ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosarul nr. x/2017, ca urmare a declinării competenței materiale prin sentința civilă nr. 303/2017 pronunțată de către Judecătoria Hațeg, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 204.330,55 RON, reprezentând debit înregistrat la data de 12 februarie 2017, revizuibil până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între A. și pârât a fost încheiat contractul de Cont curent cu card de debit nr. 1 din 21.07.2009, în baza căruia pârâtul a realizat tranzacții specifice cu cardul, inclusiv la comercianți.

A mai precizat reclamanta că prin intermediul acestui card se pot efectua și tranzacții la AFD-uri (Automated Fuel Dispense); AFD-ul este un self service disponibil non-stop de alimentare benzină, plata efectuându-se cu cardul. Alimentarea cu benzină este posibilă numai după inserarea cardului de debit sau credit și autorizarea tranzacției. În cazul C., autorizarea era dată dacă soldul contului era mai mare sau egal cu o unitate monetară.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că debitul înregistrat în contul pârâtului este urmarea realizării unor astfel de tranzacții de tip AFD-uri, care nu necesită autorizare din partea A.. Astfel, în condițiile în care soldul creditor al contului a devenit insuficient pentru decontarea contravalorii tranzacțiilor la comercianți, prin nealimentarea acestuia cu sume de bani de către pârât, soldul contului a devenit debitor, debitul înregistrat de pârât la data de 12 februarie 2017 fiind de 204.330,55 RON, din care 115.069,39 sold, 89.109,95 RON dobândă și 151,21 RON comisioane.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B..

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 98/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 866 din 17 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO.

Cu nerespectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., se constată că decizia atacată nu analizează condițiile răspunderii civile contractuale, făcând doar mențiunea că reclamanta nu a probat condițiile acestei răspunderi.

Pe de altă parte, se arată că hotărârea recurată nu cuprinde nicio motivare proprie, care să prezinte o analiză completă și nemijlocită a tuturor problemelor de drept, Curtea de apel încălcând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 CEDO, fără a indica situația de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În concret se reproșează instanței că nu a analizat temeinicia apărărilor referitoare la faptul că banca nu răspunde pentru pierderile suferite sau operațiunile neautorizate efectuate de deținător pentru valoarea tranzacțiilor înainte de momentul anunțării băncii de către deținător a pierderii, furtului, distrugerii, blocării, compromiterii, funcționării defectuoase a cardului, ori a existenței unei copii sau cunoașterea codului PIN de alte persoane.

Recurenta apreciază incident acest motiv de recurs, considerând că instanța de apel nu a soluționat o parte din motivele de apel esențiale formulate de reclamantă.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1350, raportat la art. 1351 C. civ. și art. 1270 C. civ.

Recurenta citează dispozițiile legale menționate și procedează la dovedirea raportului juridic cu pârâtul, neexecutarea obligației și culpa în neexecutare fiind prezumată, pârâtului revenindu-i sarcina probării cauzei exoneratoare de răspundere.

În ceea ce privește analiza condițiilor răspunderii civile contractuale în raport de greșita interpretare și aplicare a condițiilor contractului, recurenta arată următoarele:

Produsul accesat de pârât este un cont curent cu card de debit atașat, iar prejudiciul este evidențiat pe extrasul de cont curent generat pe perioada de referință, 21.07.2009-13.02.2017, ce are valoare de document original eliberat de A..

Tranzacțiile multiple efectuate de pârât ce au determinat înregistrarea debitului dedus judecății, au avut loc în intervalul 27.06.2014-02.07.2014 conform extrasului de cont curent. Deținătorul extrasului de cont bancar are obligația de a verifica conținutul său, de a sesiza orice eroare sau omisiune și de a contesta în scris tranzacțiile respective.

Recurenta susține că nu s-au contestat aceste tranzacții în condițiile pct. 78.3 raportat la pct. 78.4. Prin refuzul de plată din data de 08.07.2014, clientul a invocat că în data de 3 iulie 2014 a pierdut cardul bancar, deci ulterior efectuării tranzacțiilor neautorizate.

În acest context probatoriu, recurenta susține că este incontestabil că au existat raporturi convenționale între părți, pârâtul a cunoscut întinderea debitului, cât și operațiunile efectuate, dar mai ales obligația de restituire a sumei ce revenea acestuia.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, recurenta prezintă explicații cu privire la elementele de cost.

Astfel, reținerile instanței de apel în sensul că nu au fost prezentate de către bancă dovezi ale limitelor maxime care pot fi retrase zilnic în numerar și numărul tranzacțiilor pe zi/card sunt greșite, întrucât C. și D. sunt sisteme de carduri internaționale deschise, suspuse Regulilor internaționale, nefiind produse A..

Potrivit acestor reglementări distincte de raporturile juridice dintre bancă și client, aceste limitări sunt date de existența disponibilului în contul curent.

În continuare, recurenta face trimitere la documentele care privesc decontarea privind distribuitor de combustibil automat, cărora instanța nu le-a dat eficientă și nu le-a raportat la condițiile de antrenare a răspunderii civile contractuale, în limitele recomandărilor din decizia de casare.

În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta arată că fapta ilicită a presupus încălcarea obligațiilor contractuale din cererea contract nr. x/21.07.2007, respectiv clauzele prevăzute la pct. 80.1, pct. 80.1.3, pct. 79.5, pct. 80.2.

