ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1132/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 10.11.2017, reclamanții A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și intervenientul G., au solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plații, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON/lună, cu titlu de prestație periodică, de la data producerii accidentului rutier și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum si contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului că victima era angajat al Sucursalei Regionala C.F. Craiova din cadrul Companiei Naționale de Cai Ferate CFR S.A. respectiv, permis de călătorie, prima de Paște, prima de Crăciun, ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, etc., pentru minorul H. în calitate de fiu al victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plații, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, de la data producerii accidentului rutier și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum si contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regionale C.F. Craiova din cadrul Companiei Naționale de Cai Ferate "CFRl’-SA, pentru minora B., în calitate de fiică a victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, de la data producerii accidentului rutier și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regională C.F. Craiova din cadrul Companiei Naționale de Cai Ferate CFR-SA, pentru minora D. în calitate de fiică a victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale, suma de 20.000 Euro sau echivalentul în RON la data plății, cu litiu de daune materiale respectiv, cheltuieli de înmormântare, parastas, pomeniri ulterioare periodice, contravaloarea ratelor pe care le avea ca urmare a încheierii unor contracte de împrumut de la banci, precum și contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regionala C.F. Craiova din cadrul Companiei Naționale de Cai Ferate CFR-SA, pentru C., în calitate de soție supraviețuitoare a victimei accidentului rutier, defunctul I..

Prin sentința civilă nr. 1007/05.04.2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., în contradictoriu cu pârâtul S.C. F. S.A. și cu intervenientul forțat G., aflat în Penitenciarul Craiova. A fost obligată pârâta la plata sumei de 35.993.22 RON, cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanta C.. A fost obligată pârâta la plata către reclamanții A., B. și D. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar, începând cu data de 16.04.2017 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învățământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani. A fost obligată pârâta la plata sumei de 150.000 RON către reclamanta C., la plata sumei de 100.000 RON către reclamantul A., la plata sumei de 100.000 RON către reclamantul B. și la plata sumei de 100.000 RON către reclamanta D., cu titlu de despăgubiri morale, precum și la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor morale acordate, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 35.993,22 privind despăgubirile materiale, ce se vor calcula de la data de 16.04.2017 până la data achitării integrale a debitului, fiind respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 16.05.2019, pârâta F. S.A. a formulat cerere de lămurire a sentinței civile nr. 1007/2019 în ceea ce privește soluția "Obligă pârâta la plata către reclamanții A., B. și D. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar începând cu data de 16.04.2017 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învățământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani.", precizând că aceasta este inechitabilă si nelegală, având în vedere că aceștia deja primesc pensie de urmaș, dar si în raport cu veniturile victimei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 443 C. proc. civ.

Prin încheierea pronunțată la data de 18 iunie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr 1007/05.04.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2017 formulată de pârâta F. România Asigurare Reasigurare S.A.. A dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1007/05.04.2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2017, în sensul că "obligă pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanții A., B. și D. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar începând cu data de 16.04.2017 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învățământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani".

Împotriva acestei hotărâri, astfel cum a fost lămurită, au declarat apel atât reclamanții A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., cât și pârâta S.C. F. S.A..

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2125 din 17 decembrie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C.. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 05.04.2019 și a încheierii din 18.06.2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017. A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte cererea reclamanților. A obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a unei prestații periodice lunare în cuantum de 521 RON, de la data de 16.04.2017 și până la data acordării pensiei de urmaș (12.06.2017). A obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente daunelor materiale acordate, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective. A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs la data de 6 martie 2020 reclamanții A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C..

Recurenții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și au solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate iar, pe fond, respingerea apelului pârâtei și admiterea apelului reclamanților; în subsidiar, au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții invocă faptul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) art. 477 și art. 478 C. proc. civ., ceea ce conduce la nulitatea hotărârii, conform art. 178 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut că hotărârea pronunțată de prima instanță corespunde exigențelor prevăzute de textul legal, iar critica referitoare la faptul că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe o situație de fapt străină de cauză, a calificat-o ca fiind o eroare materială iar nu ca pe o dovadă a încălcării cerințelor privind motivarea unei hotărâri judecătorești.

