-un raport comercial forțat cu statul, pentru că la momentul cumpărării obligațiunilor exista o obligație din partea acestuia de a cumpăra doar de la CEC, proprietatea statului, partea - statul care prin intermediul Ministerului Finanțelor, cât și a celorlalte instituții din subordinea sa nu poate impune politici care să conducă la pierderea valorii obligațiunilor, deoarece s-ar naște un dezechilibru total între consumator și profesionistul entitate statală care ar deveni un speculant.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă CEC Bank S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru încălcarea art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că recurentul nu a indicat hotărârea care se atacă, nu a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru și împuternicirea avocațială, solicitând constatarea nulității recursului, iar pe fond respingerea ca nefundat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă CEC BANK S.A, a admis în principiu recursul și a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor acestui text de lege s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate și indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv și, câtă vreme nu s-a demonstrat că hotărârea este nemotivată ori există motive contradictorii sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, instanța supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluția este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu există contradictorialitate între motive sau între motive și dispozitiv și nu a fost motivată pe motive străine de natura pricinii, astfel încât nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul - reclamant a susținut că soluția instanței de apel este greșită, întrucât s-a plecat de la un contract de depozit și nu de la un contract de obligațiuni.

În acord cu opinia instanței de apel și fără a se face o reevaluare a situației de fapt, contrar celor susținute de recurentul - reclamant, se constată că în fapt au fost încheiate contracte de depozite neregulate, deosebirea față de depozitul regulat fiind dată de natura bunului ce face obiectul contractului de depozit. Astfel, în cazul depozitului regulat, obiectul contractului îl constituie un bun individual determinat, care va trebui restituit în natură, iar pentru depozitul neregulat, obiectul îl constituie bunuri fungibile și consumptibile, care nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri asemănătoare.

Argumentarea recurentului reclamant potrivit căreia obligațiunile în posesia căruia se află îi garantau indexarea anuală a dobânzii cu indicele de inflație, se reține că instanța de apel a statuat în mod corect că obligațiunile în litigiu constituie o varietate a contractului de depozit neregulat, prin care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse și să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente titularului, reprezentantului său, ori în caz de deces moștenitorilor.

Totodată, se constată că, instanța de apel a analizat cauza și din perspectiva dispozițiilor art. 1604 alin. (2) din C. civ. de la 1864, care stipulează faptul că depozitarul trebuie să restituie suma depusă indiferent de sporirea sau scăderea valorii banilor, fiind, așadar, aplicabil, principiul nominalismului monetar, depozitarului revenindu-i obligația de a restitui la cererea deponentului suma efectiv depusă, reținând în mod corect că, în cazul acestui depozit, întrucât lucrurile depozitate nu trebuie să fie păstrate și restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri, depozitarul devine proprietarul lor, putând folosi, culege fructele și dispune de ele.

În acord cu reținerile instanței de apel, se apreciază că obligațiunile pe care reclamantul le deține și a căror contravaloare o solicită reprezintă instrumente bancare de economisire dar nicio dispoziție legală sau contractuală nu impune pârâtei CEC BANK S.A., în calitate de emitent al respectivelor obligațiuni, să le răscumpere la valoarea actualizată cu indicele de inflație.

Din redarea criticilor pe care recurentul -reclamant și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei și o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge a nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2021.