Ignorând dispozițiile menționate, instanța de apel a reținut că nu are relevanță faptul că la momentul sesizării băncii se decontaseră integral tranzacțiile efectuate anterior pierderii cardului, întrucât conform art. 89.2.10 clientul avea un termen de 60 de zile să anunțe banca înregistrarea în cont a unor tranzacții neautorizate sau frauduloase, termen respectat.

Aceste dispoziții se referă la obligația deținătorului cardului de a sesiza înregistrare în cont a unor tranzacții bancare incorecte, neautorizate și frauduloase, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât banca a depus probe certe cu privire la faptul că aceste operațiuni au fost realizate prin utilizarea datelor reale de securitate, ce nu pot avea caracter fraudulos, fiind elementele reale ale pârâtului.

Ipotetica pierdere/furt a cardului neprobate, aduce atingere actului de justiție și legalității acestuia. Cel care putea formula o plângere penală era pârâtul, care nu a uzat de această posibilitate.

Recurenta reia succesiunea operațiunilor neautorizate pentru a susține că operațiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect, introdusă în conturi și nu a fost afectată de nicio defecțiune tehnică ori de alte deficiențe, fiind conformă art. 128 din O.U.G. nr. 113/2009.

Principala obligație încălcată de către pârât a fost cea de anunțare a pierderii cardului, care este oricum ulterioară efectuării tranzacțiilor neautorizate.

Nu este atribuția băncii de a investiga cine a efectuat tranzacția, motiv pentru care pârâtul putea să se adreseze organelor de cercetare penală, ceea ce nu a făcut niciodată, deși primea notificări de la bancă referitor la acest debit.

Ipotetica pierdere de card, deși a fost invocată nu a fost probată și chiar dacă ar fi reală nu exonerează clientul de obligațiile privind tranzacțiile realizate până la data la care a anunțat banca referitor la pierderea/furtul cardului.

În ceea ce privește vinovăția pârâtului în derularea raporturilor contractuale, recurenta face trimitere la dispozițiile pct. 84.4 potrivit căruia PIN-ul este personal și netransmisibil, aparținând deținătorului cardului pe numele căruia a fost emis. Card C. a fost utilizat pentru aceste tranzacții prin citirea codului PIN valid.

Conform pct. 84.6 pârâtul a confirmat prin poziția adoptată că a intrat în posesia cardului de debit și l-a utilizat.

Conform pct. 89.2.7 deținătorul cardului are obligația să ia toate măsurile necesare pentru a menține secret codul PIN, să nu dezvăluie codul, să nu împrumute cardul altor persoane, sub sancțiunea prevăzută la pct. 80.1.3.

De asemenea, recurenta susține că este îndeplinită și cerința legăturii de cauzalitate, ca element al răspunderii civile contractuale.

Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, la 19 noiembrie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate, precizând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Recurenta-reclamantă a depus, la 4 decembrie 2020, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea susținerilor formulate de intimatul-pârât B..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 8 februarie 2021, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 8 aprilie 20210, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 10 iunie 2021, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În raport cu limitele deciziei de casare, instanța de apel avea să analizeze doar motivele ce vizau răspunderea contractuală a intimatului, având în vedere că în considerentele deciziei de casare s-a stabilit că instanța de apel avea obligația de a se raporta la acest aspect, totodată impunându-se analiza condițiilor răspunderii civile contractuale prin raportare la temeiul juridic invocat de care recurenta-reclamantă, respectiv dispozițiile art. 1350 și urm. din C. civ.

Cu privire la operațiuni de plată, efectuate în perioada 27 iunie 2014-2 iulie 2014, instanța de apel a reținut că limita zilnică în ceea ce privește disponibilitățile contului curent nu este menționată în Condițiile specifice sau în contractul dintre părți, art. 86 din Condițiile specifice de utilizare a cardului de debit prevăzând că suma maximă ce poate fi retrasă zilnic și numărul de tranzacții pe zi/card sunt stabilite prin Convențiile relevante, indiferent de locul efectuării tranzacțiilor, în țară sau în străinătate, neexistând dovezi de comunicare a acestor limite, impuse, inclusiv în scopul limitării fraudei, deținătorului cardului, așa cum impune alin. (2) al art. 86.

În ceea ce privește suspiciunile de fraudă comise în Italia, raportat și la timpul scurt de efectuare a alimentărilor cu combustibil, în valoare nominală de 69 de euro, instanța de apel a reținut că nu au fost reclamate de către instituția bancară, proprietara sumelor decontate, peste limita disponibilului, în cauză nefiind formulată o plângere penală în acest sens, doar pârâtului fiindu-i recomandat efectuarea unei astfel de sesizări.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține faptul că împotriva intimatului B., recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, iar prin ordonanța din 3 martie 2021 pronunțat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată, contrar aprecierilor instanței de apel în rejudecarea fondului, că în cauză, recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, iar instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea acestei chestiuni, aspect ce nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, în raport cu aspectele de nelegalitate evocate, astfel că, celelalte critici evocate în memoriul de recurs, urmează a fi avute în vedere de instanța de trimitere raportat la ordonanța de clasare ce a vizat inexistența faptei penale.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condițiile în care aceasta nu a analizat faptul că în cauză recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, cu privire la efectuarea de operațiuni financiare de către intimatul B..

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.