S-a reținut în mod eronat că sentința îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. atunci când s-a dispus cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale. Motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii apelate sunt generice și nu au în vedere actele aflate la dosarul cauzei, nici apărările reclamanților astfel cum au fost expuse prin cererea de chemare în judecată și concluziile scrise.

Faptul că instanța de apel a încercat să suplinească hotărârea primei instanțe, acest aspect nu echivalează cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece conduce la privarea reclamanților de exercitarea unei căi de atac.

O altă critică privește încălcarea de către instanță a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 477 și art. 478 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a analizat criticile pârâtei care au reprezentat motive noi atât față de cele invocate în fața primei instanțe, cât și față de cadrul procesual dedus judecății.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că hotărârea este întemeiată pe motive contradictorii și chiar străine de natura cauzei.

Astfel, deși se susține că practica judiciară nu constituie izvor de drept, instanța de apel a făcut referiri la unele hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare însă nu reținut hotărârea care a fost pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Corabia, rămasă definitivă.

Referitor la motivele de apel ce vizau cuantificarea prejudiciului moral, instanța de apel a admis faptul că la stabilirea acestui cuantum, dincolo de percepția subiectivă a judecătorului, trebuie avute în vedere și anumite criterii obiective care ar fi putut să producă anumite suferințe persoanelor în cauză, însă a menținut motivarea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Recurenții arată că, din hotărârea recurată nu rezultă motivele pentru care s-a ajuns la concluzia că acordarea unor sume mai mari decât cele stabilite în primă instanță ar fi de natură să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților și că acordarea unor sume mai mari ar însemna aplicarea unor amenzi excesive asigurătorului, deși despăgubirile fac obiectul unei legi special adoptate în acest sens.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții arată că, atunci când a făcut referire la îmbogățirea fără justă cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu conduce la repararea prejudiciului moral suferit de către reclamanți, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 22 alin. (1) și (2) din Norma ASF 39/2016.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit și nelegal normele de drept material cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, de la data producerii accidentului rutier și până ia data plății efective.

Consideră recurenții că, analizând situația de fapt, dar și temeiurile de drept aplicabile în prezenta cauză, rezultă că sunt întrunite și condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ., precum și cerințele prevăzute de O.U.G. nr. 54/20016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, fapt pentru care, asigurătorul de răspundere civilă RCA, intimata F. S.A., este obligat să despăgubească partea prejudiciată .

La data de 19 iunie 2020 fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata F. S.A. prin care a fost invocată excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceasta solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 23 februarie 2021 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. F. România Asigurare Reasigurare S.A., pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia și a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenții au criticat faptul că instanța de apel a reținut în mod eronat că sentința primei instanțe îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor materiale și morale, instanța de apel folosind o motivare generică fără trimitere la probele administrate în cauză și fără a avea în vedere actele aflate la dosarul cauzei sau susținerile reclamanților.

Înalta Curte reține că, acest motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât cele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pentru a corespunde exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ. o hotârâre judecătorească nu trebuie să fie motivată în detaliu ci trebuie să conțină răspunsurile la aspectele esențiale invocate de părți.

Analizând critica referitoare la nemotivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că, din considerentele sentinței civile apelate, rezultă că prima instanță a motivat pe larg soluția pronunțată iar împrejurarea că reclamanții nu sunt de acord cu soluția nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Înalta Curte, constată că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, în conformitate cu principiile echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situația de fapt din speță și ținând cont și de soluțiile jurisprudențiale relevante în materie, raportat la dispozițiile legale relevante.

Considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților, trimiterile instanței de apel la instituția îmbogățirii fără justă cauză, s-a făcut doar pentru a argumenta că scopul acordării despăgubirilor materiale și morale victimelor accidentelor rutiere este acela de a le asigura o satisfacție echitabilă pentru a diminua, în măsura în care este posibil, consecințele negative pe care le-a produs decesul rudelor lor. Or, sumele acordate de prima instanță sunt apte să atingă acest obiectiv, fără a crea însă premisele unei îmbogățiri având în vedere cuantumul solicitat de aceștia.

În acest sens, instanța de apel a reținut că sumele solicitate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, cu titlu de daune morale, sunt disproporționate iar acordarea lor ar conduce la depășirea, în mod evident, a limitelor asigurării unei satisfacții echitabile pentru diminuarea suferințelor produse de evenimentul rutier.

