ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2021

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 25 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A., S.C. C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, D. S.A. și D. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. x din 10 august 2007, la secțiunea 4 din condiții generale și art. 6 din condiții speciale privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, ca fiind abuzive; înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus față de cursul de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta D. S.A. a depus întâmpinare prin care a arătat că a preluat calitatea procesuală a S.C. C. S.A. în urma fuziunii prin absorbție și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 4808/2016 din 9 iunie 2016, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2016.

Prin încheierea de ședință din 5 septembrie 2016, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de reclamanți.

La 26 iunie 2017, reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

Prin sentința nr. 79 din 26 iunie 2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins cererea de renunțare la judecată, a respins excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Tribunalului Gorj, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 255/2018 din 6 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A. și B., solicitând casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți susțin că instanța competentă să judece cauza în primă instanță era Judecătoria Târgu Jiu și arată că au precizat valoarea obiectului dedus judecății în fața curții de apel.

Autorii căii de atac arată că instanța ar fi trebuit să analizeze prevederile legale aduse în discuție prin cererea de chemare în judecată, acest lucru fiind permis de caracterul supletiv al principiului nominalismului. În opinia acestora, contractul de credit nu a fost negociat, iar clauza de risc valutar este abuzivă deoarece provoacă un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor. Se mai arată că banca nu a informat consumatorii cu privire la consecințele asociate fluctuației monedei CHF, iar contractul este preformulat.

Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului și a solicitat respingerea căii de atac formulate.

La 13 februarie 2019, prin adresele de la dosar, Înalta Curte a pus în vedere recurenților-reclamanți că au obligația să semneze cererea de recurs, sub sancțiunea anulării căii de atac formulate.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019 au fost respinse excepția inadmisibilității, apreciindu-se că hotărârea recurată se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și poate fi atacată cu recurs, și excepția nulității cererii de recurs, apreciindu-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeași încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 255/2018 din 6 martie 2018 și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 12 februarie 2020, cu citarea părților.

La termenul de la 12 februarie 2020 judecata recursului a fost suspendată până la soluționarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar ulterior, prin rezoluție, s-a fixat termen la 27 ianuarie 2021, în vederea repunerii cauzei pe rol și judecării recursului.

La 7 ianuarie 2021, prin adresa de la dosar, instanța supremă a pus din nou în vedere recurenților-reclamanți că au obligația să semneze cererea de recurs, sub sancțiunea anulării căii de atac formulate. Adresa a fost comunicată recurenților-reclamanți la 15 ianuarie 2021, conform procesului-verbal aflat la dosar.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectele legate de nulitatea recursului față de lipsa semnăturii cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut de art. 13 alin. (2), a avocatului său sau, după caz, a consilierului juridic." Alin. 2 al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, instanța supremă observă că recurenții-reclamanți au depus cererea de recurs aflată la dosar prin poștă electronică. Din conținutul cererii rezultă că aceasta este formulată personal, dar că nu poartă semnătura olografă a părților.

Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți li s-a pus în vedere în mod repetat să semneze cererea de recurs, dar aceștia nu s-au conformat acestei obligații.

Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanțelor de judecată trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă, între altele, și semnătura, iar teza a II-a a aceluiași text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentat, instanței judecătorești pot fi formulate și prin înscris sub semnătură electronică, în condițiile legii.

Rolul semnăturii este acela de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat. Or din actele dosarului nu se deduce care este această voință deoarece înscrisul care materializează cererea de recurs nu conține nici semnătura olografă a recurenților și nici nu îndeplinește condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.

Pentru aceste considerente, față de lipsa de la dosarul cauzei a unui exemplar al memoriului de recurs, cu semnătura olografă a recurenților, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 496 alin. (1) teza III din același cod, va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 255/2018 din 6 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 255/2018 din 6 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2021.