Recurenții au mai susținut că instanța de apel a încercat să suplinească hotărârea primei instanțe, iar acest aspect nu echivalează cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece conduce la privarea reclamanților de exercitarea unei căi de atac.

Și această critică este nefondată având în vedere că instanța de apel a respectat exigențele motivării unei hotărâri judecătorești, astfel cum s-a arătat.

Referitor la posibilitatea instanței de control judiciar de a suplini motivarea hotărârii primei instanța, în jurispudența CEDO s-a reținut că "o instanță superioară poate, în anumite cazuri, să remediecze deficiențele procedurii în primă instanță și... este ușor de conceput ca o astfel de instanță să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiția ca aceasta să respecte garanțiile de la art. 6 CEDO"- Cauza Luka vs. România, hotărâre pronunțată la 21 iulie 2009.

Criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au în vedere încălcarea de către instanță a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 477 și art. 478 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a analizat criticile pârâtei care au reprezentat motive noi atât față de cele invocate în fața primei instanțe, cât și față de cadrul procesual dedus judecății, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 178 C. proc. civ.

Susținerile sunt nefondate, în cauză nefiind încălcate dispozițiile procedurale raportat la calitatea de apelantă a pârâtei care i-a permis acesteia să își formuleze criticile în raport cu motivele reținute prin soluția pronunțată de prima instanță, prin urmare criticile pârâtei nu au reprezentat motive noi, față de cele invocate în fața primei instanțe, în sensul textelor de lege invocate.

Înalta Curte va înlătura și critica prin care recurenții au aratat că hotărârea este întemeiată pe motive contradictorii întrucât instanța de apel, deși a susținut că practica judiciară nu constituie izvor de drept, a făcut referiri la unele hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare fără să aibă în vedere hotărârea care a fost pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Corabia, rămasă definitivă.

Legat de modul de cuantificare a prejudiciul nepatrimonial ce se impune a fi reparat prin intermediul daunelor morale instanța de apel a reținut că acesta trebuie evaluat pe baza criteriilor dezvoltate la nivel doctrinar și jurisprudențial, ținându-se seama de gravitatea prejudiciului, de importanța valorilor lezate, de elementele particulare ale fiecărui caz.

Astfel cum a reținut instanța de apel, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România însă, în lipsa unor criterii legale, instanța de judecată este suverană să aprecieze în fiecare cauză, pe baza probelor administrate, cuantumul daunelor morale cuvenite.

În aceste condiții, aprecierile reținute de instanța de apel cu privire la jurisprudența depusă la dosar de părți, nu au caracterul unor considerente contradictorii, având în vedere, astfel cum corect a reținut instanța de apel, că întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea acestuia în plan moral, nu se comportă identic, fiind necesară o apreciere concretă a acestora în fiecare cauză.

Faptul că instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, în condițiile în care au fost reanalizate probele administrate, semnifică temeinicia hotărârii supuse controlului judiciar.

Din hotărârea recurată rezultă motivele pentru care s-a menținut cuantumul daunelor morale și faptul că ceea ce au solicitat reclamanții este natură să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a acestora și la încălcarea scopului instituirii asigurărilor de acest tip. Chiar dacă termenul de amendă, folosit pentru a învedera consecințele acordării unor despăgubiri morale peste limita unei satifacții echitabile, este impropriu, este evident că instanța de apel nu s-a referit la amendă ca sancțiune de drept contravențional.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu are drept consecință repararea prejudiciului moral suferit, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 22 alin. (1) și (2) din Norma ASF 39/2016.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că, în etapa procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se reține că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ.

În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind doar o marjă de apreciere pentru instanța de judecată, aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

În consecință, se reține că în cauză, daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., a jurisprudenței relevante în materie, precum și a dispozițiilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 22 alin. (1) și (2) din Norma ASF 39/2016.

Înalta Curte va înlătura și critica prin care se susține că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit și nelegal normele de drept material cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, de la data producerii accidentului rutier și până la data plății efective, întrucât recurenții nu au înțeles să formuleze apel și împotriva modului de soluționare a acestui capăt de cerere de către prima instanță, prin urmare acesta a intrat sub autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., și C. împotriva deciziei civile nr. 2125 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., și C. împotriva deciziei civile nr. 2125 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,11 mai 2021.